Crede-ma cand mint, avanpremiera

Crede-mă când mint, de J.P. Delaney (fragment în avanpremieră)

de / June 30th, 2019 / 452 vizualizari

crede-ma cand mintVă anunțăm apariția unui nou bestseller în colecția Buzz Books, de la autorul cărții Fata dinainte, J.P. Delaney: Crede-mă când mint.

Claire Wright e disperată. Englezoaică, studentă la actorie în New York și fără viză de rezident, acceptă singura slujbă pe care o poate obține: să lucreze pentru o firmă de avocați care se ocupă de divorțuri și să agațe soți infideli prin barurile hotelurilor. Însă la un moment dat jocul se schimbă.

Când unul dintre bărbații pe care-i agățase devine suspect în anchetarea unei crime, poliția îi cere lui Claire să-și folosească talentele de actriță pentru a-l face să mărturisească. De la început, ea pune la îndoială rolul pe care i se cere să-l joace: Este Patrick Fogler un criminal? Sau există în tot acest aranjament lucruri care nu i se spun?

Claire își va da seama curând că joacă cel mai periculos rol al vieții ei.

„Plină de acțiune… O carte impresionantă pentru cititorii cărora le-a plăcut paranoia din Femeia de la fereastră de A.J. Finn sau naratoarea instabilă din Fata din tren de Paula Hawkins.“ Library Journal

„Un thriller întunecat și de neuitat… O evocare superbă a unor emoții conflictuale, acest roman vă va ține cu sufletul la gură până la sfârșit.“ Daily Mail

„O lectură convingătoare… redefinește conceptul de naratoare instabilă… o interpretare consistentă, nuanțată, foarte literară a temei din Fata dispărută.“ Booklist

Cartea a fost publicată de Editura Litera și poate fi
comandată la Libris, aici, sau la Elefant, aici.

 Crede-mă când mint, de J.P. Delaney
(fragment în avanpremieră)

Traducere din limba engleză: Dana Ligia Ilin

PROLOG

În ziua plecării, oaspeţii sunt rugaţi să elibereze camerele până la ora 12.

Pe la 11, etajul şase al hotelului Lexington e aproape gol. E în Midtown Manhattan, unde până şi turiştii se grăbesc să ajungă la galerii, la magazinele universale şi la obiectivele turistice. Cei care ar dormi mai mult sunt treziţi de zgomotul făcut de cameriste, care trăncănesc între ele în spaniolă în vreme ce intră şi ies din spălătoria de lângă ascensor, pregătind camerele pentru şuvoiul de clienți de după‑amiază.

Lăsate ici şi colo pe coridor, tăvile pe care a fost micul dejun arată în ce camere mai trebuie dereticat.

Nu e nici o tavă în dreptul Apartamentului cu terasă.

În fiecare dimineaţă, un exemplar din The New York Times este oferit ocupanților fiecărei camere, din partea hotelului.

În cazul Apartamentului cu terasă, darul a fost refuzat.
Ziarul zace pe covoraşul de la intrare, neatins. Plăcuţa cu NU DERANJAŢI atârnă de clanţă deasupra lui.

Consuela Alvarez lasă ultimul Apartamentul cu terasă. În cele din urmă, când a terminat toate celelalte camere, nu‑l mai poate trece cu vederea. Strâmbându‑se din pricina durerii de şale – în dimineaţa asta a schimbat deja o duzină de aşternuturi şi a curăţat o duzină de cabine de duş –, ciocăneşte în uşă
cu cardul de acces, strigă: „Camerista“, apoi aşteaptă un răspuns.

Nu primeşte nici unul.

Primul lucru pe care‑l observă când intră e frigul. Un curent îngheţat vine prin perdele. Ţâţâie mustrător în vreme ce se duce la fereastră şi trage de şnur. Lumina cenuşie inundă încăperea.

Camera e vraişte. Închide fereastra cu zgomot, un pic sfidător.

Persoana din pat nu se clinteşte.

– Vă rog… Trebuie să vă treziţi, spune Consuela stingherită.

