De ce scriem, Philip Roth

De ce scriem. Motivații de pe câmpul cuvintelor, ghidate de Philip Roth

de / June 11th, 2020 / 120 vizualizari

Dacă ar fi trăit și cineva ar fi vrut să-i facă o vizită, pe scriitorul american Philip Roth l-ar fi găsit la 160 de km de New York, într-o regiune rurală împădurită, acolo unde își ducea la bun sfârșit disciplina autoimpusă: ziua scris, după-amiaza plimbare, noaptea citit.

A avut privilegiul de a-și reciti cele 31 de cărți publicate, în cei opt ani care au trecut de la momentul deciziei de a înceta să mai scrie (la 77 de ani) și până la 85 de ani când a murit (în 2018). Despre faptul că nu mai scrie a relatat și Miss Valery în 2012, aici.

Când îți dorești să scrii mai bine, două principii mari îți ghidează acțiunile: citești mai mult și exersezi mai mult, urmând, în multe cazuri, pași sau modele de reușită. Așa se face că am luat cartea ”De ce scriem” a lui Philip Roth, în sperața de a găsi modelul viabil și pentru mine. Am găsit o colecție de eseuri, interviuri, articole și planuri autobiografice pe care autorul le-a scris din 1960 până în 2013.

În cele 31 de cărți publicate nu se regăsește o autobiografie sau vreun Memoriu așa cum ne-am aștepta din partea unui scriitor prolific, pe motiv că ar fi ternă și nu ar avea nimic interesant de povestit. Totuși, în cele 640 de pagini din cartea apărută la editura Polirom, Philip Roth dezvăluie frânturi din omul care a fost. Am încercat și eu, la rândul meu, să notez acele pasaje care ar putea să-i inspire pe cei care tânjesc după o carieră scriitoricească. Nu mă îndoiesc că și aceste rânduri sunt citite doar de cei care vor să scrie, altminteri nu ai avea de ce să fii interesat de fenomenul ”scrisului”.

De ce scriem

Viața publică a autorului din ultimii ani înainte de retragerea la țară s-a desfășurat, după spusele acestuia, într-o sală de curs, acolo unde preda șase luni pe an.

E interesant să șarjezi asupra propriei persoane, mult mai interesant decât să câștigi. Pentru mine, munca, scrisul în sine, înseamnă transformarea nebuniei proprii în nebunia celuilalt. Trebuie să fii îngrozitor de naiv ca să nu înțelegi că scriitorul este un actor care pune în scenă ceea ce știe cel mai bine – cu atât mai mult atunci când adoptă masca persoanei întâi singular. Asta s-ar putea să fie cea mai bună mască din câte există pentru al doilea eu. Unii (mulți) se prefac mai simpatici decât sunt, iar alții se prefac mai antipatici. Asta n-are nicio importanță. Literatura nu e un concurs de frumusețe morală. Forța ei se naște din siguranța și cutezanța cu care intri în pielea personajului – importantă e convingerea ce însuflețește gestul. Când e vorba de un scriitor, nu trebuie să te întrebi “Ce-l face să se poarte atât de urât?”, ci „Ce are de câștigat dacă își pune masca asta?” – Philiph Roth

Citind răspunsurile lui apărute în diverse publicații și interviurile luate de el altor scriitori – publicate în cartea ”De ce scriem”, am început să-mi pun întrebări și să-i privesc scrierile altfel. Îmi place modul lui de gândire și viața dedicată scrierii. Cartea este un fel de autobiografie literară neconvențioanlă.

Philip Roth a avut norocul sau nenorocul ca unul din primele sale romane (al treilea, dacă m-am documentat corect) să fie unul foarte controversat, dar în tot cazul foarte citit – ”Complexul lui Portnoy”, după ce primele încercări literare i-au adus deja o mulțime de premii. Romanul a fost scris sub forma unei confesiuni, ceea ce a dus la confuzia că este autobiografie pură, iar cartea se remarcase printr-un limbaj obscen, puțin întâlnit în vremurile acelea (1967).

