Interviu cu Irina Stoica, psiholog, trainer, mamă și blogger, despre parenting și cărți de dezvoltare personală

de / August 17th, 2017 / 576 vizualizari

Odată cu apariția micuțului meu șmecheraș, direcțiile mele de interes s-au cam schimbat. Nu mai citesc atâta beletristică pentru oameni mari, cât multe cărți și bloguri de dezvoltare personală pentru a deveni un părinte conștient și un suport real pentru evoluția emoțională a fiului meu. Căutând un stil de parenting care să se potrivească ideilor și dorințelor mele, am ajuns pe blogul unparintecuminte.com, o resursă minunată de informații pentru orice părinte începător (puteți consulta și pagina de Facebook). În spatele articolelor complexe și bine documentate și argumentate stă Irina Stoica, psiholog clinician cu studii de psihoterapie analitică, trainer și mamă a doi ochioși frumoși. Am stat de vorbă cu ea despre stiluri parentale, anxietăți, cărți de dezvoltare personală și parenting. Vă invit să citiți și să împărtășiți cu noi și experiența voastră în această direcție.

Irina Stoica, parenting

Irina, mulțumesc pentru timpul alocat, știu că e foarte limitat între orele de consiliere, blog și cei doi copilași. O să trec direct la subiect. Odată cu evoluția umanității și a generațiilor, se schimbă și trendurile în materie de creștere și educație a copiilor. Dacă în urmă cu nu foarte mulți zeci de ani scopul principal al familiei era să ofere societății un individ capabil să contribuie și susțină bunul mers al statutului, accentul cade acum pe dezvoltarea inteligenței emoționale și personale a tinerilor. O trecere bruscă, am putea spune, dacă ținem cont de felul în care noi am fost educați. Care sunt cele mai des întâlnite temeri ale viitorilor părinți? Pe ce pun acum părinții accent în educația copiilor lor? Nu este greu să discearnă între sutele de surse de informare, uneori contradictorii chiar?

Da, e o trecere bruscă și sunt schimbări majore în trendul de parenting. Ceea ce înseamnă că, de multe ori, părintele nu a efectuat un travaliu interior de analiză și dezvoltare personală, în urma căruia a vindecat din traumele copilăriei proprii și apoi a adoptat un stil cu care a rezonat. De cele mai multe ori părintele alege un stil de parenting opus sau asemănător cu cel al părinților săi, în funcție de ceea ce simte în legătură cu aceștia și educația lor, și în funcție de realizările proprii, pe care le atribuie acestei educații. Convinși că fac alegeri corecte și că s-au salvat din ghearele complexelor parentale, oamenii nu vor să vadă că, de fapt, alegerile lor sunt tot în funcție de părinți, ei fiind punctul central al alegerii, deci desprinderea nu a avut loc.

În esență, specialiștii identifică doar patru stiluri de parenting: autoritar („faci ce îți spun eu“), responsabilizator („te gândești bine la ceea ce vrei să faci și îți asumi consecințele“), permisiv („poți să faci ce dorești“) și neglijent („fă ce vrei, eu am treabă…“).

După părerea mea, alegerea unui stil de parenting e dictată mai degrabă de factori inconștienți decât de ce vine în întâmpinarea noastră din exterior. Desigur că sunt și oameni ușor influențabili și aceia vor schimba tactica în funcție de trendul celor din jur. Ei vor fi mult mai bulversați de apariția atâtor abordări și explicații și din păcate acest lucru va produce confuzie și nesiguranță și în cei mici.

Cât despre temerile părinților, nici acolo majoritatea părinților nu se îndepărtează prea mult de istoria lor personală. Dacă au avut parte de părinți autoritari și abuzatori, deseori vor opta pentru un stil excesiv de permisiv. Deseori, părinții ce practică un stil permisiv au dificultăți în a pune limite copiilor, limite de care uneori depinde viața și sănătatea lor. Igiena, traversarea străzii, jocul în spații necunoscute, interacțiunea cu ceilalți, trebuie toate realizate în baza unor reguli clare pe care copilul trebuie să le înțeleagă și respecte. Ele pot fi introduse prin joc, explicate și integrate cu blândețe, dar mulți dintre părinții permisivi nu reușesc să gestioneze aceste “impuneri”, pentru că ei înșiși nu mai suportă încă o limitare și pentru că se tem să nu fie agresivi. Copilul va fi afectat de oricare dintre abordări.

În ceea ce privește marile temeri comune ale părinților în legătură cu copiii lor, deseori identificăm următoarele: să nu le facă un străin rău („stranger danger“, cum o numesc americanii), să nu se îmbolnăvească, să nu își facă prieteni nepotriviți sau să fie victime ale unor bătăuși, să nu fumeze sau bea, să nu aibă probleme de greutate. Practic, majoritatea sunt temeri legate de relaționare și sănătate, lucruri de care părinții se tem și în ceea ce îi privește. Rareori părinții menționează, când sunt intervievați, despre frici, de teama lor de a nu fi iubiți, apreciați sau respectați de copii, deși stilurile permisiv și autoritar se construiesc pe aceste temeri de  exemplu. Acolo unde există conflicte între generații și animozități în privința modului în care au fost crescuți, aceste temeri sunt oarecum firești. Trebuie făcut pace cu trecutul pentru un viitor altfel în mod real.

