Andilandi Blog Tour

Blog Tour: Andilandi, Sînziana Popescu (fragment în avanpremieră)

de / April 3rd, 2019 / 48 vizualizari

Când am aflat de seria Andilandi, ne-am dorit să dăm timpul în urmă pentru a ne bucura de aceste cărţi cu entuziasmul de odinioară. Da, ne-am dorit să fim copii încă puţin. Copiii din noi şi, mai ales, copiii de lângă noi, sunt invitaţi să descopere lumea fantastică din Andilandi, prima serie fantasy inspirată din folclorul şi miturile românilor.

Pentru a aduce seria aproape de cititori, cei mici în mod special, în următoarea perioadă are loc un Blog Tour dedicat, cu fragmente din serie, recenzii, interviuri, concursuri şi alte materiale interesante despre prima serie fantasy pentru copii. Călătoria începe astăzi, pe Serial Readers, dar fiţi cu ochii pe toate materialele ce vor urma, sigur veţi dori să ajungeţi în Andilandi indiferent de vârsta pe care o aveţi.

Următoarele opriri:

Blog Tour Andilandi

Andilandi, Sînziana Popescu
(fragment în avanpremieră)

 

A doua zi dimineață, Vlad deschise ochii și văzu aripile Calului Năzdrăvan, pe care el stătea tolănit ca într-un hamac. Privind în jur constată, cu uimire, că nu mai erau în pădure, ci avansau pe un drum prăfuit, care șerpuia în paralel cu un râu. Puiul de om nu știa, dar râul cu pricina nu era unul oarecare, ci era chiar Apa Sâmbetei. Apa despre care bătrânii din Hoghiz spuneau că izvorăște din Tărâmul oamenilor și trece pe lângă Grădina Blajinilor.

Calul îl simți pe Vlad cum se întinde și cască, dar nu necheză nimic. Aștepta, desigur, să fie complimentat pentru noua lui înfățișare. Lui Vlad însă nici nu-i trecu prin minte să-i spună vreun cuvânt de laudă. Îl întrebă doar de ce a pornit la drum fără să-l trezească și pe el. Calul îi răspunse, țâfnos, că aici nu te scoală nimeni cu micul-dejun la pat. Și că e bine să nu stai prea mult în același loc. Trebuie să te miști repede, fiindcă acesta e un tărâm plin de pericole. După care adăugă, mai mult ca să-l impresioneze pe Vlad

— În timp ce unii trăgeau la aghioase, eu m-am pregătit: mi-am luat o înfățișare nouă și am ascuns pasărea în urechea mea dreaptă. Asta în cazul în care te întrebi de ce n-o mai ai în sân.

— Mulțumesc! îi răspunse băiatul care, în sfârșit, își dădu seama cam ce-și dorea Năzdrăvanul.

— Pentru puțin.

— Nu știu ce m-aș fi făcut fără tine.

— Nici eu!

— Mai ales acum, de când te-ai transformat într-un cal atât de arătos și de puternic…

— Era tot ce-mi lipsea, zise Năzdrăvanul mergând țanțoș înainte. Că minte am, slavă Domnului, destulă!

Când îl văzu ce țanțoș se ține, Vlad îl privi cu admirație. Nu atât pentru felul în care arăta în acele clipe, adică întocmai cum îl descriseseră oamenii din Hoghiz – robust, alb și cu o frumoasă pereche de aripi – ci, mai ales, pentru încrederea pe care o avea în sine și din care, vrând-nevrând, îi transmitea și lui. Vlăduț începuse chiar să-l suspecteze că vorbește atât de mult doar pentru a-i alunga lui din minte gândurile triste care-l străbăteau uneori.

Îl mângâie timid pe grumaz, iar Năzdrăvanul îi răspunse printr-un fornăit prelung. Era pentru prima dată de când îl cunoscuse că se bucura de compania lui. Simțea cum între ei doi se înfiripă o frumoasă prietenie, una așa cum Vlad – copil unic și cam răsfățat din fire – nu știuse să lege până atunci.

— N-ai cumva ceva de mâncare și pentru mine? zise Vlăduț.

— Dreapta sau stânga? îl întrebă calul, de parcă l-ar fi pus să aleagă între doi pumni strânși.

Dar fiindcă el nu avea pumni, era clar că-l îndemna să aleagă între urechi.

— Dreapta! spuse Vlad, zâmbind.

