Care Santos

Care Santos: “În România m-am simțit foarte bine de fiecare dată și am sentimentul că aici sunt cititorii mei”

de / December 7th, 2019 / 202 vizualizari

Pe Care Santos am cunoscut-o prima dată în martie 2018 (s-a lăsat cu interviu, evident), la a patra ei vizită în România. Asta dacă am numărat eu bine plecând de la rezultatele afişate de Google, întrucât nici autoarea nu mai ştie exact de câte ori a fost aici, în ţara pe care a ajuns să o considere a doua ei casă. Astfel că era doar o chestiune de timp până când România să apară într-unul din romanele ei. Și iată, la mai bine de un an și jumătate distanță, îndrăgita autoare catalană s-a întors pe meleaguri mioritice pentru lansarea celui mai nou roman, “Tot binele și tot răul”, a cărui acțiune se petrece, ați ghicit, în București, în mare parte. Ocazia ideală pentru un nou interviu.

  • Bine ai revenit! Simt că îmi revăd o veche prietenă și că avem multe de recuperat. Așadar, ce este nou? Ce s-a mai întâmplat în viaţa ta de la ultima vizită în România?

Nu multe. Viața mea nu s-a schimbat semnificativ. Atunci când prietenii mă întreabă ce mai fac, de fiecare dată răspund la fel: ”scriu cărți și cresc copii”. Și, într-adevăr, chiar nu fac mai mult de atât. Acum copiii mei sunt cu un an și jumătate mai mari și am mai scris o carte, dar care nu a fost publicată încă. Această carte (n.r. ”Tot binele și tot răul”) este ultima apărută și în Spania, nu doar în România.

  • Mai există o altă țară în care te-ai întors la fel de des ca în România?

România este țara care mi-a fost cea mai fidelă în traduceri. Italia este următoarea, dar italienii, de exemplu, nu au tradus această carte și nici nu știu, în acest moment, dacă o vor publica. Așadar, România rămâne pe primul loc la fidelitate. În Italia am fost de prea puţine ori. Este interesant, în schimb, că vin ziariștii în Spania ca să facă interviuri. Nu spun că România este țara în care am călătorit cel mai mult cu scopul de a-mi promova cărțile. Nu o spun pentru a le face pe plac cititorilor români, pur și simplu ăsta e adevărul.  În Spania sunt tot timpul întrebată ”de ce România?” și atunci le explic toate aceste lucruri: fidelitatea cititorilor, modul în care sunt primită aici și multe altele. Am ajuns să cunosc foarte multe lucruri despre România. Am fost la Brașov, la Iași etc.

România nu este o lume compactă, ci o sumedenie de lumi diferite, completează Jana Balacciu Matei, traducătoarea cărții și cea care a facilitat această comunicare româno-catalană, în timp ce Care o aprobă cu entuziasm. Iar eu le cunosc pe toate!

Oficiul român de turism ar trebui să fie foarte mulțumit de toată promovarea pe care o fac acestei țări. Lumea rămâne uimită, pentru că România este prea puțin cunoscută în Spania.

  • Să înțeleg că nu este exclus să regăsim România și în alte romane, pe viitor?

De ce nu? Dar cu siguranță nu tot Bucureștiul.

  • E un sentiment tare plăcut, ca cititor, să vezi că o carte îți este dedicată, parcă ți-o apropie și mai mult. (n.r.: la finalul cărții, la secțiunea de mulțumiri, Care Santos amintește de prietenii români care au petrecut cu ea ziua de mărțișor)

Eu vin din Spania, o țară în care se citește puțin. În România, încă de la prima vizită, am fost extrem de bine primită, era multă lume care mă aștepta. Sunt subiectivă, vorbesc din propria experiență, dar în România m-am simțit foarte bine de fiecare dată și am sentimentul că aici sunt cititorii mei. Ăsta e cel mai înălțător sentiment pentru un scriitor: să știe că are cititori care îl așteaptă.

  • Cum spuneam, eu sunt de părere că această carte te va apropia și mai mult de cititorii români. Nu se întâmplă foarte des ca acțiunea unui roman să se petreacă în București. Mai ales că tu chiar ai fost în locurile descrise în carte, nu este doar un pretext, un decor ales întâmplător.

Nu este întâmplător, într-adevăr. Abia aștept să aflu părerea cititorilor români despre această carte. Nu am primit încă nicio reacție, dar sunt în contact permanent cu cititorii mei pe rețelele sociale și, cu ajutorul Google Translate, reușesc să discut cu ei. Sunt foarte mulți români care îmi pun diverse întrebări și cărora le răspund cu cea mai mare plăcere.