Părinții sunt astăzi prinși între propria agresivitate asumată sau nu, conștientă sau total inconștientă, și dezideratele de blândețe și acceptare promovate în toate mediile, între satisfacerea nevoilor copiilor și a nevoilor proprii, între satisfacerea dorințelor copiilor și a celor proprii, între imaginea lor și ceea ce simt, între teorie și intuiție, între războiul cu propriii părinți și teama de conflict ulterior cu copiii lor.

Alegerea unui stil de parenting vorbește despre fricile și anxietățile lor sau dimpotrivă,  despre echilibru și vindecare în raport cu propria copilărie.

Cât de important este ca părinții să se pregătească din timpul sarcinii, citind cărți de parenting? Cum crezi că îi poate ajuta o astfel de carte?

Legătura mamei cu copilul începe încă de la concepere. Personal cred că sarcina e o perioadă în care mama e bine să se conecteze mai mult la ce e în interior, decât la ce e în exterior. Conectarea nu trebuie să fie mentală. Uneori noi, oamenii moderni, fugim și în mental. Ne refugiem în ce va fi și cum vom proceda și ăsta e un altfel de mod de a trăi disociat, de a fugi de realitate. Fuga în teorii deștepte ne deturnează de la instinctele și sentimentele pe care o mamă se poate baza în luarea unor decizii deosebit de importante pentru făt. Conectarea la noua viață ce crește în interiorul mamei trebuie să fie prioritară.

Cărțile de parenting nu ajută în această conectare, dar cele bune te pot ajuta să devii un pic mai conștient în privința propriilor tendințe și teorii privind conectarea. Asta pentru că ele nu prezintă doar tipuri de abordare, ci și cauzele ce stau la baza abordărilor. Dacă ești deschis, pot intra pe ușă informații prețioase care vor rezulta în schimbări. Dar deschiderea spre un subiect e mai mare când treci efectiv prin situația respectivă și o poți asocia cu ceea ce citești. De aceea recomand lectura etapizată.

 Există (încă) o diferență în gândire între partenerii de cuplu în ceea ce privește educația copiilor? Cum și-ar putea ei armoniza perspectivele?

Atâta vreme cât cuplul nu funcționează ca o echipă și creșterea copiilor e lăsată în mare parte în slujba mamei, din păcate diferențe de optică vor exista. Asta pe de o parte fiindcă mama trece prin schimbări majore pe toate planurile odată cu aducerea pe lume a unui copil. Aceste modificări vor presa către schimbări de profunzime, pe care tatăl le poate parcurge sau nu în funcție de gradul de maturitate și în funcție de nevoile proprii de autocunoaștere și adaptare.

Pe de altă parte mama, preluând acest rol de educator al copilului, este obligată să se instruiască și să elaboreze strategii și moduri de relaționare pentru a pregăti copilul pentru comunitate. Acest lucru o aduce față în față cu materiale care o vor îndruma pe căi ce nu mereu vor fi vizibile celor care nu parcurg informația. Dezinteresul e mascat uneori de rigiditate: „Cine a mai auzit de prostia asta? Dintotdeauna copilului trebuie să îi spui ce să facă! El nu știe nimic. Auzi…. să îl lași să aleagă singur.“

Nu ne putem rupe ușor de modelul parental absorbit din familie. Tații vor încerca să se îndepărteze de exemplul propriilor tați, dar asta nu se poate realiza decât cu ieșirea din atitudinea de demonizare sau idealizare a lor și cu renunțarea la confort și rigiditate.

Armonia ar fi posibilă dacă ambii parteneri își asumă implicarea și participarea egală în creșterea și educarea copiilor și dacă modificările de substanță au loc în ambii parteneri. Asta înseamnă că ambii se vor interesa de etapele prin care trece copilul și vor discuta despre abordări adecvate și despre dificultățile lor în anumite situații care implică copilul sau anumite strategii.

Cel de-al doilea lucru important este ca între parteneri să existe încredere și respect. Dacă există aceste lucruri, atunci chiar dacă nu pot fi amândoi prezenți în aceeași măsură, cel mai puțin prezent îl va susține pe celălalt în demersurile lui de informare și la capătul zilei vor discuta despre dificultăți, reușite și abordări.

Ne bazăm de cele mai multe ori pe intuiție, încercăm să trecem peste bagajul afectiv și emoțional pe care îl cărăm după noi, dovadă a educației noastre comuniste. Cum putem să ne cunoaștem noi pe noi și să corectăm comportamentele neavenite înainte de a le vedea reflectate în micuții noștri?

