Parenting

Parenting-ul în pandemie – sfaturi și recomandări

de / August 5th, 2020 / 227 vizualizari

Guest post scris de Simona Ilioni Logapsihoterapeut, membru în Asociația de Terapie Familială și de Cuplu din România; de la începutul anului oferă servicii de psihoterapie individuală, de cuplu și de familie, consiliere parentală, ateliere de terapie prin artă pentru copii, consiliere online și dezvoltare personală.

Pentru mine și familia mea, perioada aceasta pandemică a fost o reală provocare. Sunt căsătorită, am trei copii, doi câini, trei pisici, opt găini și o grădină. Am fost nevoită să lucrez de acasă, ca mulți alți părinți, am fost provocată de școala online și a fost nevoie să gestionez o mulțime de treburi casnice, pe lângă sarcinile de serviciu.

Una dintre sarcinile dificile a fost să îi ajut pe copiii mei să înțeleagă că mama este în timpul serviciului și că nu, nu pot da buzna în birou pentru a-mi explica de ce fratele sau sora nu doresc să se joace de-a gătitul sau ghicitul. Am învățat, din mers, cum să procedez pentru a-mi organiza activitățile zilnice: am gătit cu o zi înainte, am organizat activitățile copiilor ca să aibă ocupație, i-am învățat să-mi scrie bilețele pentru a-mi spune de vreo situație ”urgentă”, m-am trezit devreme și am mers seara târziu la somn, asta după ce am ascultat povești, din nou și din nou. Dar, printre toate, m-am bucurat să îi văd, zilnic, sub ochii mei.

Ceea ce a fost și îmi este de real ajutor pentru perioada aceasta este atitudinea cu care privesc ceea ce îmi stă în față. Știu că cei mici privesc la mine, la modul în care abordez și rezolv o situație. Știu că ei vor ”imita” modul în care gestionez emoțiile cu care mă confrunt și modul în care le traduc în comportamente. Aceasta este ceea ce mă ține cu inima tare. Mă gândesc că fiecare clipă este o investiție de viitor, așa că mă mobilizez pentru bine.

Nu înseamnă că a fost sau este ușor. Nu. Am eșuat de multe ori. În multe momente epuizarea și-a spus cuvântul. Deseori i-am certat pe copiii mei și, uneori, și pe nedrept. Dar mi-am pus inima înaintea lor, recunoscându-mi greșelile și cerându-mi iertare, promițând că voi încerca să fiu atentă.

Fiecare dintre noi a trecut prin ”travaliul” acceptării schimbărilor generate de pandemie. Am auzit știri, am văzut crescând, zilnic, numărul de cazuri, am fost forțați să adoptăm un stil de viață care ne este mai mult sau mai puțin comod. Avem în familie persoane pe care le iubim și care sunt vulnerabile în fața bolii; vrem să ne protejăm copiii, familia, pe noi. Din nefericire, se pare că situația rămâne critică și noi suntem, încă, nevoiți să fim extrem de precauți (fizic și psihic). Toate aceste situații încarcă psihicul nostru, consumând rapid rezervele de energie pe care ne străduim să le avem ”în caz de ceva”.

Cum ajutăm copiii să facă față acestor dificultăți? Cum pot înțelege fenomenul pandemic? Și ei sunt stresați? Trăiesc momente de panică, la rândul lor? Da, și copiii simt stresul, teama și defulează, prin moduri care îi surprind pe părinți.

În primul rând, filtrăm ceea ce vorbim în fața copiilor. Copiii dețin o caracteristică numită ”omnipotența infantilă”, prin care preiau asupra lor fricile, vinovăția, declarându-se (fără știrea adulților) vinovați de ceea ce se întâmplă. Având conștiența acestui mecanism, părinții trebuie să devină extrem de selectivi în ceea ce discută în fața copiilor.

Ne facem timp pentru a le explica, potrivit cu înțelegerea pe care o au la vârsta la care se află. Ne facem timp, ca părinți, să răspundem întrebărilor care se ascund în sufletul lor: Când vom reveni la normal? Când mă pot duce la locul de joacă? Când mergem în concediu? De ce nu te joci cu mine dacă ești acasă? Cum adică lucrezi de acasă? Și așa mai departe. Ne mai facem timp și să ne jucăm sau să povestim împreună, să ne uităm la filme împreună, să luăm masa sau să creem tradiții noi.

Ne luăm un animal de companie. Un animal de companie este o excelentă idee! Ajută în concentrarea atenție asupra a altceva, responsabilizează copiii și părinții, iar relaționarea cu o ființă generatoare de iubire reduce considerabil stresul, anxietatea. Dacă stai la bloc, poți lua un hamster, o pasăre, o pisică sau chiar un cățeluș de talie mică.

