Sarah Bower

Sarah Bower, despre Borgia, tapiserii și reinventarea istoriei

de / April 23rd, 2020 / 87 vizualizari

Dacă istoria mi-ar fi fost prezentată sub forma unei povești și nu ca o înșiruire cronologică de fapte, cu siguranță că aș fi reținut mai multe informații și poate chiar ar fi ajuns să-mi placă. Nu-i bai, recuperez acum – cu ficțiune istorică, ce-i drept, dar toți trebuie să pornim de undeva. Iar când vine vorba despre romane istorice cu o documentare solidă în spate, în care atmosferă epocii surprinse este redată până în cele mai mici detalii, Sarah Bower se numără printre primele opțiuni pentru mine. Prin bunăvoința prietenilor de la Nemira, am reușit să îi iau un interviu Sarei – pe mail, de data aceasta, fiindcă nu prea aveam cum altfel în aceste vremuri de distanțare socială despre care generațiile viitoare vor învăța, cel mai probabil, la ora de istorie.

  • Trebuie să încep prin a recunoaște că nu sunt tocmai ușor de citit cărțile tale – ceea ce este un lucru bun, nu cred că asta intenționai. Atât de multe informații despre care n-aveam habar, atât de multe personaje, atât de multe păcate! Sunt curioasă, cât ți-a luat să scrii aceste cărți (”Borgia. Păcatele familiei” și ”Acul din sânge”, ambele apărute la Editura Nemira, în colecția Damen Tango)? Bănuiesc că este extrem de multă documentare la mijloc.

Am avut, într-adevăr, de făcut multă cercetare de la zero pentru ”Acul din sânge”, mai ales despre cum s-a făcut tapiseria de la Bayeux. Eu personal abia dacă știu să cos un nasture! Pentru Borgia a fost mai simplu, pentru că interesul meu pentru această familie datează din adolescență și am citit cam tot ce s-a publicat despre ei de-a lungul anilor. Deci când am început romanul aveam deja o temelie serioasă.

  • De câte ori îți recitești povestea înainte de a trimite manuscrisul final?

Nu-mi amintesc cu exactitate, dar la mine e nevoie de cel puțin patru-cinci variante ca să ajung unde vreau la o carte. Odată ce nu mai suport să mă întorc la ea pentru redactare e gata!

  • Să începem cu ”Borgia. Păcatele familiei” – varianta în română păstrează titlul original al cărții. Spre suprinderea mea, în Statele Unite ale Americii, aceeași carte a apărut sub numele ”The Book of Love”. Cum s-a ajuns la acest titlu? Nu că nu ar exista nicio legătură între dragoste și păcate, dar nu există așa multă iubire în cartea aceasta. Cu siguranță nu este clasica poveste de dragoste cu care suntem obișnuiți.

Am dat acest titlu – ”Sins of the House of Borgia” – pentru ediția din Regatul Unit. Cei din Statele Unite au schimbat titlul, împotriva dorinței mele dacă e să fiu sinceră, pentru că voiau să o lege de un serial care era pe cale să se lanseze la ei. Credeau – și aveau dreptate, firește – că ar fi crescut vânzările, dar titlul induce puțin în eroare, așa este.

Sunt de acord că nu e o poveste de dragoste convențională și nici nu mi-am dorit să fie asta. Pentru mine este o poveste despre familii, mai ales despre mame și fii. Titlul se referă, de fapt, la cartea de rețete a lui Mariam.

  • De ce ai ales să spui povestea din perspectiva lui Esther/Violante, una dintre doamnele de onoare ale Lucreziei Borgia? Deși mi-a plăcut ideea de conversă – o persoană de origine evreiască nevoită să se convertească la creștinism – de ce nu ai ales o figură mai proeminentă, una care să fie implicată, de exemplu, și in politica acelor vremuri?

Partea grea când alegi figuri proeminente din istorie pentru o narațiune ficțională vine din limitarea la faptele care se știu despre ele. Când alegi pe cineva ca Violante, care abia de-a avut vreun rol în istoria consemnată, e mai ușor să intri în spațiile lăsate de ce s-a înregistrat istoric și să-ți imaginezi ce s-ar fi putut întâmpla. Familia Borgia și epoca lor sunt atât de documentate încât e greu să găsești o formulă de a-i ficționaliza altfel.

