lansare Un apartament la Paris

Un apartament la Paris, într-un atelier din București

de / November 23rd, 2018 / 111 vizualizari

Am ajuns la evenimentul de lansare a ultimei cărți scrise de Guillaume Musso, “Un apartament la Paris”, apărută la editura ALL. Musso este cunoscut pentru thriller-ele sale care au cucerit o mulțime de cititori, având un remarcabil succes și pe piața din România. Cărțile lui Musso sunt fascinante, pline de scene tensionate, de puzzle-uri și de situații șocante, având numeroase ingrediente care, atunci când sunt armonios combinate, garantează succesul.

Pentru că acțiunea în carte se petrece în atelierul unui pictor parizian pe nume Sean Lorenz, acesta e un context pe care obligatoriu trebuie să ni-l imaginăm, ca să pătrundem în universul cărții. Și cum să-ți imaginezi mai bine un asemenea loc, decât să vizitezi tu însuți un atelier de pictură?

Așa am ajuns în atelierul pictorului Bogdan Ene unde, pe lângă clasica prezentare a subiectului cărții, am avut parte de o activitate inedită: pictura. După ce am asistat la crearea câtorva schițe de Bogdan Ene și i-am admirat tablourile răspândite prin întreg atelierul, am pus chiar noi mâna pe pensule, crete și culori.

Astfel, am constatat că pictatul, chiar și în cantități mici, crează dependență. Combinarea acelor culori vii sau contururile pe care le poți trasa cu cărbunele te fac să simți, pentru moment, că ai puterea să creezi ceva interesant. Chiar dacă, lipsit de talent și exercițiu, nu prea îți iese.

Totuși, ce poate fi mai frumos decât să începi o carte care promite a fi fantastică, plină de mistere și de suspans, pe care chiar pictorul ți-o recomandă? Ți se dă ocazia de a savura o formă de artă pe care o poți înțelege, poate mai ușor – cea scrisă. Și de data asta, vei avea pregătit tabloul mental al locului în care povestea te va introduce.

Lansare carte Guillaume Musso

Carti Un apartament la Paris

Tabouri Bogdan Ene

acuarele

 

Comandă cartea Un apartament la Paris
pe Elefant, aici, sau pe 
Libris, aici >>

SerialReaders.com folosește unelte de marketing afiliat. Cumpărând prin link-urile pe care le recomandăm, site-ul nostru primește un comision din partea retailerilor pe care îi promovăm. 

Foto cover: Editura Litera

# # # # # # #

Silvia

Silvia este o cititoare si o visatoare, dar suficient de ancorata in realitate cat sa observe frumusetea din jur si sa scrie despre ea. Considera ca orice carte citita ofera o experienta valoroasa, iar imaginatia este un mijloc de transport sigur catre lumile ascunse in carti.

Scrie un comentariu

Alte articole
asemantoare