Scrii o carte respingătoare (iar Complexul lui Portnoy a fost considerată de mulți exclusiv așa ceva) nu pentru a fi respingătoare, ci pentru a ilustra respingătorul, pentru a demasca respingătorul în toate detaliile sale, pentru a dezvălui cum arată și ce este cu exactitate”. A recunoscut că a fost nevoit să-și mobilizeze toată obrăznicia nesăbuită doar ca să poată aborda subiectul. ”Pe parcursul vieții mele de scriitor, utilizarea limbajului obscen a fost guvernată în principal de gustul și de tactul literar, nu de normele morale ale publicului cititor”, spune Roth.

La acuza că ar fi scris din propria experiență, el a răspuns așa: ”Dacă toți cititorii văd în scrierile mele doar biografie, atunci nu au organ pentru ficțiune – pentru jocul de roluri, pentru arta ventrilocului, pentru ironie –, nu au organ pentru miile de detalii pe baza cărora se construiește o carte, nu au organ pentru toate mecanismele prin care romanele creează iluzia unei realități mai apropiate de real decât a noastră”.

La întrebarea care este legătura dintre artă și viață, Roth a răspuns că este aceeași cu legătură dintre cele peste opt sute de ore necesare pentru a fi psihanalizat și cele vreo opt sute necesare pentru a citi cu voce tare Complexul lui Portnoy.

Poate că, în ce-l privește pe Roth ar trebui să rămânem cu ideea lui că ceea ce e incitant și hotărâtor în privința biograficului nu este faptul că un autor scrie despre ce i s-a întâmplat lui, ci felul cum scrie despre asta, ceea ce, dacă lucrurile sunt bine înțelese, ne permite în final să ne dăm seama de ce scrie despre asta.

De ce scriem, Philip Roth

Îndrumător de gânduri scriitoricești, așa cum s-au desprins din cartea De ce scriem:

”Un scriitor trece prin tot ce trec cititorii săi”.

Eu scriu o poveste despre un bărbat care își înșală nevasta pentru a face cunoscută condiția umană a unui astfel de om. Dacă bărbatul infidel este evreu, atunci fac cunoscută condiția unui infidel care este evreu. De ce să spui o astfel de poveste? Pentru că mă interesează, pare-se, cum – și de ce și când – un bărbat acționează împotriva a ceea ce el consideră a fi ”latura lui mai bună” – sau ceea ce alții consideră că este ori le-ar plăcea să fie latura lui mai bună”.

”Când scriu nu am în minte un anumit grup de oameni cărora vreau să le transmit ceva. Ce vreau e ca lucrarea mea să se transmită pe sine cât mai deplin, în concordanță cu propriile intenții”.

Scrisul într-o încăpere, de unul singur, este, practic, toată viața mea. Mă bucur de singurătate așa cum alții se bucură de petreceri. Îmi dă o imensă senzație de libertate și sentimentul pregnant că sunt viu – și îmi oferă tihna și spațiul de reflecție de care am nevoie ca să-mi pun imaginația la lucru și să îmi fac treaba. Nu găsesc nicio plăcere în a fi o făptură plăsmuită de mințile unora care nu mă cunosc – adică exact ceea ce înseamnă, în mare măsură, faima”.

”Contactele cu scriitorii pe care îi admir sau cu care simt o afinitate sunt modul meu de a ieși din izolare, ele îmi hrănesc simțul comunității, atât cât îl am”.

Diferența dintre cineva care e doar faimos și o celebritate sau o vedetă este de obicei legată de bani, de sex sau, așa cum s-a întâmplat în cazul meu, de ambele. Să devii celebritate înseamnă să devii un nume de marcă”.

”Ar trebui să-mi citiți cărțile ca pe o ficțiune, căutând în ele plăcerile pe care le poate oferi ficțiunea. N-am nicio confesiune de făcut și nici pe cineva căruia să vreau să mă confesez. În ce privește autobibiografia mea, nici nu-mi vine să mă apuc să vă spun cât de ternă ar fi.

Nu înseamnă cu nu mi-am folosit experiența de viață pentru a-mi hrăni imaginația”.

Arta e tot viață. Singurătatea e viață, meditația e viață, prefăcătoria e viață, prezumția e viață, contemplarea e viață, limbajul e viață”.

