Interviu Sorin Lucaci

Sorin Lucaci: “Românii nu citesc atât de mult pe cât și-ar dori editorii, distribuitorii și librarii”

de / July 23rd, 2019 / 143 vizualizari

Cred cu tărie că oameni faini sunt peste tot. Dar parcă cea mai mare densitate de populație faină pe metro pătrat o găsești în lumea cărților – scriitori, editori, cititori, bloggeri de carte, specialiști în PR, etc. Cu fiecare interviu mă conving (și vă conving, sper) tot mai tare de acest lucru.

De data aceasta l-am luat la întrebări pe Sorin Lucaci, care este implicat în atât de multe proiecte și are atât de multe cărți începute pe noptieră, încât mă mir sincer că și-a găsit timp să ne răspundă. Dar decât să înșir aici toate calitățile care îl recomandă, prefer să vă las să îl descoperiți prin intermediul interviului de mai jos.

S.R.: M-am uitat fugitiv peste biografia ta (CV sună prea prozaic), pentru că mă bazam pe faptul că voi afla mai multe despre Sorin Lucaci chiar de la tine și… wow! Sunt sigură că ai primit întrebarea asta de nenumărate ori, dar cum ai timp de toate cele? Și, mai ales, cum se împacă toate aceste fațete ale tale? Nici nu știu de unde să încep: psiholog, poet, actor, organizator de evenimente, promotor al culturii, om de televiziune și PR, cititor avid…

Într-adevăr, am mai dat interviuri și realizatorii interviurilor m-au întrebat același lucru, cum le împac și cum le împart. Recunosc că trag foarte mult de mine. Trag exagerat de mult și corpul începe să dea semnale, dar, ideea este că în momentul în care faci ceea ce faci cu foarte multă dăruire, cu multă pasiune, parcă nu simți niciun fel de stres, nici de natură mentală, psihică, nici de natură somatică, fizică. Însă, ele cumva se îmbină, activitatea de la Herald, organizarea de evenimente culturale, lansări de carte în spații convenționale – librării -, sau în spații neconvenționale – amfiteatrele unor universități sau săli de teatru, cum am avut colaborarea din iarnă cu Teatrul Excelsior, cu prietenul meu Adrian Găzdaru, care ne-a găzduit cu un eveniment tare frumos despre opera și viața lui Alan Watts – cu faptul că scriu, faptul că am câteva proiecte personale, cum ar fi un curs la școala de teatru QFeel, de asemenea piesa de teatru care se va juca la Teatrul de Artă București – ”Bârfe”, o adaptare după Neil Simon, o comedie foarte spumoasă de moravuri a societății americane care se mulează, cumva, și pe societatea românească contemporană –, cu taberele educaționale și culturale pentru elevi de ciclu primar, gimnaziu și liceu – tabere365.ro –, lucru pe care iarăși îl fac cu multă pasiune, e un proiect pe care îl am de 4 ani. Taberele sunt pe diferite tematici, începând de la arte vizuale, muzică, teatru, matematică, montaniard, ecologie, limbi străine – engleză, franceză și așa mai departe. Și, cumva, toate aceste proiecte, câte puțin, interferează. Și zona de scris, cu zona de evenimente și lansări, cu atelierele de creative writing pentru copii, unde îi învățam cum se scrie o poezie, cum simți o poezie.

Apoi mai vine și partea de televiziune. Încă din adolescență, de pe la 20 ani, am avut ca pasiuni teatrul și televiziunea. Probabil că nu am fost suficient de insistent și probabil că nici împrejurările nu au fost de așa natură încât să am parte de o carieră în acest domeniu la vremea respectivă. În momentul de față, am o colaborare de 8 luni de zile cu Canal 33, un post foarte drag mie, unde am această emisiune ”Oameni și cărți”, vinerea, de la orele 17:00, pe zona de spiritualitate. Și aici interferează foarte mult cu editura Herald, pentru că eu găsesc invitați, găsesc tematici și subiecte. Deci, dacă stau bine să mă gândesc, cam  fiecare proiect intră într-un soi de conexiune unul cu altul, și făcându-le cu plăcere, parcă nici nu-mi mai dau seama când le fac și cu ce stare le mai fac.

