O zi de decembrie

Cartea lunii: O zi de Decembrie

de / December 2nd, 2018 / 86 vizualizari

Dacă ar fi să alegi o zi de decembrie, cea mai frumoasă zi de decembrie de care îți aduci aminte, care ar fi aceea? M-am tot gândit care a fost acea zi pentru mine și parcă niciuna nu e mai luminoasă ca ziua în care m-am trezit împreună cu sora mea, în dimineața de Crăciun, și bradul era făcut, iar sub el erau îngrămădite multe cadouri. Moș Crăciun făcuse bradul, credeam asta, deși nu îmi puteam explica cum a reușit să intre în casă. Șemineul nostru nu era adevărat, adică nu aveam horn ca în filme. Nu îmi aduc aminte ce cadouri am primit, ci doar bucuria pe care am simțit-o. Este bucuria pe care îmi doresc să o simt în fiecare an și, de multe ori, o simt cum îmi gâdilă simțurile cu parfum de cozoaci, de portocale și de vin fiert. Când veți ajunge la finalul articolului, stați o clipă și gândiți-vă la ziua voastră cea mai frumoasă de decembrie…

Tema pentru această lună a sunat așa: “Care sunt acele cărți la care visați, pe care sperați să le primiți, doar nu v-ați exasperat părinții sau prietenii degeaba? Dați glas dorințelor voastre literare și aici, nu se știe niciodată cine vă citește/aude.” Am aflat că listele voastre de dorințe literare sunt lungi și, din păcate, doar patru au intrat la vot (vezi aici care au fost). Cea care a primit cele mai multe voturi și care poartă titlul de cartea lunii decembrie este O zi de decembrie, scrisă de Josie Silver.

Despre carte:

Un barbat și o femeie. Zece ani. O iubire de neuitat.

Laurie e convinsă că dragostea la prima vedere e un mit. Dar, într-o zi de decembrie, printr-o ninsoare puternică, zărește din autobuz un bărbat și știe imediat că l-a găsit pe EL.

Convinsă că îi e sortit să-l revadă, își petrece un an de zile căutându-l prin toate cafenelele din Londra. Nu îl găsește, în schimb, îl reîntâlnește la o petrecere de Crăciun, când cea mai bună prietenă i-l prezintă că pe noul ei iubit, Jack, bărbatul din stația de autobuz.

„Cea mai înduiosatoare poveste de dragoste. E minunată!“ – Marian Keyes

„Un Love Actually în proză.“ – Bookseller

Ați citit cartea? Eu sunt cu ochii pe ea încă de când colega mea, Miss Valery, mi-a spus: să vezi ce carte drăguță o să apară la Nemira, numai bună de pus sub brad!, și, mai apoi, când am citit un fragment din carte (aici). Dacă ați citit-o, vă aștept impresiile. Dacă o aveți pe lista de dorințe, sper că o veți găsi sub brad și veți avea o zi de decembrie minunată lecturând-o.

*Dacă sunteți printre cei care ați votat cartea luna trecută, lăudați-vă prietenilor voștri că este cartea lunii. Știți voi, like & share.

Ați scris o recenzie a acestei cărți? Ne-o puteți împărtăși pe site, aici >>

Dacă nu aveți cartea O zi de decembrie, o puteți comanda pe
Libris.ro, aici, pe Cartepedia, aici, sau pe Cărturești, aici, și vă așteptăm la povești!

SerialReaders.com folosește unelte de marketing afiliat. Cumpărând prin link-urile pe care le recomandăm, site-ul nostru primește un comision din partea retailerilor pe care îi promovăm. 

# # # # # #

Andres

Andres este co-fondatoarea clubului de carte www.serialreaders.com. Crede ca tot ceea ce ni se intampla in viata, se intampla cu un scop. Cartile pe care le citim, oamenii pe care ii intalnim, lucrurile pe care le vedem ne ajuta sa luam deciziile potrivite. Este autoarea cartii Inca o dorinta (www.incaodorinta.com). Blog personal: andreeaban.ro

Scrie un comentariu

Alte articole
asemantoare