Interviu Alex Stefanescu

Alex Ștefănescu: „Eu aș face în școli și în facultăți cursuri de networking și descurcat în viață”

de / April 4th, 2019 / 331 vizualizari

Sunt multe locuri de unde ați putea să îl (re)cunoașteți pe Alex Ștefănescu, dar există și șanse să nu îl știți, caz în care habar n-aveți ce pierdeți. Nouă ne-a atras atenția cu versurile lui deștepte și, altruiste din fire, ne-am decis să ne împărtășim cu voi entuziasmul. Acest animal urban și chitara lui merită toată lumina reflectoarelor (și toate like-urile, share-urile & subscribe-urile posibile), lucru de care vă veți convinge din interviul de mai jos.

Știm că ai talent și ai umor.

Oare am și Factorul X? Nu vom afla niciodată.

Mai spune-ne câte ceva despre tine, nu toți ne uităm la televizor (n.r. Alex Ștefănescu a participat la emisiunile Românii au talent și iUmor, în 2018 și, respectiv, 2017)

Alex Ștefănescu merge foarte mult pe bicicletă în ultima vreme, mai ales în ultimele două luni, cu niște picioare de atlet mondial. Iubește biscuiții și dulciurile, în general, deși nu o arată, pentru că iubește și sportul. Îi place să se exprime în rime (zise el, rimând) și să facă din asta o bucurie pentru alții, dacă se poate. Dacă nu se poate, el se bucură oricum de momentele de pace și introspecție, în natură, sau undeva lângă un lac sau într-un parc; în egală măsură, a fi în centrul atenției pe o scenă este ceva ce îi provoacă bucurie. E un spirit ludic adesea, alteori se pierde în adânci contemplații care nu îi folosesc.

Unde te mai putem vedea zilele acestea? În afara YouTube-ului.

Puteți să mă vedeți pe 10, 11 și 12 Aprilie în premiera națională, grandioasă, a musicalului We Will Rock You, în regia lui Răzvan Mazilu, unde am de cântat, am de jucat, am de dansat, am de făcut tot ce se face.

(Mă văd nevoită să intervin și să îmi manifest entuziasmul: mi-am cumpărat bilete la acest musical în secunda în care s-a anunțat, fără să știu detalii despre poveste sau distribuție. Atâta încredere am în acest proiect. Iar nerăbdarea mea este cu atât mai mare, acum că am aflat că se regăsește și Alex Ștefănescu pe afiș. Dacă v-am molipsit și pe voi, aflați că încă mai găsiți bilete aici)

Dacă ai vreun nepot, îl poți aduce la Teatrul Ion Creangă, unde joc în vreo cinci spectacole, sunt angajat de doi ani acolo (n.r. mi-a confimat că este permis accesul și fără nepot). Poți să mă vezi la Excelsior, în Aventurile lui Tom Sawyer. În rest, la concertele mele lunare, Ziua Necunoștinței și 9 Piese Remixate, la Unteatru.

Alex Stefanescu3

Foto: Petru Ivu

Mi-a plăcut tare mult ideea din spatele celor 9 Piese Remixate și mă gândeam ce bine ar fi fost să existe pe vremea mea un astfel de rezumat, în versuri, și pentru cărțile din programa școlară. De unde a pornit totul? Cum ai ales cele nouă piese pe care să le repovestești, în stilul tău propriu?

Ideea în sine nu mi-a venit mie. Acum 2 ani, cred, se împlineau 7 ani de când s-a înființat Unteatru și ei au în fiecare vară un festival, ”Zilele Unteatru”.  Și fiind 7 ani, am fost sunat de către ei și mi s-a spus: ”Anul ăsta facem 7 piese repovestite muzical de Alex Ștefănescu” și  – pac! – au închis telefonul. Asta a fost toată informația pe care am primit-o. Le-am scris în vreo două săptămâni, erau 7 inițial, nu apucasem să învăț versurile, jucam cu foile în față și mai dădeam câte o foaie, așa, în timp ce cântam, era drăguț. După aceea, când m-am convins că merge și că le-a plăcut și lor, am decis să facem un spectacol întreg. Am mai adăugat încă două piese și un intro și așa s-a născut. Provocarea a fost să le fac accesibile nu numai oamenilor de teatru sau celor care le-au citit, ci oricui. În același timp, eu fiind actor și știind piesele, am realizat că nu prea citește lumea teatru, decât dacă e în domeniu. Mie mi se pare că teatrul nu ar trebui să fie o chestie elitistă, pentru niște domni academicieni și dudui din înalta aristocrație boemă, drept pentru care am încercat să păstrez elemente din piese și mici fragmențele și bucățele care l-ar face pe un cunoscător să zică: ”Aha, asta era de-acolo!”, dar, în același timp, dacă nu le știi, să poți să urmărești povestea, să poți să te amuzi, să fie mai mult decât o repovestire, ci și o interpretare personală.

Tu ai recitit piesele înainte să compui aceste versuri?

Pe unele, cât am avut timp, fiindcă m-a presat timpul foarte mult atunci. Am recitit ce nu știam foarte bine. Ca selecție, îți dai seama, am ales cele mai cunoscute piese care mi-au venit în minte.

Și ai avut libertate totală, ai ales tu ce piese ai vrut?

Am ales eu, da, dar în afară de Romeo și Julieta sau Hamlet și O scrisoare pierdută, mi-am dat seama cu ocazia asta că, în rest, nu prea mai știe lumea altceva. Poate Steaua fără nume și Iona, că Iona se mai face în școală. Adică le-am ales, cumva, să fie cât de cât tot ce se putea mai cunoscut și cu potențial de cântec, până la urma urmei. Voiam să fac și Jocul Ielelor la un moment dat, pentru că îmi plăcea mie foarte mult, dar cred că ar fi ieșit un spectacol întreg acolo, la cât de complexă e. Așa că am renunțat la idee.