Și totuși, am mai avut un motiv. Când mă gândeam de unde să încep cartea, anul 1492 mi s-a părut un punct de plecare bun pentru că e anul când tatăl lui Cesare și Lucrezia a ajuns Papă. Celelalte două mari evenimente din acel an pentru istoria eurocentrică sunt ajungerea lui Columb în America și expulzarea evreilor din Spania de către Ferdinand și Isabella. Așa că Violante și familia ei sunt modul meu de a atinge și aceste subiecte.

  • Cât este adevăr și cât este ficțiune în cărțile tale? Dacă ar fi să le comparăm, care roman ți-a permis mai multă libertate?

Cu siguranță e mai multă ficțiune în ”Acul din sânge”, pentru că acea perioadă din istoria Angliei e ori foarte bine documentată, ori deloc. Există o cronologie cunoscută de toți copiii de școală din Anglia care spune că bravul Rege Harold al II-lea al Angliei a fost martirizat de nordicii cruzi, dar asta e o interpretare naționalistă de secol 19 și nu reflectă absolut deloc subtilitățile ce s-au petrecut de fapt atunci. Voiam să încerc să reinventez istoria ca să arunc o lumină nouă asupra Cuceririi.

  • Romanului ”Acul din sânge”, pe de altă parte, i s-ar potrivi chiar bine titlul ”The Book of Love”. Mi s-a întâmplat, nu de puține ori, să țin pumnii pentru Gytha și Odo, lucru care nu s-a întâmplat deloc în cazul poveștii dintre Violante și Cesare. De asemenea, mă așteptam, mai degrabă, să găsesc așa multe scene de sex în romanul despre familia Borgia.

Mă bucur că ai rezonat cu Odo și Gytha! Unul dintre efectele campaniei de marketing pentru ediția Borgia din Statele Unite a fost că cititorii se așteptau să vin cu ceva și mai risqué. Așa cum am spus mai sus, cartea aceea e, de fapt, despre familii, în vreme ce ”Acul din sânge” este de la cap la coadă despre dragoste.

  • Până să citesc ”Acul din sânge”, nu auzisem despre tapiseria de la Bayeux, așa că aplaud alegerea acestui subiect, dar sunt curioasă să aflu care a fost raționamentul care a stat la baza acestei alegeri. Îți mărturisesc că mi-ar plăcea să văd și o adaptare cinematografică, întrucât cartea chiar mi se pare că are potențial de film. Ai ceva de împărtășit cu noi în această privință?

Aș fi încântată să se facă un film după cartea mea! Să sperăm că se va întâmpla, într-o zi.

Cum am sugerat anterior, tapiseria de la Bayeux e foarte cunoscută în Anglia. Ilustrează unul dintre cele mai importante momente din istoria noastră, deși s-a petrecut acum aproape 1000 de ani. E ca un fel de wallpaper al istoriei noastre și noi luăm imaginile de acolo prea în serios. Și în viața noastră de acum, mai ales în sistemul juridic, care a fost introdus de nordici (aparent, la fel și iepurii și mazărea!). Ce m-a făcut să mă uit cu alți ochi la ea a fost un remake făcut de istoricul de artă Simon Schama într-un documentar TV, care spunea că tapiseria de la Bayeux a fost prima operă de artă vestică în care se arată ce le face războiul civililor. Există o imagine faimoasă cu o femeie și un copil care fug dintr-o casă în flăcări și la asta se referea. Asta m-a făcut să încep să mă uit la ea ca la o piesă de artă politică și nu ca la ceva ce vorbea despre putere.

Și mai am un motiv, care a ajuns mai important pentru mine de când s-a publicat cartea, și anume că voiam să încurajez cititorii să se gândească la englezi nu ca la o specie aparte, ci ca la europeni. Anglo-saxonii au venit din teritoriile care sunt acum germane, iar nordicii au venit prin Suedia, via Franța. Deci, prin descendență suntem europeni. Voiam să folosesc cartea mea ca să accentuez asta.

  • Care este cea mai mare provocare atunci când scrii ficțiune istorică?

Cred că e la fel de provocator ca scrisul oricărui tip de roman. Romanele sunt lungi, lungi, complexe și presupun multă planificare. Poate să-ți ia ani întregi să le scrii. Cred că pentru toate e nevoie de niște cercetare care să te ducă în spații nefamiliare, fie că e vorba de o perioadă istorică, fie că e vorba de o investigație criminalistică. Nu cred că ficțiunea istorică are ceva special față de alte genuri literare.

