Jos Realitatea, Suicid, Povesti cu o pisica rosie

Jos Realitatea: Suicid cu o pisică roșie și alte reverii

de / October 29th, 2019 / 194 vizualizari

A fost o perioadă, acum mulți ani, când scriam poezii. Le scriam pe spatele caietelor, în pauze, la școală. Le scriam în agende, acasă, când nu aveam chef de teme sau de ieșit la joacă. Scriam poezii pentru că era cel mai simplu mod de a-mi exterioriza gândurile, de a spune că sunt îndrăgostită, că sunt fericită, că nu sunt fericită, fără a o spune în mod direct. Mă ascundeam în spatele cuvintelor și tare bine mai era. Am visat prin clasa a 10-a la momentul meu de glorie, când voi publica primul volum de poezii. Ce nebunie! Gândurile mărețe au crescut când mi-au fost publicate câteva dintre poezii în revista școlii. Aveam să scriu mii, sute de poezii. Aveam să… Dar mi-a trecut. Mi-am văzut poeziile în acea revistă, le-am văzut legate apoi într-un volum – cadou tare frumos primit de la un prieten -, dar acolo m-am oprit. Iubirea mea pentru poezie s-a stins în timp. Nu am mai scris. M-am rezumat la a citi. Apoi, cu timpul, am citit poezie mult mai rar. Cred că asta face ca atunci când îmi pică în mâini câte un volum de poezii care mă ține prinsă vers după vers să-l recomand cu surle și trâmbițe (adică poze și share-uri).

Întâmplarea face că am prieteni poeți, că știu oameni care încă scriu poezie și nu din cea dantelată pe care o învățam la școală (nu am înțeles niciodată de ce trebuia să învățăm poezii pe de rost), ci poezie-viață, poezie-oameni, poezie-poveste. Astfel, m-am lăsat luată de versuri și am evadat în alte lumi. Citite acum, fără nicio obligație (vreun examen, bac sau mai știu eu ce), poeziile au un cu totul alt sens. Gândurile sunt libere să exploreze lumea poetului, sunt libere să interpreteze, să închidă volumul sau să ceară mai mult.

Dintre volume de poezii citite în ultima perioadă voi aminti trei care îmi sunt tare dragi.

“Dar artistul nu s-a ridicat, nu s-a înclinat,
și nici nu și-a vîrît măruntaiele înapoi, în corpul neatent.
A rămas împrăștiat pînă azi
și teatrul a dat faliment.”
Jos Realitatea, Faliment – Florin Iaru

Jos Realitatea, Florin Iaru

Pe Florin Iaru l-am cunoscut la un curs de creative writing. Mi-a fost profesor. Încă îmi este, deși ne vedem rar. El este omul de la care am învățat cum să citesc un text, cum să nu scriu, cum să tai și să rescriu (la partea asta mai am de lucrat), cum să elimin bucăți de text care nu își au rostul. Fiecare text scris de Florin îl percep ca pe o nouă lecție. Așa au fost volumele de proză scurtă: Fraier de București, Povestiri cu final schimbat și Sînii verzi. Le-am citit pe nerăsuflate. Anul acesta a publicat volumul de poezii Jos Realitatea. Nu citisem înainte alte poezii semnate de el, poate pentru că la curs am discutat numai despre proză, poate pentru că poezia mă atrage prea puțin în comparație cu proza. Dar cum sunt poeziile astea! Pe alocuri povești, pe alocuri metafore, pe alocuri șocante. Da, pentru cineva care citește beletristică, care citește povești de dragoste acum, povești horror mai încolo, să vii să-i pui organul în versuri, nu e de colo.

“Iar viața se spală pe mâini de tot ce citește.
Jos Realitatea/ Căci s-a prostituat!”

La a doua citire, poeziile au parcă un cu totul alt sens. Sau poate e doar starea în care ești atunci când citești. Versurile par a fi incantații pentru că Florin chiar e un vrăjitor al cuvintelor. Să zicem că m-a luat un pic prin surprindere. Poezia lui e atât de diferită de proză, încât am avut senzația că doi oameni diferiți au scris una și cealaltă. Dar, dacă îl cunoști pe autor, dacă l-ai auzit măcar o dată vorbind, îl regăsești printre cuvinte, îi auzi vocea. Dacă ar fi să aleg între proza și poezie, clar voi alege proza. Dacă ar fi să aleg între Florin poet și Florin prozator, îl voi alege pe al doilea. Dar, dacă Florin va scrie poezie, o voi citi. Are ceva, nu aș putea spune ce, care atrage, care mă atrage. Vă recomand să-l citiți și, mai mult, să-l ascultați!

