propuneri august

August, în cărți de Bookfest

de / June 7th, 2019 / 201 vizualizari

Cu bune, cu rele, a mai trecut peste noi o ediție Bookfest. Ne-am făcut plinul de cărți și energie pozitivă, am stat la poze și povești cu prietenii din edituri și cu alți cititori pasionați, ne-am reamintit de ce nu ne place să mergem în weekend la târgurile de carte și ne-au trecut toate apele. Kilogramele pe care le-am pierdut prin nădușeală, le-am pus la loc, dublu, în cărți. Pentru că târgurile trec, dar cărțile rămân.

Și cum, în momentul în care scriu aceste rânduri, sunt ușor nostalgică după atmosfera de la Romexpo (mă refer acum strict la atmosfera aerisită din timpul săptămânii, să fie clar), tema lunii August este strâns legată de Bookfest. Mai exact, întrucât sunt ferm convinsă că nu v-ați întors cu mâna goală de la târg, va trebui să alegeți și să ne propuneți un titlu, sau mai multe, din teancul de proaspete achiziții. Nu mă supăr nici dacă trimiteți poze cu teancul respectiv, pentru inspirație viitoare.

Care va să zică, în luna August vom citi cel puțin una dintre cărțile cumpărate de la Bookfest. Poate un titlu nou, pe care îl așteptați de mult, sau un volum pe care îl aveați pe listă de ceva vreme și abia acum s-au aliniat stelele financiare; sau, de ce nu, o carte despre care nu știați nimic, dar care a reușit să se facă remarcată dintre sutele de surate. Orice alegeți și oricâte propuneri trimiteți, sunt binevenite. Atâta doar că nu vă putem garanta că vor intra toate la vot. Doar patru, dintre care una, ca urmare a voturilor voastre, va fi desemnată cartea lunii August.

Dacă titlul la care v-ați gândit nu este de găsit pe site, lăsați-ne un comentariu (aici sau pe Facebook), trimiteți-ne un mail sau apăsați pe Propune carte, în partea stângă (tot pe site). În schimb, dacă volumul pe care doriți să îl recomandați este deja pe site, apăsați pe butonul Propune această carte de sub volumul respectiv.

Ne vedem la următoarele târguri! Miercuri sau joi. 😀

Sursa foto: Huỳnh Đạt from Pexels

P.S.: Bonus, vă las și poza cu recolta mea de la Bookfestul din acest an.

bookfest

# # # # # #

MissValery

Miss Valery este co-fondatoarea clubului de carte www.serialreaders.com. Cititoare in serie (cum altfel?) si pasionata de calatorii, filme si evadari, daca nu o vezi citind, inseamna ca e ori plecata prin cine stie ce locuri, ori la cinema, ori evadeaza din vreun escape room. O gasiti si la: viatasiacorddeoane.ro

Un comentariu

Comenteaza

Scrie un comentariu

Alte articole
asemantoare