Ziua in care Dumnezeu a fost prin oras

Ziua în care Dumnezeu a fost prin oraș de Adrian-Petru Stepan – un roman despre care nu s-a scris suficient

de / October 10th, 2019 / 79 vizualizari

Amintirile revin atunci când e nevoie de ele… Un tânăr procuror rememorează însângeratul 17 decembrie 1989. În acea zi, copil fiind, pornise prin Timiṣoara asediată să îṣi salveze tatăl arestat de miliṭie fiindcă îi găsiseră în sacoṣă dulciurile trimise pentru Crăciun de fratele său fugit în Franṭa.

Tânărul procuror rememorează aventura zilei de 17 decembrie 1989, cȃnd fusese doar un copil de nouă ani care plecase cu tatăl său pentru a ridica pachetul de Crăciun venit de la o rudă din Franţa. Numai că miliţienii ȋi arestează părintele, iar el, scăpat din mȃinile lor, decide că trebuie să ȋl elibereze din ȋnchisoare. „M-am ridicat de pe colţul de bancă şi mi-am şters lacrimile. Nici Skoda aceea din povestirile tatei nu se dăduse bătută. Cu siguranţă, şi ȋnchisoarea unde ȋl ţineau pe el avea o a doua poartă. Toate locurile au două intrări, cu excepţia capcanelor.”

În drumul său e ajutat de o colegă a părinţilor săi, un libian stabilit ȋn Timişoara şi un fost angajat al Securităţii. Totul ȋn atmosfera sumbră a celei mai sȃngeroase zile a Revoluţiei din decembrie ’89. Un roman mărturie a unei perioade sumbre, pe care nu trebuie să o uităm, dacă nu vrem să refacem aceleași greșeli.

Ziua in care Dumnezeu a fost prin oras - Adrian-Petru Stepan

Cu autorul acestei cărți mă mai vedeam la cafea, îi povesteam de proiectele timișorene, el îmi mai spunea la ce lucrează… dar parcă timpul nu mai are răbdare nici cu noi. Când mi-a povestit prima oară despre această carte, am rămas pe gânduri. Porneşte de la o faptă reală sau este pură ficţiune? Timișoara, epicentrul Revoluției din decembrie 1989, epicentrul romanului… dar e clar că sunt mai multe surse de inspiraţie: Sunt unele amintiri care vin din copilărie, când primeam şi eu pachete din străinătate, precum copilul din carte. E Timişoara, cu locurile sale mai puţin cunoscute, dar pline de istorie, e Marcus, băieţelul meu, şi pasiunea lui pentru maşini… Aş putea spune că, deşi nu porneşte de la o faptă reală, întreaga aventură a cărţii se putea întâmpla şi poate chiar s-a întâmplat. Adică nu am mers prea departe cu imaginaţia: fiecare personaj, fiecare întâmplare a romanului conţin nu doar un sâmbure din realitate, ci sunt “furate” din realitate şi au fost doar puţin “decantate” şi cosmetizate de imaginaţie.

Unul din lucrurile pe care le-am apreciat deosebit la Adrian a fost că Timişoara este mereu un personaj recurent al romanelor sale: Ai dreptate: iniţial am avut în vedere Timişoara ca locaţie a romanelor, dar, nu ştiu nici eu cum, oraşul a acaparat atât de mult din acţiune încât a devenit personaj.

De ce Timişoara? Cred că trebuie să scriem despre locurile sau “personajele” pe care le cunoaştem cel mai bine. Să îi lăsăm pe americani să scrie despre Los Angeles şi pe francezi despre Paris. Avem şi noi destule locuri numai bune pentru a localiza aventurile cărţilor. Iar Timişoara are o istorie formidabilă, foarte puţin cunoscută şi, mai ales, “nefolosită”. Fiindcă ai citit Heruvim… sincer, crezi că ar fi fost mai nimerit vreun alt oraş care să se potrivească cu aventurile cărţii? Eu cred că nu. Iar Ziua în care Dumnezeu a fost prin oraş nici nu putea fi concepută fără Timişoara. Să îţi răspund direct: nu este doar intenţionată localizarea, ci obligatorie!

