Astazi a fost o zi buna

Cristina Zarioiu: “Vulnerabilitatea presupune risc, incertitudine, expunere emoțională, dar și curaj”

de / December 2nd, 2020 / 136 vizualizari

Într-un an cu prea puţine bucurii literare offline, am avut ocazia să o cunosc, într-o pauză de cafea cu aromă de aparentă normalitate, pe Cristina Zarioiu. Mi-am dat seama, instant, că avem multe în comun şi că am putea să devenim prietene, iar lectura cărţii “Astăzi a fost o zi bună” nu a făcut altceva decât să îmi întărească această părere. Despre curajul de a se arăta cititorilor aşa cum este ea cu adevărat, despre un 2020 cu bune şi cu rele, despre a-ţi urma instinctul şi inima până în cele mai îndepărtate zări (America de Nord şi Africa, în cazul de faţă), despre recunoştinţă şi multe altele, în interviul sincer de mai jos. Ne-am adaptat vremurilor şi am apelat la e-mail pentru acest interviu, cu speranţa că ne vom regăsi la o cafea în viitorul apropiat.

  • Poate părea o întrebare banală și, deși nu îmi place să încep așa de obicei, în contextul actual chiar nu pot să nu te întreb: Ce faci? Cum ești? Cum reziști?

Cred că în perioada asta am un avantaj, mă ajută faptul că sunt introvertită. Și asta mă face să suport poate mai ușor statul în casă, decât pe cei extrovertiți.

Dar și mie îmi lipsesc foarte multe. Îmi e dor de evenimente culturale la care obișnuiam să merg, de călătorii, iar acum, în perioada asta de început de iarnă de ieșitul cu prietenele la un ceai sau ciocolată caldă. Dar cel mai tare îmi e dor să-i îmbrățișez pe cei dragi. Și de zâmbetele oamenilor, ascunse acum de mască.

  • Se pare că anul 2020 se vrea musai personaj de roman, prea face tot ce-i stă în putere ca să se asigure că nu va fi uitat. Ce a însemnat pentru tine acest an?

Cu siguranță că niciunul dintre noi nu va uita prea ușor acest an, 2020. Pandemia ne-a învățat câte ceva și eu zic că ne-a făcut să vedem ce e cel mai important pentru noi.

Pentru mine a fost un an în care am învățat că pot să trăiesc cu mai puțin – mai puțin shopping, mai puține călătorii, mai puțin ieșit în oraș, dar în care am învățat să mă bucur și să apreciez mai mult momentele petrecute cu cei dragi.

Spre deosebire de anii trecuți, a fost un an cu o agendă mult mai goală, dar cu mai mult timp ca să fac lucrurile în tihnă. A fost un an cu mai multe zile anoste, dar motive de bucurie, oricât de mici, am încercat să găsesc în fiecare zi.

A fost un an în care am scris, am citit și mi-am reconfirmat încă o dată că astea sunt lucrurile care mă fac cu adevărat fericită.  

Cristina Zarioiu - Astazi a fost o zi buna
Sursa foto: arhiva personală
  • ”Am călătorit pe două continente, dar călătoria cea mai importantă nu a avut loc în America ori Africa, ci în interiorul meu”. Plecând de la acest citat minunat și în strânsă legătură cu cele de mai sus: cum te (re)descoperi atunci când nu mai poți să călătorești?

Atunci când nu mai poți să călătorești fizic, te uiți mai mult în interiorul tău. Și îți redefinești valorile, vezi ce e cel mai important pentru tine. În toată perioada asta a trebuit să ne reconfigurăm planurile, să ne gândim cum ne dorim să ne trăim viețile, care sunt ariile din viața noastră pe care dorim să le îmbunătățim. Mulți dintre noi ne-am pus întrebarea: până la urmă, ce e cu adevărat important în viața mea? Și poate că acum, în pandemie, cei mai mulți dintre noi am realizat că nu ne mai fac fericiți dulapurile pline cu haine și pantofi, pentru că au stat în mare parte nefolosite, că în schimb ne fac mult mai fericiți discuțiile și revederile cu cei dragi.

Perioada asta ne oferă mai mult timp de stat noi cu noi. Și mă gândesc că putem să ne facem o listă cu lucrurile care sunt importante pentru fiecare dintre noi, pe care nu am reușit să le facem până acum și pe care le putem realiza în această nouă conjunctură impusă de pandemie.

Toată perioada asta scoate la iveală temeri, frici, vulnerabilități. Ne învăță să ne arătam așa cum suntem în fața celorlalți, să nu ne mai fie atât de frică să fim vulnerabili.

  • Povestește-ne puțin despre călătoria, proprie și figurată, care a dus la publicarea cărții ”Astăzi a fost o zi bună”. Știai, când ai plecat în călătorie, că vei scrie această carte? De ce America de Nord? De ce Africa? Cum ai ales aceste destinații?

Când am plecat în America habar nu aveam că o să scriu cartea asta, dar în zborul de întoarcere din Africa îmi încolțise în minte ideea romanului.

În introducerea cărții, am scris într-un stil metaforic despre cum am ales destinațiile: “Când am împlinit 30 de ani, am plecat în căutarea fericirii. Am luat harta lumii și am îndoit-o la jumătate, fix de-a lungul Oceanului Atlantic. Și au rezultat două părți diametral opuse: America și Africa. Dacă acum câteva secole legătura dintre ele o făcea insula Gorée, prin comerțul cu sclavi, în cazul meu a făcut-o diagnosticul care mi-a confirmat prezența unei tumori maligne.”

