Statele Unite

Propuneri pentru August – Statele Unite ale Lecturii

de / June 12th, 2020 / 204 vizualizari

Ce ziceți, ne continuăm plimbarea prin lume? Cum vă surâde New York, sau Arizona, Mississippi, Marele Canion, Vestul Sălbatic, Alaska, Texas, California, Virginia, Yellowstone, Hawaii? Ați ghicit, în August ne vom lăsa purtați pe aripile vântului prin cele 50 de State Unite ale Americii.

America cea atât de blamată este patria unora dintre cei mai apreciați scriitori. Eu mă declar fascinată încă de mic copil, pe când zburdam pe coclauri închipuindu-mă Huckleberry Finn (întotdeauna l-am preferat pe Huck în detrimentul lui Tom Sawyer) sau mă prindeau zorile în compania ultimului Mohican. Nici măcar plictiseala cruntă indusă de romanul cult “De veghe în lanul de secară” (sorry, not sorry!) sau dezgustul stârnit de “American Psycho” nu m-au descurajat de la a citi mai multă literatură americană. Evident, am restanțe mari, dar vine August și, dacă tot plecăm în căutarea “marelui roman American”, mă aștept să mai recuperez la acest capitol.

Așadar, dacă nu am fost suficient de clară, aflați că luna August este dedicată autorilor Americani. Nord-Americani. America de Sud își va avea și ea propria luna, dar toate la timpul lor. În contextul actual, în care se discută în termeni nu tocmai prietenoși despre Statele Unite (și pe bună dreptate), poate că ajută să ne (re)amintim de acele opere literare mărețe pe care i le datorăm Americii. Pentru că nu totul se rezumă la Hollywood, politică sau culoarea pielii. Preț de o lună, înlocuim The American Dream (orice ar însemna asta) cu The American Read. Așa că ajutați-ne cu propuneri, multe și diverse, și dați-ne de citit! 

Dacă titlul la care v-ați gândit nu este de găsit pe site, lăsați-ne un comentariu (aici sau pe Facebook), trimiteți-ne un mail sau apăsați pe Propune carte, în partea stângă (tot pe site). În schimb, dacă volumul pe care doriți să îl recomandați este deja pe site, apăsați pe butonul Propune această carte de sub volumul respectiv.

Vă păstrăm un loc, da? America, here we come!

Cover Photo by VisionPic .net from Pexels

# # # # # # #

MissValery

Miss Valery este co-fondatoarea clubului de carte www.serialreaders.com. Cititoare in serie (cum altfel?) si pasionata de calatorii, filme si evadari, daca nu o vezi citind, inseamna ca e ori plecata prin cine stie ce locuri, ori la cinema, ori evadeaza din vreun escape room. O gasiti si la: viatasiacorddeoane.ro

Un comentariu

Comenteaza

Scrie un comentariu

Alte articole
asemantoare