Sorin Lucaci

S.R.: Tu consideri că toate lucrurile acestea te definesc în egală măsură? Dacă ar fi să te prezinți unui public necunoscut, ce ai alege să spui despre tine?

Aș spune, mai degrabă, ceea ce fac, nu titulatura. Adică, nu știu, mi se pare un pic pompos. Am mai fost în câteva emisiuni radio și TV și când începea realizatorul să le înșire… Nu, nu îmi place. Îmi place mai mult să vorbesc despre munca mea și despre proiectele mele și sper cumva, în adâncul sufletului, că sunt oameni care se conectează la ceea ce spun și care primesc mesajul meu. De altfel, primesc mesaje foarte frumoase după evenimente culturale, după lansări. Primesc, de asemenea, mesaje frumoase de la telespectatorii care urmăresc emisiunile, pentru că eu chiar mă uit la numărul de vizualizări și fac comparație, ce subiect a prins mai bine. Asta deoarece, pe lângă zona de spiritualitate, în emisiune mai invit și regizori, și actori, directori artistici. Fiind o emisiune axată foarte mult pe partea de spiritualitate, acolo sunt cele mai multe vizualizări. Este un public nișat pe zona asta, cu terapii holistice și altele asemenea, deși titlul emisiunii este unul foarte imparțial, echidistant și generalist. În momentul în care spui ”Oameni și cărți”, oamenii ăia pot fi din domenii diferite și la fel și cărțile.

S.R.: Acum că tot ne-am apropiat de cărți, spune-ne, te rog, de ce poezie? Mai citește lumea poezie în ziua de azi? Și, mai important de atât, mai cumpără lumea poezie?

NU! Lumea citește poezie pe siteuri literare, pe paginile de Facebook ale fiecărui autor. Dar, de cumpărat cărți de poezie, nu se cumpără. Sunt tiraje foarte mici. Eu am publicat anul trecut la Herald, în colecția Confluențe, ”Povești cu o pisică roșie și alte reverii”, care, din punctul meu de vedere, este cartea care s-a vândut cel mai bine: cam 550-600 exemplare într-un an, ceea ce este wow! În condițiile în care am publicat alte 7 volume, la alte edituri, precum Herg Benet, Vinea, Integral, unde tot așa, au fost tiraje mici și mult mai mici. Dar și diferența de promovare a fost foarte mare. Adică, una este să lucrezi ca PR la editura la care și publici și să ai tot interesul să îți promovezi cartea și alta este să ai o relație de colaborare cu o editură care îți scoate cartea, se duce la câteva târguri de profil și cam atât. Poate o vezi, poate nu o vezi în librărie. Ori aici vorbim despre altceva, adică a fost și aportul editurii și aportul meu  și probabil că s-au văzut rezultatele. Dar dacă ar fi fost o carte pe zona de budism, de mindfulness, pe tantra, pe yoga, pe Sufism, pe creștinism, sunt convins că într-o perioadă de un an de zile se vindea mult mai bine, pentru că există public pentru așa ceva. Public pentru poezie nu există. Poezia, am mai spus-o, este un fel de Cenușăreasă a literaturii, în general.

Mi-am dorit tot timpul să scriu un roman, să scriu beletristică, să scriu ficțiune. Dar mi-a fost teamă și știi de ce? Pentru că poezia este mult mai facilă. Dacă ar fi să îl parafrazez pe dragul meu prieten, pe care îl consider ca pe un Maestru, profesorul Theodoru Ghiondea, specialist în Sufism, poezia este mult mai eclectică, poezia este, după cum spune el ”artă în formă pură”.  Când scrii un poem, acesta este perfect, nu ar trebui să schimbi vreun cuvânt. Eu nu cred asta. La mine contează foarte multe tehnica, scrisul, mie dacă nu îmi sună bine versul respectiv, nu mă las până nu-l schimb.

S.R.: Nu pare nimic facil din ce-mi povestești tu.

Tocmai aici este paradoxul! Dar dacă mă întrebi pe mine, între a mă apuca de un nou volum de versuri sau a mă apuca de un roman… Bine, vei spune, este și firesc, după ce ai publicat 7 volume de poezii. Pune-l pe unul care are 7-8 cărți de proză să scrie un volum de poezii, să vezi cât de greu îi este. Eu am exercițiu, deci scriu ușor poezie. La proză e altceva. Și stai și te gândești dacă vei avea timp să o termini. Apare această ecuație a timpului. Adică îmi e ușor să încropesc 30-40 de poeme și să scot un volum, dar la proză este altceva.