Am ales America de Nord pentru că era un vis de-al meu, ca la 30 de ani să văd California, Las Vegas-ul, să văd cum se trăiește visul american. Iar ideea unei călătorii în Africa mi-a venit după ce am trecut cu bine peste un diagnostic medical foarte dur. În acel moment mi-am reconfigurat valorile și am simțit nevoia să merg să văd cum se trăiește într-o lume și o cultură total diferită de ceea ce văzusem până atunci, în Europa și Statele Unite. Mi-am dorit să înțeleg și să explorez mai mult viața.

  • Cum s-a schimbat Cristina de acum față de Cristina de atunci, cea de la 30 ani?

Aș spune că schimbarea cea mai mare s-a petrecut între Cristina de la 31 de ani, când s-a întors din Africa și Cristina de la 30 de ani, când a plecat în America.

Față de fata care a plecat în căutarea visului american, Cristina de acum are mai multă încredere în ea, se bucură mai mult de viață și își lasă să fie văzute mai ușor vulnerabilitățile.

  • Te-ai mai întoarce în locurile vizitate, dacă ai avea ocazia, sau ai alege alte destinații și provocări?

Îmi e dor de apusurile de soare pe care le-am văzut în California și de priveliștea incredibilă oferită de natură, la Grand Canyon. Dar mai tare îmi e dor de Africa și de oamenii pe care i-am întâlnit acolo. Legat de întrebarea ta, se spune că în locul în care ți-a plăcut cel mai mult e bine să nu te mai întorci. S-ar putea ca la următoarea vizită să-l privești cu alți ochi, lucrurile să fie schimbate acolo și riști să fii dezamăgit.

  • Mai păstrezi legătura cu vreuna dintre persoanele cunoscute în timpul celor două călătorii?

Sunt de părere că oamenii vin și stau în viața ta atâta timp cât e necesar ca să te ajute să înveți o lecție, oricare ar fi ea. După care pleacă, vin alții care să te învețe altceva și tot așa. Așa s-a întâmplat și cu cei despre care am povestit în carte. M-au învățat unele dintre cele mai importante lecții de viață, după care fiecare și-a urmat propriul drum.

Dintre toți, mai păstrez legătura doar cu Bineta, ne scriem la câteva săptămâni. I-am dedicat în carte un capitol întreg, m-a impresionat foarte mult povestea ei.

Cristina Zarioiu
Sursa foto: arhiva personală
  • Ți-a fost greu să te destăinui, să îți pui sufletul pe tavă și să-l lași la discreția cititorilor?

Am ales să îmi expun o parte din viață în carte, să fiu vulnerabilă. Iar vulnerabilitatea presupune risc, incertitudine, expunere emoțională, dar și curaj. Atunci când scrii ești vulnerabil, pui o bucată din tine pe hârtie și îi dai drumul în lume. Și habar nu ai ce se va întâmpla cu ea, dacă va aduce zâmbete, dacă va rămâne undeva pierdută pe rafturile dintr-o bibliotecă sau dacă va fi aruncată la gunoi.

În cartea asta am pus o parte din sufletul meu. Am ales să vorbesc despre frici, angoase, boală, toate acele lucruri despre care nu se vorbește pe rețele de socializare, pentru că nu-i așa, acolo încercăm cei mai mulți dintre noi să avem o imagine perfectă.

  • Care mai este relația ta cu social media?

Reţelele sociale mă ajută să țin legătura mai ușor cu cititorii, să îmi fac cunoscute noile proiecte, să citesc articole sau postări interesante de la oamenii din social media pe care îi admir. În ultima perioadă m-am concentrat mai degrabă pe blogul meu, cristinazarioiu.ro. Îmi place să stau de vorbă cu oamenii, să aflu poveștile lor și să le fac cunoscute.

  • Mai completezi zilnic în jurnalul recunoștinței?

Da, aproape zilnic. E un obicei de care mă țin de când m-am întors din Africa. Și mi se pare cu atât mai util în perioada asta de pandemie un jurnal al recunoștinței. Chiar dacă am mai puține lucruri decât înainte, am totuși atâtea lucruri de care să mă bucur și pentru care să fiu recunoscătoare. Și dacă sunt zile în care nu mi se pare totuși că găsesc vreunul, îmi pun întrebările astea: Sunt sănătoasă? Am o familie? Am o locuință?

  • Ce citești în prezent?

De câteva luni încoace m-am înscris o provocare, “Reading is cool” un proiect fain ajuns la a doua ediție, al Livianei Tane. La fiecare două săptămâni primim un titlu nou de carte pe care îl discutăm ulterior cu ceilalți cititori într-un club de carte online. Așa că acum, cartea din provocare pe care o citesc momentan este “Cititorul” de Bernhard Schlink.

  • Astăzi a fost o zi bună? (acest “astăzi” se vrea a fi atemporal)

Da, pentru că în fiecare zi există ceva bun.

Astazi a fost o zi buna

Ați reținut, da? Poate că ar trebui să ținem toți un astfel de jurnal al recunoștinței și să ne întrebăm la finalul fiecărei zile: azi pentru ce sunt recunoscător/recunoscătoare? Poate așa vom realiza, tot mai des, că astăzi chiar a fost o zi bună.

Comandă cartea Astăzi a fost o zi bună
la Cartepedia, aici, la Cărturești, aici și la Libris, aici,>>

SerialReaders.com folosește unelte de marketing afiliat. Cumpărând prin link-urile pe care le recomandăm, site-ul nostru primește un comision din partea retailerilor pe care îi promovăm. 

# # # # # # # # # #

MissValery

Miss Valery este co-fondatoarea clubului de carte www.serialreaders.com. Cititoare in serie (cum altfel?) si pasionata de calatorii, filme si evadari, daca nu o vezi citind, inseamna ca e ori plecata prin cine stie ce locuri, ori la cinema, ori evadeaza din vreun escape room. O gasiti si la: viatasiacorddeoane.ro

Scrie un comentariu

Alte articole
asemantoare