Unul_dintre_noi_minte

Unul dintre noi minte – o nouă apariție Herg Benet

de / September 18th, 2017 / 684 vizualizari

Toamna aceasta, colecția Passport a editurii Herg Benet se va îmbogăți cu un nou titlu foarte tentant: Unul dintre noi minte, de Karen M. McManus. Oricat am încerca noi să nu judecăm cartea dupa copertă, în cazul de față nu prea ne iese. Coperta strigă “MUST READ” (fix asa, cu majuscule) și nouă nu ne mai rămâne decat să ne supunem.

Unul_dintre_noi_minteDespre carte:

“Unul dintre noi minte” e povestea a ceea ce se întâmplă când cinci străini ajung în clasa de detenție a școlii, iar numai patru ies de acolo în viață. Fiecare este suspect, fiecare are ceva de ascuns. Bronwyn, tocilara, va merge la Yale și niciodată nu încalcă vreo regulă. Addy, prințesa, este frumoasa populară a liceului. Nate, delincventul, este deja eliberat condiționat după ce a fost prins vânzând droguri. Cooper, atletul, este starul echipei de baseball. Și Simon, proscrisul, este creatorul unei faimoase aplicații de mobil care lansează bârfele fierbinți ale liceului. Atâta doar că Simon nu mai iese de la detenție. La finalul orei în care cei cinci trebuie să-și ispășească pedeapsa, Simon moare. Potrivit anchetei, decesul nu este un accident. Luni moare, iar marți apar dezvăluiri senzaționale programate de el despre cei patru colegi care i-au fost alături în clipa morții, ceea ce îi transformă rapid în suspecți. Dacă nu cumva criminalul este altcineva și se află în libertate…

Cartea, în traducerea Cristinei Nemerovschi, va fi disponibilă începând cu luna octombrie. Recunosc că o astept cu nerăbdare – ca și cum nu aș mai avea ce să citesc până atunci. Nu pot rezista în fața unui mister care mă provoacă să îl dezleg. Cine mai e cu mine?

# # # # # # #

MissValery

Miss Valery este co-fondatoarea clubului de carte www.serialreaders.com. Cititoare in serie (cum altfel?) si pasionata de calatorii, filme si evadari, daca nu o vezi citind, inseamna ca e ori plecata prin cine stie ce locuri, ori la cinema, ori evadeaza din vreun escape room. O gasiti si la: viatasiacorddeoane.ro

3 Comentarii

Comenteaza

Scrie un comentariu

Alte articole
asemantoare