obiceiuri daunatoare cand citesti

5 obiceiuri dăunătoare când citești

de / September 13th, 2017 / 1,130 vizualizari

Pentru că sunt într-un continuu proces de auto-disciplinare, auto-îmblânzire mai degrabă, nu doar legat de citit, ci per ansamblu în existența mea, încercând și eșuând și încercând iar variante și combinații de a căror respectare depinde devenirea mea, așa cum arată în versiunea ideală din capul meu, am ajuns – inevitabil – și la citit, la ce fac când citesc, cum fac, dacă iau notițe sau nu, dacă reușesc să citesc eficient, dacă citesc ce-mi place versus ce contează, dacă cele două se suprapun măcar ocazional. Probabil știți despre ce vorbesc. Așa că am ajuns să am și o listă, perfecționată în câțiva ani de atenție la ce fac și ce sunt, cu ce mi-ar plăcea să evit când citesc. Și împart cu voi cele 5 obiceiuri dăunătoare pe care, să recunoaștem, mulți le strângem la piept parcă cu o mai mare dragoste decât aia pentru citit, și la care poate – doar poate! – ar fi bine să renunți.

Sunset Park, Paul Auster

 1. Mâncatul și ronțăitul

Oricât de relaxant și potrivit ar părea, nu te sfătuiesc să bagi nimic în gură cât citești. Evident, riscul cel mai mare e să te îngrași, că nu ții cont ce și cât mănânci. Dacă mărirea dimensiunilor nu te sperie, atunci și mai groaznic mi se pare că riști să murdărești cartea. Oricâtă grijă ai avea, poți să fii suficient de unsuros pe un deget, numai bine cât să spoiești pagina cu autograful autorului sau poate să-ți alunece cana de cafea exact milimetrul acela diabolic necesar pentru a-ți pune coperta la murat în apă maronie. Și mai presus de toate e argumentul pe care-l voi folosi pe tot parcursul articolului: citești sau mănânci? Hint: dacă tot vrei să le legi pe cele două, ia-ți gustarea înainte sau răsplătește-te după – tu decizi! – un capitol, 50 sau 100 de pagini! Între timp, combină-le în poze pentru Insta, asta-i cu totul altă poveste!

2. Butonatul telefonului

Da, e util ca să-ți notezi citate, să faci poză unde-i prea lung ce vrei să reții, să faci poze fancy pentru sus-numitul Insta, să verifici dacă-ți stă bine freza și să dai un check-in prețios dacă ești la o cafenea boemă. Dar Facebook-ul e inamicul principal al concentrării la orice altceva, așa că poate e o idee bună să ai telefonul lângă tine când citești doar dacă n-ai aplicația de Facebook instalată. Ce prostie am scris, știu! Așa că, de vreme ce nu mai sunt oameni ne-Facebook-uiți pe orice device, mai bine-ar fi să lăsăm telefonul la distanță sigură (prin casă) sau în geantă ori buzunar (pe afară). Cum spuneam mai devreme: citești sau stai pe Facebook? Cititul „simplu” e prea plictisitor și trebuie să-l condimentezi cu un #poptămaș din feed? Mai gândește-te la motivele pentru care citești, în acest caz.

Extraconjugal, Mihai Radu

3. Cititul în locuri aglomerate

Recunosc, multă vreme am folosit cartea din mână ca element care să descurajeze nevoia de socializare a unora, dar și ca mod de a face să treacă timpul la coada de la medic, autobuz, practic poți citi la orice coadă de pe lume, mai ales la aia a pisicii. Dar revolta mea a pornit atunci când mi-am dat seama că, de exemplu, sunt mai atentă când scoate asistenta nasul pe ușă, eu așteptând ca ea să zică „Mdeah, Zahariaaaa!” – și nu zice niciodată când mă aștept, deși ora programării e trecută de mult. Scot capul din carte destul de des ca să văd dacă autobuzul e în stație, scot toți nervii din mine oamenii care îl calcă pe cel inocent care citește într-un colț – dacă citește înseamnă că nu se grăbește/e mort/e retardat, hai să-l călcăm pe cap. Și, tot în locurile aglomerate: „Mdah, băh, citește fetele care n-are acasă cu ce să să joace, hăhăhă, dă-mă-n pana mea de amuzant!” sau diverse alte frazări degrabă stârnitoare de multă, multă lipsă de compasiunea din partea mea față de orice ar decide viața să le facă acestor oameni – cu condiția să fie destul de urât ce pățesc.

4. Ascultat muzică

E plăcut, cumva, ca în cafenea să se audă un bumți soft, delicat cu urechile și creierul, că potențează atmosfera aia de care sunt eu dependentă și care numai în cafenelele pustii există. Dar mai ales dacă ești acasă, să asculți muzică îți răpește din atenție, de cele mai multe ori, deși există oameni care atunci citesc mai cu spor. Și, pe de altă parte, muzica are un rol anume, necesită o stare care poate că n-are de-a face cu ceea ce citești la momentul X, așa că de ce să înjumătățești bucuria fiind ochi în carte și urechi în melodie? Sfaturi legate de găsirea timpului pentru citit primim și de la Bianca, aici.

5. Cititul ca activitate secundară

Știm despre ce-i vorba: când te duci să faci un pișuț și iei cartea cu tine, când gătești și n-ai de amestecat în oală vreo 2-3 minute, când trebuie să ai grijă de copilul vecinei și vrei să-ți ții mintea departe de realitate. Dar, de fapt, despre asta este întregul articol: foarte puține cărți merită să fie „înjosite” astfel, folosite pentru activitatea secundară care, de multe ori, e cititul. Haideți să citim și atât! Haideți să fim atenți și prezenți și conștienți de ce și cum și cât și când citim, să nu înhățăm o carte din raft doar ca să treacă rândul, ora, ziua, viața, ca să nu ne plictisim, ca să orice altceva numai să nu citim!


Cărțile din imagini sunt disponibile pe Elefant, aici,

pe Libris, aiciși pe Cartepedia, aici >>

 

 

SerialReaders.com folosește unelte de marketing afiliat. Cumpărând prin link-urile pe care le recomandăm, site-ul nostru primește un comision din partea retailerilor pe care îi promovăm. 

 

Foto cover: Pexels.com

# # # # # # # #

Anca Zaharia

Iubitoare de cuvinte scrise și matroană la Ancazaharia.ro. Autoare a cărților „Sertarul cu ură”, „Jurnal de librar” și "Suicid" apărute la Herg Benet.

6 Comentarii

Comenteaza

Scrie un comentariu

Alte articole
asemantoare