S.R.: Dar poeziile tale mai sunt disponibile și în altă parte? Pe pagina ta de Facebook, de exemplu.

Le-am publicat pe câteva siteuri literare, le mai public pe pagina mea de Facebook, foarte rar le-am mai publicat în reviste literare din țară și cam atât. Atunci când sunt invitat la vreo lectură publică, dar se întâmplă extrem de rar, le mai citesc acolo. Eu țin foarte mult la un aspect, pentru că vorbim despre artă, astfel că am încercat să fac un mix între arte și am organizat în anul 2015 niște spectacole de poezie la câteva terase din parcul Herăstrău. Și am îmbinat așa: muzică, teatru, poezie. Am încercat cu un prieten foarte bun, un compozitor, Paul Simon Esperando, și o actriță de la Teatrul Național, Afrodita Androne, să facem aceste spectacole în care să venim cu poezia în stradă. Lumea gustă astfel de lucruri. În momentul în care acompaniezi textul liric cu muzică se schimbă situația – noi am avut atunci tribut Joe Cocker, Frank Sinatra etc., și făceam un soi de intermezzo, când o poezie, când o piesă și tot așa. Iar eu țin foarte mult la exprimarea textului liric într-un fel anume, care să producă un pic de emoție, de reacție în cititorul de poezie. Sunt foarte mulți poeți care vin și își citesc creațiile la lecturile publice exact ca pe un articol de ziar, pentru că, hai să spunem că nu ar avea talentul actoricesc necesar, un pic de artă dramatică acolo încât să spună poezia într-un anume fel. Pe de altă parte, eu am niște poezii cu multe interjecții, onomatopee și, cumva, este o poezie pretabilă la a fi recitată într-un anumit fel – feedbackul ăsta l-am primit de la actori, ceea ce este iarăși foarte interesant, nu de la poeți, ci de la actori care mi-au citit poeziile. Și atunci probabil că și asta contează foarte mult în felul la care ajunge ca mesaj la cititorii de poezie. Dar, revenind la întrebare, poezia nu se mai cumpără, tirajele sunt extrem de mici. În rest, fiecare gen de literatură – beletristică, ficțiune, non-ficțiune, de specialitate, spiritualitate, motivațională, ce vrei tu – are publicul ei.

S.R.: Mie mi se pare că, în cazul tău, poezia începe chiar de la titlul cărții. Mi-am notat câteva exemple: ”Ghilotina cu miros de scorțișoară”, ”În burta grasă a peștelui de duminică”, ”Oameni de unică folosință” (care cred că este preferatul meu). Cum alegi titlurile? Sau sunt titlurile anumitor poezii din volumele respective?

Încerc să aleg, dintre titlurile poemelor, pe cel care este cel mai sonor. Care impresionează. Să aibă cumva muzicalitate titlul respectiv. Asta îmi doresc. Până la urmă, trebuie să urmărești și asta. Și coperta contează la o carte, și titlul. La ultima carte, la ”Povești cu o pisică roșie și alte reverii”, am făcut un experiment. Am luat cred, vreo 30-35 prieteni de pe Facebook, le-am trimis 7-8 titluri selectate de mine  și i-am rugat să îmi facă și mie un top 3. Eu, personal, nu am ținut neapărat la acest titlu.

S.R.: Da, dar dacă ai pus pisici pe Facebook… La ce te așteptai?

Mi s-a spus chestia asta: ”Să vezi tu ce o să te iubească toate femeile care au pisici!” Mie mi-a plăcut un alt titlu – ”Un weekend cu Salvador Dali”. Este și vizual, și sonor și foarte interesant. Dar pentru că nu am scos singur această carte, ci împreună cu fostul meu coleg, artistul fotograf Paul Suciu, cumva a avut și el un cuvânt de spus. Eu inițial am ales ”Povești cu o pisică roșie și alte scurt-metraje”, mi-a plăcut mult de tot varianta asta, dar el mi-a spus că nu și-ar numi fotografiile chiar scurt-metraje. Parcă ar fi mai frumos ”reverii”.

povesti cu o pisica rosie

S.R.: Ambele variante îmi sună bine, să știi. Ai anticipat tu puțin mai devreme întrebarea mea, dar aș vrea să dezvolți un pic: care este diferența între a promova cărți, în general, și propriile tale cărți, în special?

