Poezia pe stradă

Poezia de stradă – un proiect Timișoara 2023

de / November 11th, 2020 / 362 vizualizari

În contextul actual, în care mobilitatea ne-a fost redusă semnificativ de restricțiile la nivel european și cu incertitudinile ce înconjoară anul 2021, Parlamentul European a votat propunerea Comisiei Europene de a extinde anul exercitării titlului de Capitală Europeană a Culturii pentru Timișoara la 2023. Anii celebrării Capitalelor Culturale Europene vor fi decalați astfel: pentru Novi Sad (Serbia) din 2021 în 2022, pentru Timișoara și Elefsina (Grecia) din 2021 în 2023, iar pentru cele două orașe Capitale Europene ale Culturii de anul acesta – Rijeka și Galway – extinderea perioadei de exercitare a titlului până în aprilie 2021. Pentru Timișoara este o veste cât se poate de bună, căci programul (aproape inexistent) va fi recalibrat. Așadar… TIMIȘOARA 2023!

Unul din proiectele mișto inițiate în noul context este aducerea poeziei în stradă. Poți citi versuri scrise de scriitori români contemporani în timp ce aștepți la semafor, fără să ai nevoie de o carte, direct de pe asfalt. Astfel, așteptând să se facă verde la semafor, timișorenii pot citi versuri pe asfalt.

Poezia de stradă este o inițiativă care face parte din proiectul Memoriile cetății, parte a Programului Timișoara Capitală Culturală Europeană și constă în decorarea trecerilor de pietoni ale orașului cu poezie, prin versurile scrise de poeți români contemporani. Voluntarii Asociației Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii au început deja să “sufle” versurile, cu ajutorul șabloanelor.

Poeziile lui Robert Șerban, Tudor Crețu, Aleksandar Stoicovici, Sorin Gherguț, Svetlana Cârstean, Ana Pușcașu, Adrian Bodnaru, Nicoleta Papp, Goran Mrakić, Marius Aldea și Alexandru Potcoavă vor putea fi asfel citite în 60 de locuri din Timișoara, în toate cartierele. Selecția poeziilor a aparținut lui Bogdan Munteanu.

Prin Poezia de stradă, organizatorii și-au propus să aducă oamenii mai aproape de cultură, iar cultura, mai aproape de timișoreni. E și o metodă de a destinde frunțile în această perioadă dificilă, de a stârni curiozitatea și de a promova indirect poezia, din ce în ce mai puțin savurată.

Tare sunt curioasă ce proiecte noi și inedite vor dezvolta în perioada următoare, începutul este promițător!

Sursă foto: Memoriile cetății

# # # # # # #

Patricia Lidia

Inginer, femeie și mamă în viața reală, autor de texte pentru copii și jurnalist cultural neoficial în viața virtuală...

Scrie un comentariu

Alte articole
asemantoare