Am citit 102 cărți anul trecut

Am citit 102 cărți anul trecut

de / January 22nd, 2018 / 910 vizualizari

102. Atâtea cărți am citit anul trecut.

Nu știu cum, dar s-ar putea să am niște explicații în rândurile ce urmează, deși nu plănuiesc să vând tip-uri și trick-uri, fiecare citește cum și când și cât poate.

Așadar, cam de când am contul de Goodreads, anual mi-am propus să citesc 100 de cărți. Nici nu-i mult, nici prea puțin, e o cifră rotundă și frumoasă. Doar că n-am reușit niciodată să ajung până la ea. Cu excepția anului ce tocmai s-a încheiat.

În 2016 am citit 91 de cărți; în 2015 am citit 83, iar în anii anteriori n-am fost în stare să țin minte constant că am Goodreads și că-l pot folosi, așa că n-am o evidență clară cu tot ce am citit.

Astfel că, pentru mine, marea realizare a anului 2017 este că am atins, chiar depășit, ceea ce părea a fi intangibil. Așa or fi cititorii împătimiți, cu scopuri mici, dar precise. Nu știu dacă m-aș fi bucurat la fel la nașterea unui copil, chiar de-ar fi fost al meu. Și asta în special pentru că anul trecut, chiar când m-am apucat de tradus freelance, lucram încă la o agenție de publicitate, part-time, și la o editură, tot part-time, în vreme ce încercam să țin pasul cu cărțile pe care le cumpăram impulsiv, știind că șansele de a le și citi scădeau tot mai mult cu fiecare carte nouă.

Dar s-a putut, poate și pentru că am redus timpul petrecut pe Facebook, pe care-l voi reduce și mai mult când îmi voi construi ceva cabin in the woods, unde să stau doar eu, pisici sălbăticite, cărți citite și necitite, un ibric și rezerve mari de cafea și biscuiți.

Știu că nu e vorba de cantitate, ci de calitate – uite aici cele mai bune cărți citite de echipa Serial Readers în 2017 -, dar atât mi-am dorit și eu, suta asta dolofană și rotofeie, măcar să țin minte ceva fix: „am citit 100 de cărți” și să mă țin de acest frumos obicei măcar până pe la 99 de ani, ca să-mi dea matematica fix, de vreme ce pe cea cu virgule n-o pricep.

Pe lângă reducerea timpului petrecut online, am făcut ceea ce vă sfătuiam să nu faceți, adică să nu citiți ca activitate secundară, când stați la coadă sau amestecați în ciorbă. Am redus și asta, dar tot am făcut-o, iar de cele mai multe ori, cu riscul exploziei unor mâncăruri în cuptor, am avut parte de niște pagini serioase, neîntrerupte.

Totuși, de la jumătatea anului am devenit freelancer serios, adică din acela cu mult timp liber și bani puțini, cum îi stă bine unui artist mulțumit cu vinul ieftin și femeile frumoase, muzicile duioase și cărțile multe. Și am citit cât n-am apucat în prima jumătate a anului; dacă tot e să freci menta, măcar freac-o unde trebuie și citește ceva. Habar n-ai când ți-ar putea fi de folos exact pagina aia pe care nu mai aveai chef să o termini într-o seară.

Și tot traducerile m-au ajutat să „trișez”, căci am citit unele cărți de 2-3 ori, iar Goodreads asta numără, dățile, nu titlurile. S-a întâmplat cu Tu, de la Herg Benet, cu Știința fericirii, de la Mix, dar și cu Class Action, care apare anul acesta la Storia Books.

Așa că, deși cu titlurile citite n-am ajuns la 100, cu ajutorul recitirii și răscitirii cărților pe care le-am tradus am ajuns la 102, ceea ce îmi urez și pentru anul în curs. Amin.

Voi câte cărți ați citit în 2017? Și câte dintre ele v-au plăcut cu adevărat?

Foto: Pexels.com

# # # # # #

Anca Zaharia

Iubitoare de cuvinte scrise și matroană la Ancazaharia.ro. Autoare a cărților „Sertarul cu ură”, „Jurnal de librar” și "Suicid" apărute la Herg Benet.

10 Comentarii

Comenteaza

Scrie un comentariu

Alte articole
asemantoare