Stephen King

Trăind în lumile Regelui. Despre Stephen King (de ziua lui)

de / September 21st, 2018 / 206 vizualizari

Nu cred că există un moment clar și bine definit în trecut prin care să-mi dau seama că Stephen King ar putea deveni autorul meu preferat al tuturor timpurilor. Am descoperit lucrul ăsta treptat, de-a lungul vremii. Știu că sună ușor fanatic, poate chiar așa e, și recunosc cu tărie că, dacă aș fi avut vreodată un idol, el ar fi fost cel care s-ar fi apropiat cel mai mult de acest concept. Bine, el și Bob Marley, dar nu Marley e subiectul acestor rânduri. Revenind, știu doar că în urmă cu mai bine de 20 de ani, m-am trezit cu Christine în brațe. Aveam doar 12 ani când Gabi, vecin de palier Stephen Kingîn blocul unde locuiam și unul dintre cei mai buni prieteni, atunci și acum, mi-a împrumutat cartea. Deci cred că pot spune fară îndoieli că lui îi datorez descoperirea Regelui. Mai citisem horror, sigur, îmi testasem limitele cu Nopțile bestiei a lui Chelsea Quinn Yarbro sau cu romanele lui Dean R. Koontz, alt mare scriitor al genului și rivalul lui King. Dar nicio carte nu mi-a dat la vremea respectivă atâția fiori, nu cum a făcut-o Christine, un Plymouth Fury din 1958 roșu ca focul, posedat de o forță demonică. Există niște legături aici, poate că anul 1958 are o  semnificație anume pentru King, pentru că tot atunci au loc mare parte din întâmplările descrise în 11.22.63, dar și în IT. În plus, scriitorul avea 11 ani atunci, aceeași vârstă cu a Păguboșilor din Derry, orașul terorizat de clovnul Pennywise.

Dar nu Christine e primul roman al autorului despre care vorbim aici. Prima lui carte, publicată în 1974, se numește Carrie și subiectul ei  este despre o adolescentă înzestrată cu puteri telekinetice, care a avut un mare succes atunci. Există și o istorioară despre cum King, nemulțumit de ceea ce scrisese, a aruncat manuscrisul la gunoi. Se spune că Tabitha, soția sa, l-ar fi cules de acolo și l-ar fi convins să-l termine. Iar editura Doubleday l-a cumpărat, drepturile de publicare ajungând la suma de 400 000 de dolari. O sumă frumoasă. Apoi, restul e istorie. Deseori mă întreb cum ar fi fost prezentul și poate chiar viitorul, fără acel prim roman pe care i-l datorăm, în mare măsură, chiar și lui Tabitha King. Exact ca într-un alt apreciat roman de-al lui, 11.22.63, unde se încearcă schimbarea prezentului prin modificarea trecutului. Oare ar fi fost la fel de productiv? Ar fi scris același gen? Cât de mult au contat influența și încurajările soției sale? Ar mai fi fost King Regele?

După Christine au urmat și celelalte, în valuri: The Shining, Carrie, Misery, Salem’s Lot (cred că aceasta a fost prima carte cu și despre vampiri citită), IT ( care mi-a părut foarte înspăimântătoare la prima citire, însă nu suficient cât să-mi fie frică de clovni), Apocalipsa (dacă fac excepție de la seria Turnul Întunecat, cred că asta îmi place cel mai mult dintre toate), Cimitirul animalelor (roman care l-ar fi speriat chiar și pe King), Culoarul morții (titlul original este The Green Mile, a avut și o excelentă ecranizare, cu Tom Hanks și Michael Clarke Duncan în rolurile principale) ș.a.m.d. Sunt foarte multe, opera lui e incredibil de vastă. Ca să împing fanaticismul și mai departe, pe unele dintre ele le-am citit chiar și de 5-6 (7?) ori. Și sigur o voi mai face. Ultimele romane apărute la noi, editate de Nemira (care ne încântă cu scrierile lui S.K. de aproape 30 de ani), se îndepărtează de registrul horror-fantastic întâlnit în majoritatea cărților sale. Zic aici de seria Bill Hodges, care este compusă din trei volume: Mr. Mercedes, Ce-am găsit al meu să fie și Mort la datorie (recunosc că n-am înțeles de ce ultimul e tradus așa, titlul original fiind End of watch, cred că se puteau găsi interpretări mai stilistice); serie ce poate fi definită ca thriller polițist cu ușoare accente supranaturale.