Cearşafurile au fost trase până peste cap. Se mulează pe conturul trupului, de parcă ar fi ceva îngropat sub straturi de zăpadă.

În timp ce se uită la dezordinea din jur – o veioză răsturnată, un pahar de vin spart –, Consuela are brusc o presimţire rea. Anul trecut a fost o sinucidere la etajul doi. O chestie urâtă. Un băiat a luat o supradoză în baie. Şi hotelul avea toate camerele rezervate, așa că au fost siliţi să cureţe camera şi s‑o pregătească pentru următorul client, care venea la ora cinci.

La o a doua privire, sunt câteva lucruri care par neobişnuite, chiar ciudate, în Apartamentul cu terasă. Cine se duce la culcare lăsând pe covor cioburi, când ar putea să calce pe ele a doua zi? Cine doarme cu cearşafurile trase peste cap? Consuela a văzut până acum o mulţime de camere de hotel, iar scena care i se înfăţişează pare cumva nefirească.

Chiar aranjată anume.

Îşi face cruce. Pune mâna cu teamă pe cearşaf, cam pe unde ar trebui să fie umărul, şi îl scutură.

După o clipă, acolo unde a apăsat ea se lăţeşte pe pânza albă o floare roşie.

Acum ştie că ceva nu‑i în ordine, ceva foarte rău. Atinge patul din nou, apăsând de data asta doar cu un deget. Din nou, la fel cum cerneala se îmbibă într‑un şerveţel, o petală roşie înfloreşte pe cearşaf.

Consuela îşi ia inima‑n dinţi şi, cu mâna stângă, smuceşte deoparte cearşaful.

Încă dinainte să priceapă ce vede acolo, cealaltă mână i se ridică să‑şi facă iarăşi cruce. Însă de această dată mâna care se repede spre frunte nu sfârşeşte gestul. Coboară, tremurătoare, ca să‑i înăbuşe strigătul.

 

PARTEA ÎNTÂI
(CU CINCI ZILE ÎNAINTE)

1

Iubitul meu încă n‑a venit.

Asta ai crede dacă m‑ai vedea aici, cocoţată la barul acestui hotel la modă printre corporatiştii din New York, încercând să trag toată seara de paharul cu Virgin Mary. Doar o tânără funcţionară aşteptându‑l pe cel cu care are întâlnire. Un pic mai dichisită decât celelalte femei de aici, poate. Nu arăt ca şi cum tocmai aş fi plecat dintr‑un birou.

La capătul opus al barului, câţiva tineri beau şi glumesc, trăgându‑şi unul altuia pumni amicali în umăr ca să‑şi sublinieze ideile. Unul dintre ei – chipeş, îmbrăcat elegant, bine făcut – îmi prinde privirea. Zâmbeşte. Eu mă uit în altă parte.

Curând se eliberează o masă din spate, aşa că îmi iau băutura şi mă aşez la ea. Unde, dintr‑odată, se desfăşoară această scenetă:

SCENĂ INTERIOR. BARUL HOTELULUI DELTON,
STRADA 44, VEST, NEW YORK – SEARA

BĂRBATUL
(agresiv)

Pardon?

Cineva stă în faţa mea. Un om de afaceri, cam de patruzeci şi cinci de ani, într‑un costum scump, cu croială lejeră, care sugerează că e mai mult decât un director oarecare, cu gulerul acoperit de părul un pic prea lung pentru Wall Street.

E mânios. Foarte mânios.

EU

Da?

BĂRBATUL

E masa mea. M‑am dus doar până la toaletă.

Arată spre laptop, paharul cu băutură şi revista pe care, cumva, am reuşit să nu le observ.

BĂRBATUL

E băutura mea. Sunt lucrurile mele. Era clar că masa e ocupată.

Împrejur, capetele se răsucesc spre noi. Dar n‑o să fie o înfruntare, nici o izbucnire a stresului newyorkez. Deja mă ridic, punându‑mi poşeta pe umăr. Dezamorsând conflictul.

EU

Vă cer scuze, nu mi‑am dat seama. O să‑mi găsesc alt loc.

