cartea lunii octombrie - vox. tacerea poate fi asurzitoare

Cartea lunii octombrie: Vox. Tăcerea poate fi asurzitoare

de / October 3rd, 2019 / 83 vizualizari

Știți filmele acelea în care personajul e singur într-o casă pustie și aude un zgomot de la subsol? Un om normal la cap ar fugi. El, personajul, în loc să fugă, pune mâna pe o tigaie (sau ce-i pică în mână) și merge spre locul de groază. Hello, zice el. Se aude ecoul și poate un scârțâit. Ar fi ideal să fugă acum, dar el merge înainte. Pune mâna pe clanța ușii de la pivniță, se uită în spate, cealaltă mână îi tremură pe ceva-ul acela inutil, apasă și trage ușor. Ușa scârțâie. Un bec din spate pâlpâie. Apasă pe un întrerupător, becul din pivniță se aprinde, dar pâlpâie și el. Omul nostru ar trebui să fugă. Pas cu pas, coboară spre sursa zgomotului. Lumina se stinge. Totul în jur capătă o nuanță roșiatică. Liniștea pare că urlă. Hello, spune din nou. Tăcere. Se aud doar papucii târșâiți pe podea. Tăcerea pare să urle. Becul pâlpâie din nou și în față, pe perete, vede un calendar. E octombrie din nou. Iar octombrie e roșu.

Astfel, v-am adus la cunoștință tema acestei lunii. Dacă ați fost alături de noi luna trecută, știți de unde a pornit. Am primit propuneri de cărți cu coperta roșie, nu puține! Dintre ele, cum ne-am obișnuit, au intrat la vot patru minunate (vezi aici care au fost). Votul a fost strâns, dar cartea care a primit cele mai multe voturi din partea voastră este Vox. Tăcerea poate fi asurzitoare scrisă de Christina Dalcher și pe care o vom numi mai departe cartea lunii octombrie.

Despre carte:

Doctorița Jean McClellan este un neurolingvist care și-a petrecut cea mai mare parte a vieții căutând un tratament pentru afazia Wernicke. Însă acum își duce zilele într-o tăcere impusă, limitându-se la un număr prestabilit de cuvinte zilnice.

Mișcarea Pură, cu respectul ei față de rolurile tradiționale de gen bazat pe învățăturile Bibliei, a pus în mișcare acest regim draconic; bărbații aflați la putere au crescut miza jocului. Când fratele președintelui suferă un atac de cord, Jean este recrutată pentru a accelera căutarea leacului pentru afazie. Răsplata ei? O pauză de la rațiile zilnice de vorbit pentru ea și pentru fiica ei și asigurări că legile privind tăcerea forțată vor fi curând abolite. Dar, după cum va descoperi curând, doctorița McClellan este doar un pion într-un joc mult mai mare, unul care nu caută să vindece afazia, ci să o inducă. Publicul vizat? Toate femeile.

Introducerea mea nu are nicio legătură cu cartea, dar liniștea da. Am citit de câteva ori descrierea cărții, nu pentru că nu ar fi clară, dar pentru că povestea pare să prindă viață chiar din aceste câteva cuvinte. Vouă cum vi se pare? Aveți cartea pe lista de lecturi? Ați citit-o? Sunt foarte curioasă cum este, așa că vă aștept impresiile mai jos, în zona de comentarii.

*Dacă sunteți printre cei care ați votat cartea luna trecută, lăudați-vă prietenilor voștri că este cartea lunii. Știți voi, like & share.

Ați scris o recenzie a acestei cărți? Ne-o puteți împărtăși pe site, aici >>

Dacă nu aveți cartea Vox. Tăcerea poate fi asurzitoare, o puteți comanda pe Libris, aici,
pe Cartepedia, aici, sau pe Elefant, aici, și vă așteptăm la povești!

SerialReaders.com folosește unelte de marketing afiliat. Cumpărând prin link-urile pe care le recomandăm, site-ul nostru primește un comision din partea retailerilor pe care îi promovăm.

# # # # # #

Andres

Andres este co-fondatoarea clubului de carte www.serialreaders.com. Crede ca tot ceea ce ni se intampla in viata, se intampla cu un scop. Cartile pe care le citim, oamenii pe care ii intalnim, lucrurile pe care le vedem ne ajuta sa luam deciziile potrivite. Este autoarea cartii Inca o dorinta (www.incaodorinta.com). Blog personal: andreeaban.ro

Scrie un comentariu

Alte articole
asemantoare