Îl citesc și îl admir de peste 20 de ani, după cum spuneam. Dar adevăratul declic, momentul în care admirația s-a transformat în obsesie a avut loc după ce-am citit Povestea lui Lisey și Talismanul cu a sa urmare, Casa Întunericului, cele două din urmă scrise în colaborare cu Peter Straub. A urmat apoi seria Turnul Întunecat cu aventurile pistolarului Roland și a ka-tet-ului său format din Eddie, Sussanah, Jake și Oy. Această serie, care a fost scrisă pe parcursul a 30 de ani, a pus lucrurile la locul lor și l-a definit pe King, fără tăgadă, ca fiind scriitorul meu preferat, acum și pentru totdeauna. Aș putea vorbi toată ziua despre seria asta, poate chiar o voi face cândva.

IT, Orasul bantuit

King a scris și sub pseudonim, Richard Bachman a fost aliasul pe care l-a folosit, parțial fiind și un experiment prin care voia să afle ce impact asupra publicului ar avea în acest fel. Nu prea a avut, romanele și nuvelele scrise sub acest nume au fost primite cu moderație. Abia după ce s-a aflat cine se ascundea în spatele pseudonimului vânzarile au crescut vertiginos. Nimic de mirare aici. Și sunt câteva, le-am citit și eu pe cele traduse la noi, mi-au plăcut inclusiv acelea.

A fost prolific și din punctul de vedere al filmelor făcute după cărțile și povestirile sale. Mai ales acum, în ultimii ani, parcă toți producătorii se înghesuie să facă câte unul. Ceea ce nu e deloc un lucru rău, nu, nici vorbă! Un alt fapt interesant este că undeva în anii ‘80-’90, nici eu nu știu sigur, vindea drepturile de autor, în vederea producerii de filme, contra sumei de un dolar. Dar asta numai studenților de la Film și Regie, dacă mai țin bine minte. Oricum, areStephen King câteva filme făcute prost. Nu toate, multe sunt bune. De obicei, asta se întâmpla din cauza viziunii diferite a regizorilor, a bugetului mic sau a tehnologiei din vremurile acelea. În prezent, lucrurile stau invers, cele mai multe filme sunt destul de reușite. Jocul lui Gerald și remake-ul IT mi-au plăcut mult. În schimb, cel făcut după Pistolarul (primul volum din seria Turnul Întunecat), ori serialul făcut după Sub Dom, au fost o dezamăgire.

Astăzi este ziua lui, împlinește 71 de ani. Și mi-aș dori să fie nemuritor. Da, este deja, prin tot ceea ce a scris. Dar eu mă refer la ceva mult mai pământesc, aș vrea să fie nemuritor din punct de vedere al realului, fizic, pentru a ne încânta mai departe cu imaginația și poveștile sale. Și o face în continuare, e neobosit, câteodată am impresia că e în stare să scrie mai repede decât putem noi citi.

La mulți eoni, sai King!

 

Cărțile regelui sunt disponibile pe situl editurii Nemira, aici,
pe Elefant, aici, pe 
Libris, aici sau pe Cartepedia, aici >>

SerialReaders.com folosește unelte de marketing afiliat. Cumpărând prin link-urile pe care le recomandăm, site-ul nostru primește un comision din partea retailerilor pe care îi promovăm. 

 

Foto: arhiva personală, Pinterest, Noizz

# # # # # #

Costin Beda

Îmi place deopotrivă trecutul și viitorul, deși sunt bine ancorat în prezent. Trăiesc mai multe vieți prin cărțile pe care le citesc. Ai putea să dai de mine prin vreo librărie, cu nasul într-un roman de Stephen King, sau poate colind străzile făcând fotografii. Dacă nu, sigur mă ascund într-un local, ascultându-l pe Bob Marley.

Postul precedent

Scrie un comentariu

Alte articole
asemantoare