”Izolarea unei cariere literare – izolarea care implică mult mai multe decât să stai singur într-o încăpere în cea mai mare parte a stării de veghe – are la fel de multă legătură cu viața ca acumularea de senzații sau corporațiile multinaționale ce activează în imensul tumult al lumii de-afară”.

America este pentru mine ceea ce este inima pentru cardiolog, cărbunele pentru miner și chiuveta din bucătărie pentru instalator”.

O carte îmi ia doi ani, dacă am noroc. Opt ore pe zi, șapte zile pe săptămână, trei sute șaizeci și cinci de zile pe an. Trebuie să stai singur, într-o cameră, doar cu un copac la fereastră cu care poți vorbi. Trebuie să stai acolo și să scoți din tine pagini peste pagini de rahaturi, așteptând ca un bebeluș uitat măcar o picătură de lapte matern”.

”Citesc tot timpul atunci când lucrez, mai ales noaptea. E o metodă de a-mi menține circuitele deschise. E o metodă de-a mă gândi la profesia mea în timp ce fac o mică pauză de la munca din acel moment. Mă ajută în măsura în care îmi alimentează obsesia în ansamblu”.

Și scriitorii sunt atrași de falsa confesiune”.

Pentru scriitor, orice chin care nu-l ucide e minunat”.

Un scriitor trebuie să-și iasă din pepeni, fiindcă asta îl ajută să înțeleagă. Scriitorul are nevoie de otrăvuri”.

Ce fac romanele? Romanele le oferă cititorilor ceva de citit. În cel mai bun caz, schimbă modul de a citi al cititorilor. Să citești romane este o plăcere profundă și unică, o activitate umană captivantă și misterioasă care nu pretinde mai multă justificare morală sau politică decât sexul”.

Enigmaticele schimburi ce se realizează între o carte tăcută și un cititor tăcut mi s-au părut un tip unic de comunicare”.

Scrisul pretinde o foarte mare tihnă a spiritului”.

”Un scriitor veritabil nu va scrie într-o limbă învățată, ci în limba pe care o știe din copilărie”.

Pentru un scriitor, experiența traiului în mai multe țări este o binefacere enormă. Nu poți înțelege lumea decât dacă o vezi din mai multe perspective”.

”Gândirea unui romancier nu stă în replicile personajelor sale, nici măcar în introspecțiile lor, ci în încercările pe care le-a inventat pentru personajele sale, în interacțiunea între respectivele personaje și în ramificațiile parcă rupte din viață ale ansamblului creat de ele. Densitatea lor, soliditatea lor, existența pe care o trăiesc, descrisă cât mai veridic în toate detaliile ei specifice, reprezintă forma metabolizată a gândirii lui”.

Gândirea unui scriitor stă în alegerea unui aspect al realității”.

Regula fundamentală a lui Freud este că nimic din istoria personală a cuiva nu este prea meschin sau prea vulgar ca să fie discutat. Regula e că nu există nicio regulă”.

Comandă cartea
pe Cartepedia, aici, sau pe Libris, aici>>

SerialReaders.com folosește unelte de marketing afiliat. Cumpărând prin link-urile pe care le recomandăm, site-ul nostru primește un comision din partea retailerilor pe care îi promovăm.

# # # # # # #

Oana Grecea

Oana Grecea este mamă, jurnalist, blogger, un om pasionat de lucrurile care se întâmplă într-o bucătărie. Îi place să citească - cărțile sunt cele care au scos-o din impas în multe cazuri - și împărtășește cititorilor ei experiențe care speră să-i inspire, să le stârnească pofta pentru citit și bucătărit. O găsiți și pe: http://gandurisibucatareala.ro

Scrie un comentariu

Alte articole
asemantoare

Cenușa Angelei cover

Recomandări

Povestea unei copilării irlandeze

de / September 28th, 2020

Copilăria lui Frank McCourt, povestită în romanul autobiografic “Cenușa Angelei. O copilărie irlandeză“, reprezintă o carte remarcabilă, diferită din toate punctele de vedere de celelalte cărți citite anul acesta și de majoritatea pe care le-am citit. Bănuiesc că efectul pozitiv...

Citeste mai mult