Există o diferență de apartenență, să-i zicem, la un anumit domeniu de interes. Eu nu am încercat să promovez cartea mea de poezie mai mult ca pe celelalte. Mi s-a întâmplat foarte des ca anumite cărți, din anumite colecții, să le promovez cu aceeași intensitate. De exemplu, cărțile de parentaj, pentru că, fiind la bază psiholog și având ca domenii de interes parentajul și relațiile de cuplu, în momentul în care apărea o carte nouă din aceste domenii, o promovam la fel de bine. Depinde într-adevăr și de zona cu care rezonezi cel mai tare, pentru că nu poți să rezonezi cu toate tradițiile spirituale.

S.R.: Ai menționat mai devreme câteva spații neconvenționale în care ați avut diverse lansări și evenimente de-a lungul anilor. Este publicul receptiv la astfel de evenimente?

Da, vin oamenii, în număr mai mare sau mai mic, în funcție de interesul pentru un anumit domeniu. Pe relații de cuplu și parentaj vin, vin și pe tradiții spirituale, acolo unde, de exemplu, pe creștinsim și isihasm este plin. Dacă domeniul este extrem de nișat, nu te aștepți totuși să ai sala plină. Că tot am pomenit de teatrul Excelsior și Alan Watts. Alan Watts este un subiect atât de frumos, pe budism și pe budismul zen și mai ales că el însuși este un personaj nonconformist, nu este vreun Maestru spiritual din Orient, este un Britanic care a plecat dincolo, acolo a rămas, acolo s-a stabilit, a ținut conferințe în toată lumea și e un personaj foarte pitoresc.

S.R.: Simt, din cum vorbești, că ai o admirație aparte pentru Alan Watts.

Da, sunt mare fan Alan Watts!

S.R.: Deși, de cele mai multe ori, eu nu mă regăsesc în publicul țintă al editurii, am apreciat întotdeauna faptul că Herald și-a păstrat nișa. În ultima vreme, însă, mai ales de când cu colecția de autobiografii, pare că încercați atragerea unui public nou. Până și eu sunt tentată de câteva titluri. Bine, fie, de multe.

Exact asta voiam să-ți și spun. Ea nu este foarte nișată. Nu este nici generalistă, că nu are titluri de beletristică și ficțiune, dar nu este nici foarte nișată. Are, într-adevăr, foarte multe tradiții spirituale în portofoliu, șamanism și mindfulness și multe altele. Uite, iarăși o zonă de un interes foarte crescut în ultimul timp, după cum ziceam, relațiile de cuplu și parentajul, care deja nici nu mai sunt nișate. Unde te întorci, stânga-dreapta, numai despre asta auzi. Eu cred că Herald are un public destul de mare. Și, o spun cu mândrie, suntem pe primul loc în ce privește comunitatea de followeri – suntem 80.000 pe pagina oficială de Facebook a editurii. Ceea ce înseamnă foarte mult, înseamnă că lumea ne urmărește.  Lumea vrea să vadă conținut, substanță, postări și evenimente noi. Tot timpul ne întreabă ce mai facem și unde ne mai ducem, pentru că noi nu doar că organizăm evenimente, dar suntem și co-parteneri cu diverse site-uri, asociații sau fundații care sunt pe zona noastră de interes.

S.R.: Apropo de asta, ne apropiem de începerea unei noi ediții a campaniei ”Te așteptăm în librărie!”, a 11-a deja.

Da, te așteptăm în librărie de pe 1 August până pe 1 Noiembrie, ca în fiecare an. Iarăși vor fi în jur de 100 librării partenere în București și în țară. Primul eveniment, cel cu care deschidem această ediție a campaniei, va avea loc miercuri, 7 August, la Hermitage Urban Spiritual Hub. Este locul cel mai propice pentru acest gen de evenimente, pentru că vom vorbi despre budismul zen. Este un eveniment puțin nișat, dar sperăm să prindă și să vină lumea. Sper ca și anul acesta să-și atingă scopul campania și câți mai mulți oameni să vină în librărie.