  • Ți s-a întâmplat vreodată ca, în timpul documentării pentru un roman, să dai peste anumite informații care să îți schimbe părerea despre un anumit personaj sau chiar să schimbe complet cursul poveștii? De fapt, ceea ce vreau să întreb este: începi să scrii în momentul în care ai terminat documentarea și ai întreaga poveste bine conturată sau mergi în paralel cu scrisul și documentarea, lucru care poate influența evoluția poveștii?

Cu siguranță! Obișnuiesc să continui cercetarea în timp ce scriu. Adesea voi începe să scriu o frază ca apoi să-mi dau seama că-mi lipsește vreo informație cheie – detaliile unui loc poate, o rochie sau ceva despre pregătirea mâncării. E ușor să faci cercetare despre date cheie sau bătălii, dar e mai greu să fii atent la toate detaliile mici și domestice de care e nevoie ca să construiești o lume ficțională. Așa că în acele momente mă opresc și caut ce-mi trebuie, adesea găsesc informații care mă amuză sau care mă fac să văd personajele într-o altă lumină. Scena din Borgia în care Cesare și fratele lui se joacă cu iepurii plini cu mercur e un exemplu. Am găsit-o mai târziu, într-un compendiu de glume și, știind că Cesare era un farsor (ceva obișnuit în Italia Renașterii, la fel era și Leonardo da Vinci), m-am gândit că trebuie să folosesc asta cumva pentru că era ceva comic și întunecat în același timp.

  • Având în vedere perioada aceasta dificilă în care tot ce putem face este să stăm acasă și, preferabil, să citim, ai vreo recomandare de lectură (sau mai multe) pentru noi?

În acest moment fac cercetarea pentru un nou roman care presupune să știu destul de multe despre lună. Și îmi place mult să mă îndepărtez așa tare de pământ, deci aș recomanda ”The Moon: A History for the Future” a lui Oliver Morton sau ”Moon: A Brief History” a lui Brent Brunner. Tot recent, am citit și mi-a plăcut foarte tare prima carte a lui Hilary Mantel, un blockbuster istoric despre Revoluția Franceză, ”A Place of Greater Safety”. Are aproape 1000 de pagini, deci e perfectă pentru autoizolare. Un alt roman istoric minunat este ”This Thing of Darkness”, de Harry Thompson, despre viața lui Robert Fitzroy, căpitanul vasului The Beagle, un om de știință naturalist înaintea epocii sale, care practic a inventat previziunea modernă a vremii, dar a fost umbrit cu totul de mult mai faimosul său tovarăș de drum, Charles Darwin. Povestea navigației spre sudul profund, până jos de tot în Țara de foc și Antarctica este fascinantă. Din păcate, Thompson a murit foarte tânăr și ăsta e singurul lui roman.

  • Întotdeauna închei interviurile cu această întrebare: ce carte citești acum?

Trebuie să încep prin a mărturisi că sunt un epidemiolog amator entuziast. Am crezut dintotdeauna că o pandemie schimbă societățile mai mult ca orice. Deci acum citesc ”Jurnal din anul ciumei”, al lui Daniel Defoe, care vorbește despre Marea Ciumă din Londra anilor 1664-1665. În același timp, citesc poezie și acum mă delectez cu niște poeți japonezi contemporani traduși în engleză. Am descoperit un umor teribil ascuns în scrierea japoneză și asta îmi place foarte mult. Următoarea pe listă este noua ficțiune distopică pe mai multe voci a lui Paul Kingsnorth, ”Alexandria”. Mărturisesc că escapismul meu se manifestă mai ales la TV și în filme. Ca scriitor, atunci când citești ai mereu câteva momente de atenție profesională care pun pauză relaxării totale. Deci profit din plin de abonamentul Netflix!

Și noi, Sarah, și noi!

Comandă cărțile autoarei aici
la Cartepedia, aici, la Libris, aici, sau la Elefant, aici >>

SerialReaders.com folosește unelte de marketing afiliat. Cumpărând prin link-urile pe care le recomandăm, site-ul nostru primește un comision din partea retailerilor pe care îi promovăm. 

# # # # # # #

MissValery

Miss Valery este co-fondatoarea clubului de carte www.serialreaders.com. Cititoare in serie (cum altfel?) si pasionata de calatorii, filme si evadari, daca nu o vezi citind, inseamna ca e ori plecata prin cine stie ce locuri, ori la cinema, ori evadeaza din vreun escape room. O gasiti si la: viatasiacorddeoane.ro

Postul precedent

Scrie un comentariu

Alte articole
asemantoare