Când îți recitești textele mai vechi, ești mulțumit de ele în continuare sau ai tendința de a le rescrie, de a le adapta, pe ici, pe colo?

Nu. Adică atunci când am ridicat pixul de pe hârtie și am zis ”Asta e piesa!”, am știut că aia e. Da, e drept, cânt aceleași piese de trei ani, dar încă rezonez cu ceea ce zic acolo și realizez că atunci era un moment din viața mea, acum e altul și am alte lucruri de spus.

Alex Stefanescu4

Eu am perceput spectacolele tale (mă refer aici la cele două văzute până acum – Ziua Necunoștinței și 9 Piese Remixate) ca pe un îndemn la lectură, pentru că aduci de fiecare dată vorba despre cărți. De altfel, așa mi-a venit ideea acestui interviu.

Păi da, pentru că a te educa, în orice fel, este singura cale de a realiza ceva în existența asta. Măcar înveți să folosești limba cu care comunici, știi? Să comunici bine este esențial. Mi se pare mult mai importantă, uneori, treaba asta cu școala vieții. Poți să ai toate cunoștințele teoretice, dar să fii super neadaptat din alte puncte de vedere și să pierzi. Eu aș face în școli și în facultăți cursuri de networking și descurcat în viață.

Și dacă tot am ajuns la capitolul cărți, care sunt primele titluri ce îți vin în minte când ești întrebat despre lecturile tale favorite?

Când eram mic, refuzam total să citesc, dar din ignoranță, așa cum am refuzat și teatrul, tot din ignoranță. Însă îmi citea tata și eu ascultam foarte atent. Mi-a citit Winnetou, toată seria, Coliba unchiului Tom, basmele lui Hans Christian Andersen. După care, când am început să citesc singur, nu puteai să mă pui să citesc ceva, trebuia să am eu acest impuls. Știu că am citit de vreo trei ori De veghe în lanul de secară, și în română, și in engleză. A fost una dintre cărțile mele preferate. Am înțeles-o diferit de fiecare dată, pentru că mai creșteam și după aceea o reciteam și o înțelegeam altfel.

O altă carte care mi-a plăcut foarte mult: Joaca preferată, de Leonard Cohen. Am citit și Salman Rushdie, dar nu prea cred că am intrat așa mult în marea literatură – am doar Idiotul sub centură și un Maestru și o Margaretă pe acolo. Și teatru.

Ești fratele scriitoarei Adina Rosetti. I-ai citit cărțile?

Evident. Și sunt foarte bune, este autoarea mea preferată. Și nu spun asta pentru că este vorba de sora mea. Pe una dintre ele chiar mi-ar plăcea, la un moment dat, să o transpun într-un spectacol, întrucât are foarte mult potențial teatral.

Cum spuneam, ai talent, ai umor. Ce-ți lipsește?

Nu-mi lipsește nimic.

Adică ești mulțumit de punctul în care ai ajuns acum?

Nu, niciodată nu sunt mulțumit. În nicio secundă a vieții mele nu sunt mulțumit. Dar asta este o problemă. E și bine, pentru că dacă ești total mulțumit de orice, ăla ești, ai murit acolo; dar, în același timp, nici nu e bine. Știi, se întâmplă să ajungi în punctul la care visai acum cinci ani și să nu îți dai seama, si te plângi de viață – deși nu consider că ai dreptul să te plângi de viață dacă ai ce bea, ce mânca și un loc în care să pui capul și nu te bate vântul și nu te plouă. Dar sunt vinovat de chestia asta și eu. Ține de ego. Eu, eu, eu! Să fiu eu, să fac mai mult, să am mai mult. Trebuie să te dai un pas înapoi, să îți dai seama că, nu numai că ai tot ce ți-ai putea dori, dar ești și acolo unde ți-ai dorit să fii acum niște ani. Mai puțină încrâncenare, cred, și mai multă bucurie e ceea ce îmi lipsește uneori, dar lucrez la asta.

Și cum era păcat să nu profităm de bunăvoința lui și de talentul la rime și improvizație, l-am rugat să ne compună, pe loc, câteva versuri despre, – surpriză! -, cărți. Ce a ieșit, vedeți mai jos.

Cărți,
Ele sunt ca niște hărți
Ce-ți arată drumul minții.
Nu te-nvață Las Fierbinții
Ce te-nvață într-o carte –
E vorba de fineț și arte.
Ar fi bine să le știi,
Dacă vrei să faci copii.
Să-i înveți câte ceva
Despre viață, așa și așa
Bla bla bla și ble ble ble,
Scrie-n toate cărțile
Dar unele sunt mai frumoase.
Nu te teme de stufoase!

Rimele mele sunt naive,
Dar cuvintele vin la timp, nu sunt tardive
Stive de cuvinte sunt și-n cărți
Așa că, de te uiti în cinșpe părți,
Nu o să găsești mai mare
Bucurie și-ncercare,
Decât cartea ce îți vine,
De la raft până la tine,
Într-o mână, o plătești,
Mergi acasă, o citești
Și-o să vezi ce n-o să te tâmpești.

# # # # # # #

MissValery

Miss Valery este co-fondatoarea clubului de carte www.serialreaders.com. Cititoare in serie (cum altfel?) si pasionata de calatorii, filme si evadari, daca nu o vezi citind, inseamna ca e ori plecata prin cine stie ce locuri, ori la cinema, ori evadeaza din vreun escape room. O gasiti si la: viatasiacorddeoane.ro

2 Comentarii

Comenteaza

Scrie un comentariu

Alte articole
asemantoare