Intuiția e o resursă foarte importantă, dar nu e accesibilă tuturor. Doar un om care se poate conecta empatic la un altul poate avea intuiții cu privire la acela. Și uneori nici asta nu e suficient. Complexele, bagajul despre care vorbești e uneori atât de mare încât umbrește complet legătura cu intuiția. Astfel că putem fi ușor deturnați de la intuiții. Frica, infantilismul, angoasele iarăși blochează calea spre intuiții. Ca să ai acces la această resursă, trebuie să sapi și să luminezi în minele tale interioare. Această muncă e una de profunzime și ale cărei roade vor fi vizibile pe termen lung. Cred în individul care deschide ușa către schimbare și atunci și acolo, dacă timpul e potrivit, se formează contextul ce îl pot trimite către vindecare și creștere interioară. Psihoterapia, de exemplu, poate duce către copilul din tine și îți oferă șansa vindecării pentru a putea porni întreg pe drumul vieții alături de copilul tău. Eu, personal, am făcut un astfel de demers vreme de câțiva ani și cred în el.

Atunci când individul se deschide apar deseori fenomene de sincronicitate sau se întâmplă ca o piesă de „puzzle“ să pice exact unde era nevoie. De multe ori am înțeles ceva despre mine sau altcineva dintr-o expunere creionată inspirat de un autor bun.

Uite, de exemplu, am plâns cu sughițuri când eram cu cea mică însărcinată, citind Drama copilului dotat a lui Alice Miller. Cartea asta ar trebui citită de toți părinții care au fost copii-model în familiile lor, care au avut grijă de frații lor și au ajuns să fie consultanți și sfătuitori ai propriilor părinți, cu o mare empatie pentru toți mai puțin pentru copilul din copilăria lor, pe care ajung să îl privească deseori cu cinism. Cartea vorbește despre iluzia copilăriei ca mecanism de coping. Copilul precoce e forțat de mediu spre autonomie. Ar putea fi o carte mare pentru mulți oameni de succes care se zbat în ghearele depresiei sau angoasei la orice eșec mic, în ciuda reușitelor constante. M-a atins cartea asta în cele mai sensibile corzi rigide ale dezvoltării mele. Mi-a luat cel puțin două săptămâni să integrez informația și realitatea expunerii lui Alice Miller.

Kohn cu Mitul copilului răsfățat m-a surprins cu argumentație logică și pământeană. Îmi fusese prezentat drept „rupt de realitate“, dar am înțeles că e probabil optica unui adult care nu poate renunța la tot ce însemna abordare sancționată de el. E una dintre cărțile pe care le recomand a fi citite înainte chiar de a fi părinte.

Am înțeles de ce ne înfuriem când copilul plânge din cartea lui Aleta Solther, Lacrimi și crize de furie. Iar asta e o carte pe care trebuie să o aibă toți părinții în bibliotecă și la care e bine să revină când manifestările negative ale copilului sunt greu de gestionat. E o carte care, de asemenea, poate ilumina din ungherele umbroase ale copilăriei amuțite.

Pe piața de carte există multe titluri, care mai de care mai pompoase, unele mai noi, altele „cu tradiție“. La ce ar trebui să fim atenți când alegem o carte de parenting?

În primul rând, recomand cărțile de parenting scrise de psihologi părinți. Asta pentru că psihologii părinți au trecut ei înșiși prin perioadele și stările despre care scriu și asta se simte în abordare și în conectarea la subiect. Faptul că au experiență de cabinet înseamnă că pot ajunge la niște cauzalități și sugestii de abordare în baza unei perspective lărgite și variate.

Mai recomand să facă o cercetare în prealabil pentru a afla despre subiectele prezentate și strategiile abordate. Mulțumită recenziilor online, putem acum să decidem în 10 minute ce ni se potrivește și ce nu.

Nu aș cumpăra niciodată o carte ce promite nșpe pași pentru a avea un copil cuminte, mâncăcios sau mai știu eu cum. Cumpărăm cărți care să ne ajute să fim mai aproape de copii, nu cumpărăm rețete ca să-i transformăm în ceea ce ar fi pentru noi mai util, confortabil sau frumos. O astfel de transformare îndepărtează atât părintele de copil, cât și copilul de resursele proprii lui.

Care sunt cărțile tale de căpătâi în această direcție?

Lista mea de cărți de parenting, recomandate tuturor celor ce îngrijesc copii, cuprinde următoarele titluri:

parenting

Îi mulțumesc Irinei pentru lecțiile minunate de parenting și faptul că și-a alocat timp ca să ne ajute să devenim părinți mai buni. Deja zeci de idei despre teme noi de discuții îmi zburdă prin minte… Sper ca valul de entuziasm să concretizeze câteva direcții sănătoase și utile tuturor.

Comandă cărțile pe Elefant, aici, pe Libris, aici, sau pe Cartepedia, aici >>

SerialReaders.com folosește unelte de marketing afiliat. Cumpărând prin link-urile pe care le recomandăm, site-ul nostru primește un comision din partea retailerilor pe care îi promovăm. 


Foto: Irina Stoica

# # # # # # #

Patricia Lidia

Inginer, femeie și mamă în viața reală, autor de texte pentru copii și jurnalist cultural neoficial în viața virtuală...

18 Comentarii

Comenteaza

Scrie un comentariu

Alte articole
asemantoare