După care băgă mâna în urechea dreaptă a Năzdrăvanului și scoase de acolo un castron cu cereale cu lapte, peste care erau presărate afine, zmeură și mure.

Se apucă imediat să le mănânce, dar, ca și voi poate, Vlad se așteptase la altceva – la ceva mai dulce, mai spectaculos. Așa că nu-și putu stăpâni curiozitatea și-l întrebă pe frumosul armăsar, în timp ce mesteca:

— Ce aveai în stânga?

Năzdrăvanul nu-i răspunse însă. Și, dacă unii dintre voi se întreabă de ce anume n-o făcuse, am să vă spun de îndată. Pentru că doar Zmeii și Căpcânii vorbesc cu gura plină, dragii mei. Iar Năzdrăvanul nu slujea și nici nu schimba vreo vorbă cu asemenea dihănii, lipsite cu desăvârșire de cei șapte ani de acasă.

Până la urmă, Vlad își dădu seama că n-avea cu cine discuta în timpul mesei, și, mai cu seamă, printre plescăituri, așa că tăcu. Cel puțin până termină de mâncat.

— Mulțumesc, spuse Vlad și văzu cum, dintr-odată, îi dispare din mână castronul gol, cu lingură cu tot.

— Să-ți fie de bine! răspunse calul. Îmi pare rău că ai fost nevoit să mănânci în timpul mersului, dar trebuia să plecăm de acolo. Din cauza Ielelor. În zori, am văzut iarba arsă și urmele tălpilor lor. Cred că ne-au dat târcoale în noaptea trecută.

— Da, îl informă Vlad, dornic să fie și el cu ceva de folos. Ne-au scanat aseară.

— Ce au făcut?

— S-au uitat la mine… Dar m-am făcut că dorm!

— N-ai de ce să te temi! îi necheză Năzdrăvanul. Atâta timp cât ești cu mine și nu le dai pasărea, ești în siguranță! adăugă apoi, pătruns de misiunea ce i se încredințase.

— Știu, spuse amuzat Vlad. Nu le prea plăcea să te privească.

Apoi Vlad îl întrebă pe Năzdrăvan dacă Ielele erau într-adevăr atât de rele pe cât credeau oamenii. Dacă dădeau foc caselor sau dacă aduceau grindina asupra satului, atunci când le cășuna lor să se răzbune pe cineva care le pronunțase numele. Și, mai ales, dacă era adevărat că îi înnebuneau pe cei în jurul cărora își dansau hora. Năzdrăvanul îi răspunse că asta nu era nimic pe lângă cât rău puteau să facă…

Dar tocmai când voia să-l instruiască mai bine în legătură cu felul de a fi al Doamnelor ori al celorlalți vrăjmași aflați în tabăra întunecată, le ieși în întâmpinare o căruță. Pe capră stătea o fată foarte frumoasă, îmbrăcată în straie țărănești de duminică. Adică foarte curate și dichisite, din cele cu care fetele se gătesc doar atunci când merg la biserică sau când sunt gata să-și întâmpine pețitorii. Vlad se uită la părul lung și bălai al fetei și la cununa din flori de Sânziene pe care o purta pe cap. Mai întâi nu știu ce să creadă despre ea, fiindcă arăta exact așa cum își imaginase el Zânele.

— Bună ziua, Vlad! îi spuse fata cu un glas ce părea să-l învăluie ca o vrajă.

— Salut! îi răspunse copilul.

— Sânzienele, suratele mele, m-au rugat să-ți ies în întâmpinare…

— Serios?

— Da. Ne-am gândit să nu mai bați atâta cale de pomană până la noi. Mai ales că pe tărâmul ăsta te pândesc atâtea pericole, își continuă ea vorba unsă cu miere.

— Asta cam așa e, Doamnă! necheză Năzdrăvanul, care-și dăduse de îndată seama cu cine avea de-a face.

— Cel mai bine ar fi să-mi dai mie Pasărea Măiastră. Te-aș scuti de atâta oboseală, mai adăugă fata.

— Să nu cumva… încercă să-l avertizeze Năzdrăvanul pe Vlad, dar nu mai putu să-și continue vorba, fiindcă dintr-odată nu mai fu în stare să grăiască.