S.R.: Cum se văd lucrurile de la tine? Mai citește lumea? Mă refer în general, nu la un gen anume.

E un fenomen foarte interesant. Românii nu citesc atât de mult pe cât și-ar dori editorii, distribuitorii și librarii. Noi nu avem o cultură a lecturii. Noi nu avem cititul ca stil de viață. Pentru că, dacă te uiți la cei din jurul nostru, la unguri, la sârbi, la croați, la sloveni, vei vedea cât citesc ei, în condițiile în care au o populație mai puțin numeroasă. Deja mi-e teamă să mă mai duc spre Franța, Italia, Spania, Olanda, Germania sau Țările Nordice. Până la urmă, asta este realitatea în care trăim, asta este societatea contemporană românească și, cumva, trebuie să ne adaptăm acestor condiții.

S.R.: Tare sunt curioasă ce titluri ai recomanda tu, din oferta editurii Herald, pentru cei asemeni mie, care obișnuiesc să citească preponderent beletristică. Cu ce să începem, fără să ne speriem?

Cu cărți ușoare, pentru că avem și așa ceva. Avem, de exemplu, o colecție numită Colibri, în care au apărut mai multe titluri de Allan PercyNietzsche pentru stresați”, ”Kafka pentru deprimați”, ”Einstein pentru debusolați”, ”Shakespeare pentru îndrăgostiți”, etc. Mie, personal, mi se par un pic prea ușurele, sunt pastile motivaționale din care poți să-ți extragi niște învățăminte. Tot Allan Percy are și ”Dieta spirituală” și ”Turistul interior”.  Alan Watts, care nu este greu de citit, cu ”Devino ceea ce ești”. ”Înțelepciunea nesiguranței” este o carte senzațională și este subțirică și atât de ușoară, dar, în același timp, foarte pătrunzătoare, spiritual vorbind.

S.R.: Dar o carte fundamentală, care crezi tu că ar trebui citită de toată lumea?

Bardo Thodol – Cartea tibetană a morților”, iarăși o carte senzațională și care nu este greu de citit. ”Coranul”, cu siguranță o carte fundamentală. Textele sacre, în general. Ar mai fi ”Evanghelia după Toma”, ”Înțelepciunea lui Solomon”, din zona aceasta de gnoză și gnosticism. Rumi, că tot am vorbit de poezie, ”Oceanul sufletului” și ”Mathnawi”.  Cu excepția unor cărți care sunt greu de citit, gen ”Doctrina vibrației” de Mark Dyczkowski, unde realmente îți prinzi urechile, restul sunt ușoare. Mai este colecția Mathesis, colecția de știință, cu Carl Sagan.

S.R.: Vorbești cu un asemenea patos, încât îmi lași impresia că ai citit toate cărțile apărute la editura Herald.

Nu am cum, fizic este imposibil, ar însemna să nu mai dorm, să nu mai mănânc, să nu mai fac nimic. Sunt cărți pe care le frunzăresc, cărți pe care le citesc din scoarță în scoarță.


Cover photo

Mulțumim celor de la Seneca AntiCafe pentru găzduire, a fost locul perfect pentru așa o discuție antrenantă despre cărți și alte pasiuni!

Comandă cărțile lui Sorin Lucaci
pe Libris, aici, pe Cartepedia, aici sau pe Elefant, aici>

SerialReaders.com folosește unelte de marketing afiliat. Cumpărând prin link-urile pe care le recomandăm, site-ul nostru primește un comision din partea retailerilor pe care îi promovăm. 

# # # # # # #

MissValery

Miss Valery este co-fondatoarea clubului de carte www.serialreaders.com. Cititoare in serie (cum altfel?) si pasionata de calatorii, filme si evadari, daca nu o vezi citind, inseamna ca e ori plecata prin cine stie ce locuri, ori la cinema, ori evadeaza din vreun escape room. O gasiti si la: viatasiacorddeoane.ro

Un comentariu

Comenteaza

Scrie un comentariu

Alte articole
asemantoare