Votați cartea lunii MAI. Să fie o carte de nota 10!
Am emoții. Da! În curând vom împlini zece ani de citit în serie. Zece. Mă uit în urmă și văd o cărare pe care am desenat-o împreună, dar nu de cărămizi galbene ca în povestea lui Oz, ci de cărți. 120 de cărți (cărțile lunilor) ale căror povești ne-au adus bucurie, ne-au smuls lacrimi și ne-au adus împreună iar și iar. În lumea mea agitată, Serial Readers a fost mereu oaza de liniște, locul unde, la finalul unei zile cenușii, îmi reîncarc bateriile. Nu citesc pentru că există Serial Readers, ci Serial Readers există pentru că eu, tu, noi toți citim și vrem să împărtășim bucuria și celor din jur. Bucuria mi-e atât de mare, încât îmi vine să sar, să strig, să plâng și să râd. Vreau să afle lume întreagă că există un loc în care oameni citesc carte după carte, care citesc chiar și atunci când timpul nu e de partea lor, care citesc fie și cinci minute pe zi pentru că acela e medicamentul de care au nevoie pentru a funcționa.
Mai este încă o lună până la momentul zero, timp în care vă invit să votați care este cartea care ne va fi alături în cea mai frumoasă lună din an. V-am invitat “să ne surprindeți cu acele titluri cu care știți că nu puteți da greș niciodată și care sunt îndrăgite de (aproape) toți cititorii, cărți de nota 10” (tema aici), iar voi ne-ați propus cărți numai bune de citit chiar acum, cărți de 10+. Dintre ele, patru au intrat la vot, dar, după cum știți, numai una poate fi cartea lunii mai.
Iată care sunt propunerile:
Fiica ceasornicarului, Kate Morton
Misterul Henri Pick, David Foenkinos
Omul focului, Joe Hill
Fericire, Aminatta Forna
Pe care dintre ele le-ați citit? Pe care v-ar plăcea să le citiți? Eu sunt atrasă de fiecare dintre aceste cărți, iar motivele sunt simple: îmi place cum scrie autorul/autoarea X (nu spun care, nu vreau să vă influențez), îmi place titlul, îmi place coperta, am citit impresii ale cititorilor, mi-a fost recomandată cu “vrei neapărat să citești cartea, dar nu știi încă”, să mai zic? Acum vă invit votați una dintre cele patru propuneri, sunt foarte curioasă care dintre ele va fi cartea lunii mai. Oricare va fi, sunt sigură că va fi o carte de nota 10, numai bună de așezat pe cărarea de care vă spuneam mai sus. Mulțumim pentru propuneri, pentru voturi, pentru că ne sunteți alături!
Fiecare dintre voi poate vota o singură carte, o singură dată. Nu trebuie neapărat să o fi citit! Dacă vreți ca o anumită carte să primească cele mai multe voturi, invitați-vă și prietenii (cu like & share).
Cum votați? Simplu: intrați în club, vă logați în contul vostru și acordați votul uneia dintre cele patru cărți propuse.
* Click pe titluri, mai sus, pentru a afla detalii despre cărți.
** Rămâneți alături de noi pentru a afla tema lunii IUNIE 2019!
Un comentariu
ComenteazaCartea lunii Mai: Fiica ceasornicarului / May 2, 2019 la 8:35 am
[…] Și recomandările au fost multe, dar numai patru au intrat la vot. Dintre ele (vezi aici care au fost), cartea care a primit cele mai multe voturi și care poartă titlul de cartea lunii […]