De ce anume? Pentru că, așa după cum sunt convinsă că v-ați dat deja seama, fata respectivă nu era o Sânziană adevărată. Era Rujalina, care-și luase înfățișarea unei Sânziene pentru a-l păcăli pe Vlad. Iar sub coviltirul căruței, ferit de lumina soarelui, se ascundea Iona.

Când Vlad văzu că Năzdrăvanul începe să se agite așa cum numai caii – fie ei Năzdrăvani sau nu – o fac în preajma Vrăjitoarelor, bănui că ceva nu e în regulă. Iar atunci când Năzdrăvanul nu-i răspunse la întrebări, deveni sigur că așa-zisa Zână îi făcuse ceva. Vă dați seama? Calul tăcea. Culmea! Unde mai pui că privind-o mai atent pe fată, i se păru prea frumoasă ca să fie adevărată. Părea desprinsă din paginile unei cărți ilustrate ori ale vreunui joc. Or el mai întâlnise capcane dintr-astea, în care un „rău” se deghiza într-un „bun” doar ca să păcălească eroul, mai ales în jocurile de pe computer.

— Nu cred că ești o Sânziană! îi spuse Vlad, în timp ce inima îi bătea gata să-i sară din piept.

Nu i se făcuse frică, dar avea totuși emoții. Cam ca atunci când ești scos la tablă și nu știi încă din ce lecție urmează să fii ascultat. Sau nu te știi stăpân pe poezia pe care tocmai ai învățat-o.

— Așa e, sunt o Doamnă! îi răspunse atunci Ruja și i se arătă cu adevărata ei față. Văd că ești un băiat deștept, adăugă apoi. Știi să recunoști adevărata frumusețe, chiar și atunci când se ascunde sub un chip comun. Pentru că-mi placi, îți voi da în schimbul păsării orice mi-ai cere.

— Nu vreau nimic de la tine! zise Vlad.

Doamna asta avea tupeu nu glumă! După ce că încercase să-l păcălească, acum îi mai cerea și pasărea de parcă ar fi fost de la sine înțeles că ar trebui s-o primească. Iar el, Vlăduț, urma să fie răsplătit pentru asta doar fiindcă îi plăcuse ei, nu din altă pricină.

Fără să-i spună mai multe, Vlad încercă să urnească Năzdrăvanul din loc pentru a depăși căruța. Dar calul nu se mișcă. „Hopa!” își spuse copilul în sinea lui. „Se îngroașă gluma.” Din câte își dădea el seama, Ruja avea putere asupra calului sau asupra oricui altcuiva în afara lui. Pe el trebuia să-l convingă să-i dea pasărea de bunăvoie. Și faptul că asupra sa n-avea nicio putere era foarte folositor! Dar, fiindcă-i amuțise și îi înțepenise Calul Năzdrăvan, făcându-l incapabil să-l ajute în vreun fel, îi crea un mare dezavantaj. Acum se afla singur în fața pericolului.

— Păcat, îi răspunse Ruja. Mare păcat! Dacă mi-ai da-o, ai putea trăi alături de noi, la Palatul Doamnelor. În liniște și pace! mai adăugă Lina-Rujalina, în timp ce-și apropia urechea stângă de coviltirul căruței, de unde Iona îi sufla ce să spună. Ori te pomenești că vrei să te întorci acasă?

— Nu…

— La Palatul nostru ai fi iubit ca nimeni altul. Doamnele adoră frumusețea, iar tu ai cu ce să te lauzi.

— Nu-ți dau pasărea! îi răspunse Vlad, cu toate că o mică ezitare se putea simți deja în vorba lui.

— Iubirea noastră ar fi doar pentru tine! zise Doamna care, ghidată de Iona, lovise exact la țintă.

Vlad se uită pe rând când la Ruja, când la Năzdrăvan. Nu știa ce să răspundă…

Primele două volume:
Călătoria lui Vlad pe Celălalt Tărâm (Seria Andilandi, vol. 1)
Aventura gemenilor Andrei şi Lucia dincolo de Poiana Vie (Seria Andilandi, vol. 2)

SerialReaders.com folosește unelte de marketing afiliat. Cumpărând prin link-urile pe care le recomandăm, site-ul nostru primește un comision din partea retailerilor pe care îi promovăm. 

# # # # # #

Serial Readers

The Club Of Serial Readers este locul in care te intalnesti cu prietenii tai sau cu alti pasionati de lectura si discuti despre cele mai citite carti, cele mai interesante povesti.

Scrie un comentariu

Alte articole
asemantoare