Despre carte: Jos Realitatea>>


“problema cu iubirea nu este că nu durează

ci faptul că se termină exact când trebuie
ca să te facă să te simți vinovat”
Suicid, Anca Zaharia

Suicid, Anca Zaharia

Dincolo de toate cuvintele pe care le-aș putea scrie despre Suicid e povestea asta: Odată, Doi, Trei, Traducere. Zaharia citește, Zaharia traduce, Zaharia scrie. Nu ai cum să nu reacționezi la felul în care scrie. Poezia ei e proză în versuri. E un puzzle complicat. Atunci când îl pui cap la cap ajungi să vezi filmul, să înțelegi povestea.

Am citit primele poezii din Suicid când erau la stadiul de manuscris. Prima mi-a dat cu tifla-n cap. Nu am știut cum să reacționez. A fost un moment din ăla în care timpul se oprește și uiți să respiri. Versul prinde viață și vezi cu ochii tăi, îți imaginezi ce a simțit, cum a trecut peste, dacă a trecut peste… De reacția asta mi-era teamă, mi-a spus ea. Mi-am revenit. Timpul și-a reluat cursul normal. Când am pus mâna pe carte, câteva luni mai târziu, știam la ce să mă aștept. Așa credeam, că știu. Dar nu a fost așa. Fiecare poezie e o bucată din puzzele-ul Zaharia: ce a fost, ce a visat, ce își dorește. Câți dintre noi avem curajul să spunem ceea ce gândim? Câți dintre noi ne punem pe masă frustrările, gândurile cenușii, disperarea? Anca se aruncă cu capul înainte (sau cu versul) și își invită cititorul să-i fie spectator la povestea vieții. Și nu-mi pare o invitație la critică, cât o invitație la a ieși din umbră. Ieșiți, pare ea să strige, arătați-vă durerea, frustrarea! Aruncați-le în lume, nu vă lăsați înghițiți de ele. Sunteți mai puternici decât credeți. Suntem! Asta poate vine să contrazică acel “eram” de la finalul cărții, dar dați-mi voie să am impresia că știu eu mai bine ce a vrut să spună autorul.

Despre carte: Suicid>>

“nu vă luați prea în serios,
pentru că dăunează grav stării de bine,
restul sunt detalii nesemnificative.”
povești cu o pisică roșie și alte reverii, Sorin Lucaci

Povesti cu o pisica rosie, Sorin Lucaci

Întâi a fost pisica. Apoi, nu știu cum, pisica a fost roșie. A apărut povestea în care pisica a fost protagonist, iar reveriile au venit la urmă. Să fie. Astfel, cartea a ajuns la mine. Pisica să fie de vină? Poate. Pe Sorin Lucaci, autorul, îl știu de mult timp. Pentru că ne învârtim în lumea cărților, avem tendința de a ne ciocni unii de alții. Am ajuns să-l cunosc prin interviul pe care ni l-a acordat (îl găsiți aici) și tare impresionată am fost de activitatea lui. Tot atunci am aflat de cartea cu pisica roșie. Vreau să o am, să o citesc, am zis. Și dorința mi-a fost împlinită. Am citit cartea într-o zi, pe plajă. Au fost câteva ore în care timpul a stat, zgomotele din jur s-au redus la tăcere, iar eu am căutat o pisică roșie. Am găsit-o, am citit-o. Dar nu ea mi-a rămas în minte, ci poezia “întotdeauna tații mor primii”. Stăteam acolo, pe malul mării, valurile se rostogoleau mici la mal, soarele apunea încet și roșu precum pisica din poveste, iar eu îmi ștergeam de zor lacrimile. O poezie, de atât e nevoie ca să iubești un volum întreg. Veți găsi, sunt sigură, în multe dintre poeziile lui Sorin Lucaci ceva cu care să rezonați.

Despre carte: povești cu o pisică roșie și alte reverii>>

De câte ori citesc poezie, mă gâdilă pofta de a scrie iar versuri. Îmi trece repede, e adevărat, dar euforia aceea care mă cuprinde nu are egal. Poezia are ceva magic. Poezia nu se comentează, ci se trăiește vers cu vers. Voi (mai) citiți poezie?

Caută cărțile pe Libris, aici, pe Cartepedia, aici 
sau pe Elefant, aici>

SerialReaders.com folosește unelte de marketing afiliat. Cumpărând prin link-urile pe care le recomandăm, site-ul nostru primește un comision din partea retailerilor pe care îi promovăm. 

# # # # # # # #

Andres

Andres este co-fondatoarea clubului de carte www.serialreaders.com. Crede ca tot ceea ce ni se intampla in viata, se intampla cu un scop. Cartile pe care le citim, oamenii pe care ii intalnim, lucrurile pe care le vedem ne ajuta sa luam deciziile potrivite. Este autoarea cartii Inca o dorinta (www.incaodorinta.com). Blog personal: andreeaban.ro

Scrie un comentariu

Alte articole
asemantoare