Fac un pas într‑o parte şi mă uit în jur neajutorată, însă localul e plin şi scaunul pe care stătusem înainte s‑a ocupat. Nu există nici un alt loc.

Cu coada ochiului îl văd că mă cântăreşte, plimbându‑şi privirea peste taiorul Donna Karan al lui Jess, cel scump, pe care‑l păstrează pentru audiţii, caşmirul moale şi negru care‑mi pune în valoare pielea albă şi părul negru. Şi îşi dă seama ce greşeală prostească face.

BĂRBATUL

Aşteptaţi… Presupun c‑o putem împărţi.

Arată spre masă.

BĂRBATUL

E loc pentru amândoi. Tocmai aduceam la zi nişte hârtii.

EU
(zâmbind recunoscătoare)

Vai, mulţumesc!

Pun poşeta la loc şi mă aşez. O vreme domneşte tăcerea, pe care am grijă să n‑o tulbur. Trebuie să vină de la el.

Într‑adevăr, când ia cuvântul, vocea i s‑a schimbat în mod subtil – e mai răguşită, mai groasă. Oare şi vocile femeilor se schimbă aşa? Ar trebui să fac o probă la un moment dat.

BĂRBATUL

Aşteptaţi pe cineva? Pariez că‑l întârzie zăpada. Din pricina asta stau eu o noapte în plus – e haos pe aeroportul LaGuardia.

Surâd în sinea mea, pentru că e destul de inteligent felul în care încearcă să afle dacă persoana pe care o aştept e bărbat sau femeie, şi în acelaşi timp îmi dă de ştire că e singur.

EU

Atunci presupun că o să mai am de aşteptat.

Face semn cu capul spre paharul meu, acum gol.

BĂRBATUL

În cazul acesta, pot să vă mai ofer o băutură? Apropo, sunt Rick.

Dintre toate baru­rile din toate oraşele din lume…[1]

EU

Mulţumesc, Rick. Mi‑ar plăcea un martini. Şi mă cheamă Claire.

RICK

Mă bucur să te cunosc, Claire. Şi, ăăă, scuze pentru adineauri.

EU

Nu, zău aşa, a fost greşeala mea.

O spun cu atâta nonşalanţă spontană, cu atâta recunoştinţă, încât eu însămi aş fi surprinsă să descopăr că‑i o minciună.

Însă asta nu înseamnă să minţi. Asta înseamnă să te comporţi veridic în împrejurări imaginare. Ceea ce, după cum veţi vedea, e foarte diferit.

Chelneriţa ia comanda. Când se îndepărtează, un bărbat de la masa de alături se apleacă spre ea şi o muştruluieşte pe motiv că a uitat să‑i aducă o băutură. Mă uit la ea cum apucă, botoasă, creionul de după ureche, aproape ca şi cum ar putea să tragă afară vorbele clientului şi să le arunce pe podea.

„Aş putea folosi asta“, îmi zic. O depozitez undeva, adânc în sistemul de arhivare, şi‑mi îndrept din nou atenţia spre bărbatul din faţa mea.

EU

Ce te aduce la New York, Rick?

RICK

Treburile. Sunt avocat.

EU

Nu te cred.

Rick pare nedumerit.

RICK

De ce?

EU

Toţi avocaţii pe care‑i întâlnesc eu sunt urâţi şi plicticoşi.

Îmi zâmbeşte şi el.

RICK

Păi, sunt specializat în domeniul muzical. La Seattle. Ne place să credem că suntem un pic mai interesanţi decât avocaţii obişnuiţi din domeniul penal. Şi tu?

EU

Cu ce mă îndeletnicesc? Sau dacă mă cred interesantă?

Spre surprinderea amândurora, acum flirtăm, un pic.

RICK

Amândouă.

Fac semn cu capul spre spinarea chelneriţei, care se îndepărtează.

EU

Ei bine, înainte făceam ce face ea.

RICK

Înainte de… ?

EU

Înainte de a descoperi că există feluri mai interesante de a plăti chiria.