  • Ideea acestui roman a luat naştere pe când erai în România sau exista deja o sămânţă sădită care doar s-a întâmplat să dea roade în sol românesc?

Un roman este, întotdeauna, un cumul de idei, nu o singură idee. Dar una dintre primele idei a fost că voiam să scriu un roman nu pentru tineri, ci CU tineri. Deși tratează o problemă foarte importantă pentru adolescenți, cartea nu este (doar) pentru adolescenți. S-a întâmplat ca la ultima mea vizită în România să cunosc tradiția Mărțișorului și mi s-a părut atât de frumoasă și de ofertantă, încât mi-am zis că trebuie să profit și să o includ într-o carte. Și, într-adevăr, când am fost ultima dată aici, București era acoperit de zăpadă și cuprins de ger. Era cât pe ce să o pățesc ca Reina, protagonista cărții, și să rămân blocată în aeroport, dar am avut noroc. Și furtuna, Bestia din Est, a existat cu adevărat și am simțit pe pielea mea cele -19 grade Celsius, total neobișnuit pentru o mediteraneană ca mine. E clar că a lăsat urme această experiență și că m-a influențat.

  • O constatare personală: mi se pare că romanele tale devin din ce în ce mai actuale. Mai ales acesta nou, ”Tot binele și tot răul”, abordează niște subiecte foarte sensibile, precum sănătatea mentală, avortul, tentativa de suicid, depărtarea de familie, infidelitatea.

Este adevărată această constatare. Cred cu tărie că un scriitor nu are voie să se repete, din principiu. Pe de altă parte, m-aş plictisi îngrozitor să scriu despre aceleași lucruri. Acest roman este gândit ca un roman foarte contemporan, tratând chestiuni arzătoare ale actualității: problema masculinității în relație cu cei doi bărbați, imaginea femeii, suicidul, relația părinți-copii. Sunt probleme actuale, foarte importante pe plan social.

  • În schimb, un lucru care nu s-a schimbat nici de data aceasta și nu este un reproș este faptul că personajul principal este tot o femeie puternică, imperfectă, e drept, dar memorabilă, și cu un nume foarte potrivit – Reina (regină, în spaniolă) – care îi denotă tăria de caracter.

Cunosc o femeie cu numele ăsta. Una singură. Dar numele este singurul lucru pe care îl are în comun cu personajul meu. Reina mea este foarte diferită. Numele este minunat și am vrut să îl folosesc.

  • Paradoxal la Reina mi se pare faptul că, deși se laudă că îi citește pe oameni așa cum alții citesc cărțile, nu reușește să-și citească propriul copil.

Eu cred că este ceva obișnuit ca persoanele care lucrează în anumite domenii să nu poată să aplice în propria existență această expertiză. Ce vezi foarte clar la un străin, nu vezi la tine. Personajul Reinei se bazează pe o persoană reală. Am citit un interviu cu o psiholoagă, care făcea exact munca pe care o face Reina. Am avut posibilitatea să mă întâlnesc de mai multe ori cu doamna respectivă, deci personajul s-a conturat ca urmare a contactului cu această persoană care avea această meserie. La primele întâlniri am discutat doar aspecte profesionale, dar după un timp ne-am apropiat și am devenit prietene, iar eu i-am povestit cum văd personajul meu și cum îmi doresc să-l construiesc. Iar acea doamnă psiholog mi-a confirmat că exact așa a fost și în cazul ei. E fantastic când se întâmplă una ca asta, este ca și cum viața îți confirmă ceea ce tu doar bănuiai.

E clar că munca unui scriitor se bazează mult pe intuiție, dar dacă viața ți-o confirmă, te simți cu atât mai bine.

  • Bănuiesc că titlul cărții pleacă de la acel cântec pe care, că tot a venit vorba, trebuie să recunosc că l-am ascultat obsesiv (Historia de un amor). Apropo, un alt lucru care îmi place la romanele tale: de fiecare dată poți să relaționezi cu un obiect, un sentiment, o melodie. De fiecare dată există un element care le ancorează în realitate.

Nu asta este intenția mea și nici nu știu dacă reușesc întotdeauna, dar dacă cititorii așa simt, atunci e extraordinar. Băiatul meu cel mare, în vârstă de 17 ani, este pasionat de cinema și este de părere că dacă un film nu poate fi rezumat în două rânduri care să trezească interesul, spectatorul va căuta altceva. Ceea ce m-a pus pe gânduri și m-a făcut să mă întreb dacă romanele mele pot fi rezumate în două rânduri.

