propuneri numere

Octombrie cu propuneri… numărate

de / August 11th, 2020 / 112 vizualizari

Serios acum, Octombrie?! E drept că 2020 a fost/este un an atipic, dar când, prea cucernic guacamole, am ajuns cu propunerile în luna Octombrie? Adică a 10-a lună din an. A 10-a! Asta deși numele lunii octombrie vine de la cuvântul latinesc octo, ”opt”, pentru că luna octombrie era a opta lună în calendarul roman. Mâine-poimâine apar glumele cu planurile de Revelion.

Trece timpul ăsta ceva de speriat, indiferent că îl măsurăm în minute, anotimpuri, trăiri, cărți. Ai crede că ne-am obișnuit până acum, dar cumva mă îndoiesc că sunt singura lovită în moalele capului de această realizare – suntem în Octombrie. Aproape. Ce citim? Dacă tot am pierdut numărul zilelor, haideți să găsim numerele din titluri. Aceasta este provocarea noastră de lectură pentru luna Octombrie: cărți care au numere în titlu, într-o formă sau alta. Puncte bonus pentru originalitate, cu mențiunea că nu este obligatoriu ca întreg titlul să fie compus doar din cifre (”1984”, de exemplu), acceptăm și variante precum ”Cinci săptămâni în balon”.  O singură rugăminte avem  – să fie cărți de ficțiune. Vom dedica (poate) o altă lună numărului exact de pași pentru o relație fericită sau de sfaturi pentru a atinge succesul în orice domeniu, fie că îți dorești să câștigi un premiu Noble pentru chimie sau să îți iasă murăturile.

Așteptăm propunerile voastre nenumărate (fără număr?) până la finalul acestei luni. Dacă titlul la care v-ați gândit nu este de găsit pe site, lăsați-ne un comentariu (aici sau pe Facebook), trimiteți-ne un mail sau apăsați pe Propune carte, în partea stângă (tot pe site). În schimb, dacă volumul pe care doriți să îl recomandați este deja pe site, apăsați pe butonul Propune această carte de sub volumul respectiv.

Apoi, știți deja ce urmează: vom alege patru cărți care vor intra la vot și își vor disputa titlul de ”cartea lunii Octombrie”. Puterea de decizie se mută din nou în mâinile voastre, întrucât tot voi veți vota câștigătoarea (pe care o vom citi împreună, sperăm).

Până atunci, însă, nu lăsați Octombrie viitor să-l strice pe August din prezent!

Cover photo by Black ice from Pexels

# # # # # # #

MissValery

Miss Valery este co-fondatoarea clubului de carte www.serialreaders.com. Cititoare in serie (cum altfel?) si pasionata de calatorii, filme si evadari, daca nu o vezi citind, inseamna ca e ori plecata prin cine stie ce locuri, ori la cinema, ori evadeaza din vreun escape room. O gasiti si la: viatasiacorddeoane.ro

Un comentariu

Comenteaza

Scrie un comentariu

Alte articole
asemantoare