Gândim pozitiv, vorbim pozitiv. Această abordare va ajuta și copiii să înțeleagă un adevăr de nestrămutat: ”Părinții mei trec prin situații dificile, dar nu cedează, își revin.” Această atitudine ajută la consolidarea încrederii și a relației părinte-copil.

Odihna este foarte importantă. Chiar dacă petrecem mult timp acasă, este important să ne rezervăm momente de odihnă, de detașare de sarcinile care trebuie îndeplinite. Când mintea și corpul sunt odihnite, poți face față provocărilor zilei, poți gestiona conflictele care apar, poți oferi zecile de explicații care îți sunt cerute de copiii tăi. Așa că le faci un mare favor lor odihnindu-te.

Ne relaxăm. Cum facem asta când avem atâtea lucruri de rezolvat, sarcini de îndeplinit? Oricât am încerca să facem toate, nu reușim. Avem limitări provocate de oboseală. Momentele de relaxare sunt binevenite. Poți să te uiți la un serial preferat (trăiască Netflix!), te poți plimba, poți citi, poți lucra în grădină (este atât de satifăcător! ), poți să asculți muzică ș.a.m.d.

Cerem ajutor de specialitate când simțim, vedem, experimentăm emoții și nu mai putem gestiona adecvat. A cere ajutor este un semn de bine.

Resurse

Cum să explici despre Corona virus?!

Cum ne spălăm corect pe mâini?

Cum se răspândește Covid-19?

Cum ne protejăm?

Podcasturi

Mecanismele defensive sau cum luptă mintea ta cu realitatea

Efecte ale pandemiei și recomandări practice pentru elevi, părinți și profesori

Cărți

Despre Corona Virus, pe înțelesul copiilor

Cartea în format electronic este gratuită. Se poate descărca de pe site-ul editurii Corint Junior. Această carte oferă o soluție – explicații simple și clare care să-i ajute pe copii să înțeleagă ce se întâmplă și ce este important să facă.

Cum să vă ajutați copilul cu probleme de anxietate – Un ghid pas cu pas pentru părinți

Autorii lucrării, cercetători și practicieni de renume în domeniu oferă părinților un pachet structurat de metode validate știintific pentru prevenirea și remedierea problemelor de anxietate la copii și adolescenți. Inspirate din tehnicile de psihoterapie cognitiv-comportamentală, aceste metode sunt prezentate într-un stil accesibil și cititorilor care nu au cunoștințe aprofundate în domeniu. Volumul oferă rețete multiple, de la simpla comparație cu temerile altor copii de aceeași vârstă, până la evaluarea detaliată a modului în care anxietatea interferează cu viața de zi cu zi.

Cartea propune și descrie o serie de remedii și instrumente de lucru utile în prevenirea și controlul problemelor de anxietate ale copiilor, dar invită și la o reflecție activă asupra propriilor temeri și asupra modalităților de confruntare cu acestea.

101 povești vindecătoare pentru copii și adolescenți. Folosirea metaforelor în terapie

Depănând zeci de povești cu tâlc, psihologul australian George Burns demonstrează modul în care metafora terapeutică poate reînnoda legătura cu cel mic, oferindu-i căi pentru adaptarea la provocările cotidiene. Autorul lămurește în ce fel povestea curativă poate fi integrată firesc în terapie și cum pot fi create și folosite în cabinet noi metafore vindecătoare. Utile pentru toți cei care lucrează cu adolescenți și copii, resursele terapeutice din carte pot fi combinate și cu alte tehnici inovatoare, cum ar fi terapiile prin joc, artă, muzică și dramă.

Resurse pentru activități:

100 de activităţi de relaxare inteligentă pentru copilul tău – 3-10 ani

30 de activităţi pentru a gestiona furia şi capriciile

30 de activităţi pentru gestionarea emoţiilor

Help Line

Atlashelp este o linie telefonică de ajutor pentru suport psiho-emoțional.

Organizația Deprehub are o altă linie telefonică pentru domolirea anxietății și atacurilor de panică.

Fundația Sensiblu, care ajută femeile care trec prin violență domestică, a deschis de asemenea o linie telefonică pentru cei care resimt anxietate în această perioadă.

Cover photo: Pexels.com

# # # # # #

Serial Readers

The Club Of Serial Readers este locul in care te intalnesti cu prietenii tai sau cu alti pasionati de lectura si discuti despre cele mai citite carti, cele mai interesante povesti.

Scrie un comentariu

Alte articole
asemantoare