Care Santos

Care Santos: Sunt o cititoare omnivoră

de / March 10th, 2018 / 474 vizualizari

În prag de primăvară calendaristică – că numai primăvară nu era la momentul respectiv -, în atmosfera caldă a librăriei Humanitas de la Cișmigiu, am primit cel mai frumos mărțișor literar: o sesiune de povești cu autoarea catalană Care Santos, aflată la București pentru a-și promova noul roman tradus în limba română. “Jumătate de viață” îi zice și, recunosc, este preferatul meu de până acum.

Dar, mai mult decât orice carte, îmi place de Care Santos. Și, dacă veți avea răbdare să citiți până la capăt (ceea ce vă sfătuiesc), veți înțelege de ce.

SR: Pe blogul personal ai scris următoarele: ”Cada dia tengo mas dudas acerca de quien diablos es Care Santos”./ “În fiecare zi am tot mai mult dubii referitoare la cine naiba este Care Santos”. S-au schimbat lucrurile între timp? Te-ai dumirit cine este Care Santos cu adevărat?

Este un text literar, dar care reflectă, cu acurateţe, o certitudine pe care o am. Eu, personal, cred că fiecare dintre noi este alcătuit din mai multe faţete care se îmbină între ele, pentru a ne defini personalitatea. În cazul meu, pe lângă faţeta literară, intelectuală, de scriitoare şi de cititoare totodată, de călătoare, pentru că, iată, mă aflu în România, avem şi faţeta casnică, de femeie de familie, mamă a 3 copii, soţie, gospodină. Simt că aceste două laturi ale mele sunt complementare dar, uneori, am avut dificultăţi în a le combina.

Îmi place foarte mult o declaraţie a Nataliei Ginzbourg care spune că atunci când erau copiii mici şi nu avea foarte mult timp pentru a scrie, decidea să pregătească un sos de roşii. Şi, în timp ce pregătea acel sos de roşii, mintea îi stătea numai la romanele pe care nu putea să le scrie. Mai târziu, după ce copiii ei au crescut, a început să scrie romane şi şi-a dat seama cât de mult a ajutat-o prepararea acelui sos de roşii. Despre asta este vorba, despre faptul că viaţa îţi oferă materie primă şi inspiraţie pentru scrierea de romane. Pe de altă parte, fără romane, viaţa ar fi insuportabilă.

Carti Care Santos

 SR: De acord! Cu ce roman de-al tău ar trebui să înceapă un cititor care abia acum o descoperă pe Care Santos?

Îmi este foarte greu să răspund la această întrebare şi probabil că voi nega faptul că am spus acest lucru, dar voi alege romanul care m-a făcut cel mai fericită că l-am scris, şi anume: Aerul pe care îl respiri.

SR: Exact cu acest roman am început şi eu, dar, deşi îmi este greu să explic de ce, aş recomanda tuturor să inceapă cu Jumătate de viaţă. Mi se pare un roman diferit de celelalte, uşor de transpus într-un film. Cred că aşa l-aş descrie cel mai bine: a fost o experienţă similară cu vizionarea unui film.

Mi-a fost teamă când am început să îl scriu, tocmai pentru că este diferit şi ştiam că va fi diferit.

SR: Simţi că s-a schimbat, de-a lungul timpului, stilul tău de scriere?

Da. S-ar putea să ţină de maturitate, dar există ceva care mă face să mă schimb şi să îmi doresc să fiu mai onestă, mai cinstită atunci când scriu. Încă persistă, inclusiv în acest roman (nr. Jumătate de viaţă), înclinaţia către trecut, precum şi întrebările legate de cum se regăseşte încă trecutul în prezent. Noi toţi suntem un rezultat al trecutului, a ceva ce s-a întâmplat deja şi, din această perspectivă, trecutul nu este trecut, supravieţuieşte încă. Încerc să includ această viziune asupra trecutului într-un fel de scriitură care să nu fie neapărat roman istoric şi în care cel mai important lucru să fie adevărul meu.

SR: Îmi place că personajele tale sunt feministe prin excelenţă. Ai avut un model în construirea lor? Cine ţi-a fost sursă de inspiraţie?

