Casa Heap

Amulete și controverse în Casa Heap

de / January 11th, 2018 / 161 vizualizari

Guest post scris de Maria Grecea

Casa Heap e foarte diferită de orice am citit până acum, asta-i sigur. Întreaga poveste se învârte în jurul clanului Iremongenilor, o familie ultra bogată, care deține practic tot gunoiul din Londra, strâns în kilometri întregi de mormane. Majoritatea familiei locuiește într-o singură casă – Casa Heap – formată din multe alte clădiri, aflată în mijlocul mormanelor, departe de orice urmă de civilizație.

Privim povestea din perspectivele a două personaje: Clod, un Iremonger care are strania boală de a auzi ce șoptesc obiectele și Lucy Pennant, o fată luată de la orfelinat și adusă în Casa Heap pentru a lucra ca servitoare.

Parerea mea despre această carte e una mixtă. Nu am fost deloc fana primei jumătăți, mi s-a părut cam copilăroasă și de parcă se adresa unor proști. Dilua lucrurile și presupunea că cititorul nu are puterea mentală de a înțelege tot ce se întâmplă și efectele situației în care se află personajele. Ca să fiu sinceră, eram ușor nervoasă pe autor dar până în momentul în care am terminat cartea toată furia îmi trecuse.

A doua jumătate a poveștii a fost mult mai bună, avea mai multă putere în transmiterea mesajelor și temelor pe care parcă nu ne considera pregătiți să le aflăm în prima parte. Acțiunea, deși își păstrase tonul lipsit de sens și ușor absurd al poveștii, a devenit mai captivantă, mai intensă și avea un curs neîntrerupt și natural, nu forța lucrurile.

Casa Heap

Un lucru care chiar a rămas constant în poveste au fost temele și felul în care au fost discutate. Deși în partea de final a cărții au strălucit cu adevărat, am fost o mare fană a faptului că nimic nu a fost spus pe litere. Dacă se vorbește despre control, manipulare, indiferență și aspectele pozitive și negative ale ei, nimic nu ne este prezentat direct. E totul în narațiune, autorul folosind metafore pentru a discuta diferite subiecte. Cu cât povestea progresa, cu cât temele ieșeau mai mult la suprafață și chiar deveneau din ce în ce mai serioase – păreau din ce în ce mai mult niste exprimări oneste ale autorului.

Un lucru foarte mare în această poveste e atmosfera. Mare parte din acțiune se bazează pe ea și e probabil lucrul care iese cel mai mult în evidență din toată povestea. Atmosfera este, cum am spus, fără sens și poate chiar absurdă, dar devine din ce în ce mai bine executată pe parcursul poveștii. E posibil motivul principal pentru care simt că există așa o diferență între cele doua jumătăți ale cărții: la început pare doar modul autorului de a-și ușura treaba, nevrând să explice multe lucruri, punându-le pe seama lumii și așteptându-se ca cititorul să fie perfect de acord, deoarece atmosfera se potrivește. În a doua jumătate însă, lumea, povestea și modul lor de a funcționa încă au același ton, dar ajung cumva să pară mai reale în loc de mai proaste.

Nu știu dacă v-aș recomanda cartea asta – mi se pare că e genul de poveste unde depinde doar de tine și de gusturile tale și mai puțin de părerea mea generală, dar dacă recenzia mea v-a făcut măcar curioși, cred că ar trebui să-i dați o șansă.

Deși am avut destule critici vis-a-vis de acest volum din trilogia Iremonger, finalul îmi dă impresia că nu voi mai avea aceeași părere despre următoarele volume, așa că aș fi interesată să continui această serie.

Comandă cartea pe Cartepedia, aici, Elefant, aici, şi pe Libris, aici>>

 SerialReaders.com folosește unelte de marketing afiliat. Cumpărând prin link-urile pe care le recomandăm, site-ul nostru primește un comision din partea retailerilor pe care îi promovăm. 

Foto: Maria Grecea

# # # # # # #

Serial Readers

The Club Of Serial Readers este locul in care te intalnesti cu prietenii tai sau cu alti pasionati de lectura si discuti despre cele mai citite carti, cele mai interesante povesti.

Postul urmator

Scrie un comentariu

Alte articole
asemantoare