În timp ce citeam Heruvimul, devenisem tot mai curioasă de Timişoara, mi se părea extraordinar în comparaţie cu Timişoara în care am trăit până acum. Căci, până la urmă, sunt timișoreancă de import, vinitură, cum se zice pe la țară în Banat. Să nu mai spun de Ziua când Dumnezeu a fost prin oraş… Am încercat şi eu să înţeleg de ce. Probabil fiindcă, obişnuită fiind cu oraşul, mi se părea prea obişnuit. Am luat la pas Timișoara în încercarea de a descoperi locațiile din carte. Am ajuns la Sinagoga din Fabric, într-o zonă unde am identificat că ar trebui să fie casa bunicii, dar și blocul dr. Nasser (autorul refuză să îmi confirme – și tăcerea e un răspuns!). Pentru cărţi m-am documentat şi am descoperit un oraş neobişnuit, deloc plictisitor, locul unor evenimente nemaipomenite. Cred că sunt subiectiv când mă gândesc la Timişoara. Dar, pentru obiectivitate, pot să îţi spun că am colegi din Bucureşti care, după ce au citit cărţile, au devenit, brusc, interesaţi de oraşul nostru. Ştii, în Occident se organizează city-break-uri porrnind de la subiectele unor cărţi. De ce nu ar fi aşa şi la noi?

L-am rugat pe Adrian să își imagineze că peste noapte a avut loc o magie și s-a trezit fiind personajul său preferat dintr-una din cărţile sale: În ceasurile în care scriu alunec în poveste. Deci, nu e nevoie de o magie specială, e doar magia scrisului. Şi, de obicei, trăiesc acţiunea din pielea personajului principal. Poate şi de-asta cărţile mele se termină întotdeauna într-o notă pozitivă. Mi-ar fi plăcut să fiu şeful de gară din Legendele…, dar şi scriitorul care desluşeşte tainele heruvimilor. Sau să fi petrecut o zi precum băiatul din ultima carte, aceea care te-a determinat să îmi trimiţi întrebările astea inspirate. Vezi, asta e magia scrierii unei cărţi: chiar dacă nu am fost vreunul din personajele principale şi nu au un conţinut biografic aceste romane, am trait şi eu aventurile lor. Am fost curioasă dacă ar schimba ceva din poveștile sale, și a fost sincer: da, ar mai simplifica puţin Heruvimul, nu e chiar lesne de citit, mai ales pentru noi, grăbiţii zilei de azi. Întrebarea ta e chiar bună: nu cumva şi vieţile noastre, cele atât de obişnuite, sunt fabuloase, asemeni întâmplărilor din cărţi dacă am avea timp să le savurăm aşa cum merită? Timişoara m-a convins că e deosebită numai după ce am scris două cărţi care o au drept “eroină”. Poate că fiecare dintre noi suntem eroi şi, în loc să ne bucurăm de fiecare zi, să vedem viaţa ca pe o aventură, stăm şi ne plângem de nemulţumiri cotidiene şi visăm la aventurile altora. Poate că ăsta e şi cel mai mare păcat: nu ştim să ne trăim viaţa, ne batem joc de darul pe care l-am primit de la Dumnezeu, un dar de care nu suntem demni şi pe care nu îl merităm…

Pentru cei care au reticență la titluri ce par blasfemiatoare, nu este deloc cazul aici. Sunt 3 motive pentru acest titlu, care se regăsesc în întâmplările din 17 decembrie, și unul din povestea actuală, ne asigură autorul: adică, în total 4 manifestări ale divinului, epifanii parcă le zice, dar las cititorul să le descopere.

Dar ne-am depărtat de la roman, de la Ziua în care Dumnezeu a fost prin oraș. Povestea este relatată din perspectiva băiatului de 9 ani, un personaj foarte bine creionat, atât ca stil narativ, cât și în ce privește credibilitatea. În fața ochilor cititorului, se desfășoară acea zi din comunism, una din ultimele zile ale comunismului, după cum bine știm acum, presărată cu tensiunile și absurditățile acelor zile, dar și cu speranța de a scăpa de acel regim tiranic, în care copilul se maturizează, înțelege că lumea nu e liniară și simplă, că nu e chiar atât de mare precum s-ar crede, că oamenii sunt legați între ei de fire invizibile.

Mi-ar plăcea să văd mai multe discuții despre cartea asta. Mi-ar plăcea să o citească tinerii de toate vârstele, să și-o imagineze cu ochii minții. Mi-ar plăcea să fie evidențiată, alături de Heruvim, cu ocazia Timișoara 2021 Capitală Europeană a Culturii, căci, nu-i așa, Ziua în care Dumnezeu a fost prin oraș este un ghid turistic altfel!

Caută cartea pe Cartepedia, aici
sau pe Libris, aici>

SerialReaders.com folosește unelte de marketing afiliat. Cumpărând prin link-urile pe care le recomandăm, site-ul nostru primește un comision din partea retailerilor pe care îi promovăm. 

# # # # # # #

Patricia Lidia

Inginer, femeie și mamă în viața reală, autor de texte pentru copii și jurnalist cultural neoficial în viața virtuală...

Un comentariu

Comenteaza

Scrie un comentariu

Alte articole
asemantoare