Există o persoană în familia mea care a creat condiţiile necesare pentru toate personajele feminine din cărţile mele, şi anume, bunica mea, Teresa. Bunica mea făcea parte dintr-o familie burgheză, dar a lăsat în urmă absolut tot pentru a se căsători cu un om sărac lipit pământului. A trebuit să muncească din greu, lucru cu care nu era obişnuită, ca urmare a căsătoriei cu un bărbat atât de sarac, dar niciodată nu a regretat alegerea făcută. Era o foarte bună povestitoare şi mi-a istorisit multe dintre experienţele vieţii ei, inclusiv despre această relaţie de dragoste, astfel că am crescut dorindu-mi să fiu ca ea, luând-o pe ea drept model. Nu ştiu dacă în mine se regăsesc genele bunicii mele sau ADN-ul ei, dar, în mod clar, personajele mele sunt copiii sau nepoţii ei.

Bunica mea a murit in 1983, fără a apuca să citească vreuna dintre cărţile mele, – dar oricum nu cred că ar fi făcut-o. I-ar fi plăcut, în schimb, să i le povestesc. În toată viaţa ei a citit o singură carte – avea pe noptieră un roman foileton din sec. XIX, scris de un autor francez, un roman foarte slab, dar pe care îl citea de parcă ar fi fost Biblia.

Care Santos

 SR: “Cel mai frumos loc din lume e chiar aici” şi “Jumătate de viaţă” mi se par numele ideale pentru o cafenea şi, respectiv, un restaurant. Există aceste locuri sau măcar o şansă, cât de mică, de a ne bucura de ele pe viitor?

Nu există şi nici nu va exista un restaurant cu numele Media Vida/ Jumătate de viaţă. Am, însă, o prietenă, care a inspirat meniul şi atmosfera din interiorul restaurantului din roman. Atunci când a fost publicat romanul în Spania, a pregătit o cină specială, care a inclus meniul prezentat în carte. A fost o senzaţie cu totul deosebită, ca şi cum aş fi luat cina în interiorul romanului.

SR: Povestiri, romane premiate, volume de poezii, cărţi pentru copii. Cum împaci toate aceste genuri? Există ceva ce ţi-ai dorit să scrii şi nu ai reuşit (încă)?

Scriu lucruri variate pentru că altfel m-aş plictisi. Pe de altă parte, îmi place să adopt voci diferite şi să mă adresez unor segmente diverse de cititori. Cititorii tineri reprezintă cea mai mare provocare pentru un scriitor, pentru că ei citesc o carte doar dacă intriga, subiectul, îi prinde. Aşa că daca poţi să captezi atenţia unui tânăr de 16 ani, înseamnă că poţi să atragi atenţia oricui. În acest sens, îmi place genul acesta de cititori şi îmi place să scriu pentru ei, sunt genul de cititori care mă motivează. Adolescenţa este o perioadă minunată a vietii, foarte bogată în subiecte despre care poţi să scrii, cu bune şi cu rele. În ceea ce priveşte celelalte genuri, sunt curioasă din fire, dar, ca poetă, sunt mai puţin bună. Tocmai de aceea, am hotărât să nu mai public poezie, am două volume publicate în tinerețe, două păcate ale tinereţii, cum îmi place să le numesc, pe care nu le voi mai repeta. Cu toate că întotdeauna scriu poezie si chiar cred că un povestitor trebuie să scrie poezie, aşa cum trebuie să citească poezie şi treatru, de exemplu. Poezia îţi oferă un spirit al conciziei pe care nu ţi-l oferă niciun alt gen literar.

SR: Cum este experienţa de a scrie o carte în colaborare cu un alt autor? Nu este ciudat să nu ai control deplin asupra poveştii?

N-am scris decât două astfel de cărţi, în colaborare cu cineva, unul dintre ele fiind deja publicată la Humanitas (nr.: Cel mai frumos loc din lume e chiar aici). Am scris doar în colaborare cu acele persoane cu care eram sigură că, în ciuda faptului că am scris împreună o carte, vom rămâne în continuare prieteni. În cazul romanului scris cu Francesc Miralles, meritul nu îmi aparţine, întrucât noi avem două stiluri foarte asemănătoare de a scrie; am discutat foarte mult înainte de roman şi ne-am împărţit munca, astfel încât el a scris prima parte, iar eu cea de-a doua. Şi, ca să spunem adevărul, nu ne-am certat deloc pe marginea scriiturii, nu a trebuit să schimbăm mai nimic, totul a decurs firesc. Însă asta nu se întâmplă decât atunci când şi celălalt are un stil de a scrie foarte asemănător cu al tău şi când povestea este clară, bine stabilită de la început.

SR: Este a patra oară când vii la Bucureşti, aproape toate romanele tale publicate în limba română au fost lansate în prezenţa ta. Ca cititor, această apropiere mi se pare foarte importantă, mă face să aştept cu şi mai multă nerăbdare următoarele apariţii. Ce ne poţi spune despre România şi publicul de aici? Ai avut timp să vizitezi ceva?

