Cum găsim timp de citit?

de / January 13th, 2017 / 599 vizualizari

Am fost recent întrebată pe blog cum reușesc să citesc o carte pe săptămână și de unde găsesc timp de citit. După ce am împărtășit cu cititorii mei faptul că în 2016 am citit 70 de cărți, mulți dintre ei mi-au trimis mesaje și m-au rugat să le spun ”secretul” meu. Adevărul este că nu am nici un secret. Între școală, studiu, repetiții și concerte, uneori nu am timp nici să stau la masă cu ai mei. Cu toate acestea, mereu găsesc timp să citesc câteva pagini.

Chiar dacă pentru mine calitatea este importantă, tot încerc să citesc măcar o carte pe săptămână. Când mă gândesc la volumul enorm de cărți care așteaptă să fie citite, simt o ușoară panică. Cum voi ajunge vreodată să le citesc pe toate? Există, practic, miliarde de cărți în lume, iar timpul meu este atât de scurt. Gândul că voi rata o mulțime de cărți bune mă face să încerc să citesc cel puțin o carte pe săptămână.

Datorită activității mele din blogosfera literară din România, lectura a devenit, în afară de pasiune, un fel de job. Colaborez cu destul de multe librării online și edituri, astfel primind aproape săptămânal pachete cu cărți pe care trebuie să le recenzez. Tocmai de aceea, acum lectura este pentru mine un fel de job pe care îl iubesc, ceea ce mi se pare ideal.

La fel ca și studiul la vioară, am făcut din lectură o prioritate, ceva pentru care trebuie neapărat să îmi fac timp. Nu există scuza că am alte priorități, pentru că lectura se găsește printre acestea. Cărțile sunt vitale pentru mine, un lucru care mă ajută să mă dezvolt, la fel ca și studiul zilnic la vioară. Pur și simplu trebuie să găsesc timp să citesc, altfel am o stare proastă, la fel ca atunci când trece o zi fără să cânt la vioară. Lectura mă face să uit de cotidian și să călătoresc în locuri magice, iar când o activitate te face să te simți bine, mi se pare imposibil să nu o faci o prioritate.

Un alt mic secret este faptul că am mereu o carte la mine. Și când spun ”mereu”,  nu este doar o expresie pe care o folosesc pentru un efect dramatic. Am o carte la mine la școală, când merg la orele de vioară, când ies în oraș, când mă duc la cumpărături, oriunde aș merge. Este o regulă. Când ies din casă, am grijă să am o carte în geantă alături de portofel, iar asta mă aduce la următorul lucru care mă ajută să citesc o carte pe săptămână.

Citesc oriunde. Am eliminat așa numiții ”timpi morți”. Datorită faptului că am un program încărcat de mică, am învățat cum să îl fructific și să profit de fiecare secundă. Astfel, ori că sunt în autobuz, într-o sală de așteptare, la baie, în tren, într-o pauză dintre sesiunile de studiat sau în bucătărie, citesc. Până la urmă, ce altceva aș putea face cu aceste momente de ”tranzit”, așa cum le numesc eu, dacă nu să citesc? Deși par nesemnificative, dacă le adunăm, vom observa că pierdem mult timp crezând că cinci minute nu sunt destule pentru a citi. În plus, doar o pagină dacă citim, tot e mai bine decât deloc.

Voi fi sinceră și voi recunoaște faptul că citesc foarte mult la școală. Nu în pauze, ci în timpul orelor, sub bancă. Sunt în clasa a 12-a și am foarte multe materii pur și simplu nefolositoare. De fiecare dată când am o materie care nu mă interesează (iar asta înseamnă cam toate materiile în afară de cele de profil), scot cartea din geantă, mă așez confortabil și încep lectura. Mi s-a întâmplat de multe ori să citesc sute de pagini la școală, mai ales pentru că am un ritm destul de rapid. Dacă mai am și o carte care să îmi placă foarte mult, combinația este ideală.

De asemenea, am învățat să îmi aleg lecturile astfel încât să citesc numai cărți pe placul meu. Am devenit extrem de selectivă și de pretențioasă când vine vorba de cărți, dar asta doar pentru că timpul meu este limitat și nu îmi permit să îl pierd cu cărți care să nu îmi placă foarte mult. Aleg titlurile pe care vreau să le citesc cu foarte multă grijă și, pentru că am citit puțin din fiecare gen, am ajuns să mă cunosc destul de bine și să știu din rezumat dacă un anumit roman îmi va plăcea sau nu. Bineînțeles, este imposibil să citești numai cărți bune și uneori mă mai înșală instinctul, dar niciodată nu consider că îmi pierd timpul cu o carte care este mai puțin pe placul meu. Astfel aflu ce îmi place și ce nu.

Chiar dacă pare imposibil datorită tuturor activităților pe care le am, reușesc să am și o viață socială foarte activă. În comparație cu anii trecuți, de ceva vreme petrec mai mult timp cu prietenii în afara școlii. Cu toate acestea, a trebuit să găsesc o balanță între viața socială și viața personală. Știu că de multe ori pare mult mai atractiv să ieși în oraș cu prietenii și să te relaxezi cu ei, dar am decis ca într-o săptămână să ies cu prietenii, iar în alta să stau în casă și să citesc mai mult sau să scriu.

Cam acestea sunt ”secretele” mele pentru a găsi timp de citit, cel mai mare fiind faptul că lectura trebuie să fie o prioritate, la fel ca și educația. Este, de asemenea, benefic să găsim propria balanță și să înțelegem ce ritm ni se potrivește. Până la urmă, dacă ne ia două săptămâni să citim o carte, nu se întâmplă nimic. Fiecare persoană are ritmul ei, iar dacă eu citesc mai repede decât mama, spre exemplu, asta nu spune nimic despre ea ca și cititoare.

Voi cam câte cărți citiți pe an? Aștept, de asemenea, să îmi spuneți cum găsiți timp de citit și care sunt rezoluțiile voastre literare pentru anul 2017.

 

Sursă foto cover: J and J Books and coffee
Sursă foto articol: Pinerest

# # # # # # # # #

Bianca

Cititoare, bloggeriță, visătoare, fashion addict, iubitoare de muzică, călătoare înrăită, om. Adoră să citescă și să împărtășescă pasiunea pentru cărțile sale preferate cu alți cititori. Visează la o viață plină de muzică, cărți, iubire si fericire. Blog personal: http://bianca2b.wordpress.com

5 Comentarii

Comenteaza

Scrie un comentariu

Alte articole
asemantoare