  • Deci băiatul tău a citit acest roman? Titlul este rezumatul făcut de el?

Nu, nu! Dar mă pregătesc înainte de lectura lui, pentru că prima dată când mi-a rezumat în două rânduri povestea din carte, m-a lăsat fără reacție. Acum deja știu ce mă așteaptă și îmi pregătesc răspunsurile dinainte. Citește tot ce scriu.

  • Cine este în măsură să discearnă între tot binele și tot răul, până la urmă?

Nimeni. Și dacă există cineva, cu siguranță nu este din lumea asta. Reina cu siguranță nu. Ea este o femeie total imperfectă, prin urmare, complet reală. Ca noi toate, de altfel.

  • Cu toate defectele ei, mie îmi este foarte greu să o judec pe Reina și să îi contest deciziile. Pot să o înțeleg, acțiunile ei îmi par justificate, firești, umane.

Îmi face mare plăcere să aflu că ai privit-o în față pe Reina și că ai înțeles-o. Eu cred că această înțelegere se datorează faptului că aparții aceleași generații ca ea. Sunt și persoane mai în vârstă care o înțeleg, dar mult mai puține. În schimb, la cluburile de lectură din Barcelona, de multe ori este atacată cu duritate, și mai ales de către doamne mai în vârstă. Nu i se iartă faptul că are un amant. Și sunt întrebată adesea, ca și cum Reina ar fi o persoană reală: ”Dar de ce nu își iubește soțul?”. Le răspund, de fiecare dată, că îl iubește. Inevitabil, urmează întrebarea: ”dacă îl iubește, de ce are amant?”

  • Ar fi interesant de aflat dacă doamnele respective ar fi fost la fel de vehemente în situația în care lucrurile ar fi stat invers şi bărbatul ar fi fost cel care avea o amantă.

Nu știu. Dar faptul că cititorii ajung să trateze personajele ca pe niște persoane reale mi se pare un lucru fascinant. Fiecare cititor se confruntă cu personajele din perspectiva proprie, deci, în fond, cred că e firesc să se raporteze la ele ca la nişte persoane în carne şi oase.

  • Și este și o dovadă a talentului tău scriitoricesc, până la urmă.

Mie îmi place să construiesc personaje care nu sunt stereotipe sau închistate, personaje care sunt contradictorii, pentru că noi, oamenii suntem contradictorii, la rândul nostru. Uneori, când scriu, îmi imaginez cum discută cititorii între ei și știu că unii vor ataca personajele, pe când alții le vor apăra.

  • Ce citești în momentul de față (semn că timpul alocat interviului a expirat)?

Fac parte din patru jurii diferite, care până la finalul lunii decembrie trebuie să acorde patru premii literare și am pe masă 25 romane care trebuie citite. Practic, citesc foarte mult, dar nu am o viață de cititor în sensul obișnuit. Când călătoresc, am tot timpul o carte la mine și am toată intenția și dorința să o citesc, dar apoi îmi amintesc că am treabă de făcut (manuscrise de citit) și o las deoparte.

  • Spor la citit, Care! Ne vedem la următoarea lansare!

P.S.: Dacă nu v-aţi dat seama citind acest interviu, o iubesc pe Care Santos. Aşa că vă recomand cu încredere romanul „Tot binele şi tot răul” (şi toate celelalte titluri ale ei), apărut la Humanitas Fiction, în colecţia Raftul Denisei. Când îl citiţi, să vă aruncaţi un ochi şi peste semnul de carte cu care vine la pachet şi veţi înţelege.

Cărțile lui Care Santos sunt disponibile 
la Cartepedia, aici, la Libris, aici, sau la Elefant, aici >>

SerialReaders.com folosește unelte de marketing afiliat. Cumpărând prin link-urile pe care le recomandăm, site-ul nostru primește un comision din partea retailerilor pe care îi promovăm. 

# # # # # # # # # #

MissValery

Miss Valery este co-fondatoarea clubului de carte www.serialreaders.com. Cititoare in serie (cum altfel?) si pasionata de calatorii, filme si evadari, daca nu o vezi citind, inseamna ca e ori plecata prin cine stie ce locuri, ori la cinema, ori evadeaza din vreun escape room. O gasiti si la: viatasiacorddeoane.ro

Scrie un comentariu

Alte articole
asemantoare