Nu am foarte mult timp să vizitez alte locuri dar, într-adevăr, dăţile trecute ceva tot am vizitat. Vin aici cu foarte multă încântare, e poate ţara în care îmi face cea mai mare plăcere să vin, poate şi prin prisma faptului că aici s-au publicat cele mai multe cărţi de-ale mele şi am foarte mulţi cititori faini. E foarte important contactul cu cititorii şi m-a surprins cât de mult m-am simţit pe aceeaşi lungime de undă cu cititorii dintr-o ţară pe care nu o cunoşteam. În momentul în care te apuci să scrii o carte, ai un public în minte, căruia i te adresezi. De exemplu, atunci când am scris “Încăperi ferecate”, m-am gândit la vecinii mei. Însă după toate aceste călătorii în România şi după contactul cu cititorii de aici, am început să mă gândesc, încă din faza în care scriu prima versiune a romanului, nu doar la cititorii din Barcelona, ci şi la cei din România.

E ceva magic ca o persoana care locuieşte în altă ţară, vorbeşte altă limbă, trăieşte o altă realitate, să îţi spună cât a fost de emoţionat de cartea pe care tu ai scris-o şi el a citit-o. Iar ceea ce spun cititorii te inspiră şi îţi oferă motive pentru a continua sa creezi.

SR: Barcelona este un personaj principal in romanele tale. Ce recomandări ai pentru cititorii călători care vor să respire aerul din Barcelona ta?

Chiar au fost inventate anumite trasee, inspirate de romanele mele. De exemplu, o agenţie de turism a creat un astfel de traseu, plecând de la romanul “Încăperi ferecate”. Noi, cititorii, întotdeauna căutăm acele oraşe pe care le descoperim în cărţi, dar nu întotdeauna acestea îşi au corespondentul în viaţa reală. Barcelona apare descrisă, de exemplu, în romanele “Încăperi ferecate” sau “Aerul pe care îl respiri”, dar cititorii vor regăsi în adevărata Barcelonă doar o parte din locurile descrise în aceste cărţi. Toţi cititorii avem ocazia de a cunoaşte oraşe care deja nu mai există şi de a trăi senzaţia de a ne fi plimbat prin acele oraşe.

SR.: Curiozitate personală: ce citeşti în momentul de faţă?

Acum citesc o cronică, un articol foarte interesant al unui jurnalist nord-american, despre podul dintre Long Island şi Brooklyn şi muncitorii implicaţi în proiect. Am pus această cronică în valiză în ultimul moment, dar s-a dovedit a fi o alegere inspirată. Înainte să vin aici, am fost în Praga şi am citit “Trenuri bine păzite”, de Bohumil Hrabal. Îmi place să citesc cărţi scrise de autori din ţara pe care o vizitez la momentul respectiv. Sunt o cititoare omnivoră.

 SR: Să înţeleg că ai citit şi autori români?

Am citit şi autori români, bineînţeles. Aici am citit poeziile lui Eminescu şi mi-a fost oferit cel mai nou roman al lui Cărtărescu. Din păcate, de data aceasta nu am mai luat nicio carte scrisă de autor român la mine, am avut loc în valiză doar pentru Hrabal şi cronica jurnalistică.

Îi mulţumim lui Care Santos pentru amabilitate şi timpul acordat, celor de la Humanitas pentru că ne-au facilitat acest interviu şi traducătoarei şi interpretei Codruţa Ruşeanu – fără ajutorul ei, aţi fi citit mult mai târziu aceste rânduri.

Cărțile lui Care Santos sunt disponibile la Cartepedia, aici, la Libris, aici,
sau pe situl editurii Humanitas, aici.

SerialReaders.com folosește unelte de marketing afiliat. Cumpărând prin link-urile pe care le recomandăm, site-ul nostru primește un comision din partea retailerilor pe care îi promovăm. 

# # # # # # #

MissValery

Miss Valery este co-fondatoarea clubului de carte www.serialreaders.com. Cititoare in serie (cum altfel?) si pasionata de calatorii, filme si evadari, daca nu o vezi citind, inseamna ca e ori plecata prin cine stie ce locuri, ori la cinema, ori evadeaza din vreun escape room. O gasiti si la: viatasiacorddeoane.ro

Postul urmator

3 Comentarii

Comenteaza

Scrie un comentariu

Alte articole
asemantoare