Ceva in apa

Cartea lunii Iulie: Ceva în apă

de / July 1st, 2019 / 169 vizualizari

Luna aceasta mergem în Bora Bora. Nu e o glumă, nu e nici un vis. Vom merge împreună și ne vom afunda în apele turcoaz, ne vom bucura de soare, de cer senin, de focuri pe plajă, noaptea, sub cerul înstelat. Sună bine, nu-i așa? Nu o dată mi s-a întâmplat să citesc o carte și, mai târziu, să trăiesc experiența descoperirii orașului despre care citisem. Sunt cărți care au această putere, să ne prezinte atât de clar și frumos un loc încât să ne îndrăgostim de el, iar mai târziu, prin puterea dorinței noastre de a vedea locul descris în carte, ajungem acolo. Oare cartea a fost de vină, oare a fost puterea gândului nostru sau poate Universul care a lucrat la împlinirea dorinței? Nici nu contează. Ideea e că am ajuns acolo unde ne-am dorit. Ni s-a confirmat că dorințele se împlinesc și nu ne rămâne decât să alegem o nouă carte, o nouă destinație.

Așa am ajuns la cartea acestei luni. Am propus pentru luna iulie o temă hai-hui: “Propunerile de lectură pentru luna Iulie trebuie să ne poarte pașii de-a lungul globului și să ne inspire pentru aventuri viitoare. Explorăm, prin lectură, locuri unde nu am ajuns până acum, locuri unde ne-am întoarce oricând sau pe care le avem pe lista de dorințe dintotdeauna.” Am primit propunerile voastre, iar dintre cele patru intrate vot (vezi aici care au fost), cartea care a primit cele mai multe voturi și poartă titlul de cartea lunii iulie este Ceva în apă scrisă de Catherine Steadman.

Despre carte:

Dacă ar trebui să iei o singură decizie care să-ți schimbe viața, ai face-o?

Erin este o realizatoare de filme documentare pe cale să dea lovitura. Mark este un investitor bancar arătos, cu planuri mari. Cei doi pleacă în luna de miere pe insula tropicală Bora Bora, unde se bucură de soare, de plajă și unul de celălalt. Dar când fac scuba diving în marea cristalină, găsesc ceva în apă…

Pot visele să devină coșmaruri?

Deodată, cuplul are de luat o hotărâre periculoasă: să spună adevărul sau să păstreze secretul. Până la urmă, doar ei știu, deci ce rău ar face? Decizia lor declanșează, însă, evenimente devastatoare.

Te-ai întrebat vreodată cât îți ia să sapi un mormânt?

Oare ce au găsit în apă Erin și Mark? Dacă era o apă oarecare, poate aș fi trecut cu vederea acest titlu. Dar când e vorba de apa minunată din Bora Bora, mă opresc și citesc cu atenție textul. De data aceasta nu m-a atras doar Bora Bora, ci și misterul din jurul deciziei celor doi tineri. Ce au găsit? Asta este întrebarea. Dacă ați citit cartea, vă invit să ne lăsați câteva impresii mai jos, în comentarii. Se ridică povestea la nivelul așteptărilor?

*Dacă sunteți printre cei care ați votat cartea luna trecută, lăudați-vă prietenilor voștri că este cartea lunii. Știți voi, like & share.

Ați scris o recenzie a acestei cărți? Ne-o puteți împărtăși pe site, aici >>

Dacă nu aveți cartea Ceva în apă, o puteți comanda
pe Cartepedia, aici, pe Libris, aici, sau pe Elefant, aici, și vă așteptăm la povești!

SerialReaders.com folosește unelte de marketing afiliat. Cumpărând prin link-urile pe care le recomandăm, site-ul nostru primește un comision din partea retailerilor pe care îi promovăm.

# # # # # #

Andres

Andres este co-fondatoarea clubului de carte www.serialreaders.com. Crede ca tot ceea ce ni se intampla in viata, se intampla cu un scop. Cartile pe care le citim, oamenii pe care ii intalnim, lucrurile pe care le vedem ne ajuta sa luam deciziile potrivite. Este autoarea cartii Inca o dorinta (www.incaodorinta.com). Blog personal: andreeaban.ro

Scrie un comentariu

Alte articole
asemantoare