carti de toamna

Propuneri pentru un Octombrie galben

de / August 10th, 2018 / 48 vizualizari

Ce schimbătoare este firea omului! Luna trecută țineam cu dinții de vară și ne doream să prelungim sezonul estival până la final de Septembrie, cel puțin. Acum, moleșiți de caniculă, visăm la dimineți răcoroase, foșnit de frunze și cromatică tomnatică. Bine, nu ne-ar deranja nici ploaia, atât timp cât ar fi trecătoare, iar noi la adăpost. În acest context, nu cred că este de mirare că și lecturile noastre capătă un aer autumnal.

Ne-am decis ca în Octombrie să citim… colorat. Lăsați-vă inspirați de paleta coloristică a toamnei (și, de ce nu, de cântecul celor de la Coldplay) și propuneți-ne acele cărți cu coperți în ton cu anotimpul în discuție. Țineți minte articolul Ancăi (dacă nu, musai să îl recitiți) cu “Cartea aia galbenă, nu știu nimic altceva despre ea”? Ei bine, în Octombrie, cartea aia galbenă este în centrul atenției. Și, ca să vă ușurăm puțin misiunea, acceptăm și portocaliu, cărămiziu și alte nuanțe autumnale în lista de propuneri. Dacă vă place ideea, o vom repeta pe viitor, că doar avem o gamă largă de nuanțe din care putem să alegem.

Dacă titlul la care v-ați gândit nu este de găsit pe site, lăsați-ne un comentariu (aici sau pe Facebook), trimiteți-ne un mail sau apăsați pe Propune carte, în partea stângă. În schimb, dacă volumul pe care doriți să îl recomandați este deja pe site, apăsați pe butonul Propune această carte de sub volumul respectiv.

În plus, de data aceasta îndrăznim să vă mai cerem ceva: ne-ar plăcea tare mult să ne trimiteți poze cu toate cărțile galbene, portocalii și derivate din biblioteca voastră. Pozele pot fi trimise pe pagina noastră de Facebook, aici: www.facebook.com/serialreadersro (postate direct pe pagină sau trimise ca mesaj, cum preferați) sau puteți să ne tăguiți pe Instagram, folosind unul dintre hashtagurile #serialreaders și/sau #proudserialreaderVă promitem că vom face și noi același lucru. Haideți să strângem împreună rezerve de culoare pentru zilele mohorâte!

Sursa foto: pexels

# # # # # # # #

MissValery

Miss Valery este co-fondatoarea clubului de carte www.serialreaders.com. Cititoare in serie (cum altfel?) si pasionata de calatorii, filme si evadari, daca nu o vezi citind, inseamna ca e ori plecata prin cine stie ce locuri, ori la cinema, ori evadeaza din vreun escape room. O gasiti si la: viatasiacorddeoane.ro

Scrie un comentariu

Alte articole
asemantoare