Se observă întotdeauna în ochi – acea încremenire uşoară, abia perceptibilă, când răsare o idee în spatele lor. El răsuceşte în minte posibilităţile deschise de ceea ce tocmai spusesem. Hotărăşte că se duce prea departe cu gândul.

RICK

Şi de unde eşti, Claire? Încerc să localizez acest accent.

„E Virginia, naiba să te ia. De aceea l‑am făcut pe interesantă să sune inte’esaantă.“

EU

Sunt din… de oriunde vrei tu să fiu.

Zâmbeşte. Un zâmbet de fiară, avid, care zice: „Aşadar, aveam dreptate“.

RICK

N‑am mai cunoscut vreo fată de acolo.

EU

Şi cunoşti o mulţime de fete, nu‑i aşa?

RICK

Ce‑i drept, îmbin într‑o anumită măsură călătoriile de afaceri cu plăcerea.

EU

Înainte să zbori înapoi la nevasta şi copiii din Seattle.

Rick se încruntă.

RICK

Ce te face să crezi că sunt însurat?

EU
(pe un ton liniştitor)

Cei de care mă simt eu atrasă sunt, de obicei. Cei care ştiu cum să se distreze.

Cu toate că acum e sigur, nu dă năvală. În timp ce ne sorbim băuturile îmi povesteşte despre unii clienți de‑ai săi din Seattle – celebrul idol al adolescenţilor căruia îi plac minorele şi starul heavy‑metal super‑viril care e gay, dar nu îndrăzneşte s‑o recunoască. Îmi spune, cu un pic de emfază, câţi bani poţi câştiga făcând ceea ce face el, redactând contracte pentru cei care, din pricina temperamentului, probabil că nu le vor respecta, fiind nevoie de oameni ca el în ambele etape, redactarea unui contract şi rezilierea lui, în cele din urmă. Într‑un final, când arăt potrivit de impresionată de toate acestea, propune ca, de vreme ce e clar că iubitul meu n‑o să se arate, să mergem altundeva, un restaurant sau un club, orice prefer…

RICK
(cu voce mângâietoare)

Sau am putea să comandăm ceva în cameră. Locuiesc chiar deasupra.

EU

Ceea ce comanzi în cameră poate fi scump.

RICK

Orice vrei. Tu alegi. O sticlă de Cristal, nişte caviar…

EU

Voiam să spun că ceea ce comanzi în cameră poate fi scump… când eu sunt ceea ce comanzi.

Gata. Am dat cărţile pe faţă. Dar nu reacţiona la ceea ce tocmai ai rostit, nu zâmbi şi nu‑ţi feri privirea. Nu‑i mare lucru. Faci asta tot timpul.

Trebuie doar să nu dai atenţie bubuitului din piept și senzaţiei de greaţă din stomac.

Cu un aer satisfăcut, Rick încuviințează din cap.

RICK

Nu‑s singurul care e aici cu probleme de serviciu, nu?

EU

M‑ai prins, Rick.

RICK

Dacă‑mi este îngăduit s‑o spun, Claire, nu pari să fii din tagma asta.

E vremea să mărturisesc.

EU

Asta pentru că… nu sunt.

RICK

Atunci, din care tagmă faci parte?

EU

Din tagma celor care vin aici ca să ia lecţii de actorie şi rămân în urmă cu plata cursu­rilor. O dată la două luni ies în oraş, mă distrez un pic… şi problema dispare.

Cartea a fost publicată de Editura Litera și poate fi
comandată la Libris, aici, sau la Elefant, aici.

_______________________
[1] Celebră replică din filmul Casablanca

SerialReaders.com folosește unelte de marketing afiliat. Cumpărând prin link-urile pe care le recomandăm, site-ul nostru primește un comision din partea retailerilor pe care îi promovăm. 

# # # # # #

Serial Readers

The Club Of Serial Readers este locul in care te intalnesti cu prietenii tai sau cu alti pasionati de lectura si discuti despre cele mai citite carti, cele mai interesante povesti.

Scrie un comentariu

Alte articole
asemantoare