Natasa Dzoha @ The Culture Trip

3 cărți de citit de Ziua internaţională a fetelor şi femeilor cu activităţi în domeniul ştiinţei

de / February 11th, 2019 / 969 vizualizari

În fiecare an, pe 11 februarie se marchează Ziua internaţională a fetelor şi femeilor cu activităţi în domeniul ştiinţei. “Trebuie să încurajăm și să sprijinim fetele și femeile să-și atingă întregul potențial ca cercetători științifici și inovatori” a declarat Secretarul General al ONU, António Guterres, când a semnat rezoluţia adoptată de Adunarea Generală a ONU privind recunoaşterea rolului important al fetelor şi femeilor în domeniile ştiinţei şi tehnologiei.

Scopul marcării Zilei internaţionale a fetelor şi femeilor în domeniul ştiinţei este de a sensibiliza societatea cu privire la formele de discriminare faţă de fetele şi femeile din domeniul ştiinţei şi nu numai și de a stopa definitiv discriminarea acestora prin accesul gratuit, echitabil şi calitativ al tuturor fetelor la educaţie tehnico-ştiinţifică, profesională.

Potrivit unui studiu realizat în 14 țări, probabilitatea ca studentele să finalizeze cu diplomă de licență, o diplomă de masterat și o diplomă de doctor anii de studii universitare în domeniul științei sunt de 18%, 8% și respectiv 2%, în timp ce procentul studenților de sex masculin este dublu, respectiv 37%, 18% și 6%.

Sunt inginer, cu două diplome de licență și o diplomă de masterat în domeniul tehnic, activez ca programator într-o corporație automotive și sunt mândră să observ că în Timișoara această discriminare de gen nu există. Aș extinde la nivel național afirmația, dar nu există studii să o susțină, așa că mă abțin. Și cu toate acestea, prea puține fete își doresc din clasele mici să lucreze în domenii tehnico-ştiinţifice, de cele mai multe ori opțiunile lor îndreptându-se spre domenii umaniste și artistice. Ba mai mult, în unele medii sociale, unde copiii se află în situații vulnerabile, fetele nici măcar nu visează la finalizarea studiilor liceale, ce să mai vorbim despre studii superioare.

Sunt o feministă în adevăratul sens al definiției (persoană care militează pentru drepturile femeii, conform dexonline.ro) și prin toate atelierele pe care le desfășor, mai ales în mediul rural, încerc să încurajez fetele să își descopere propriul potențial și să își dezvolte competențe în toate domeniile. Le povestesc despre Marie Curie, Shirley Ann Jackson și Margaret Hamilton, dar mai ales le spun că următoarea mare femeie de știință poate fi oricare dintre ele. Iar eu mă simt îndreptățită să le spun asta, în urmă cu un an eram singura femeie în proiectul de creare are unui sistem de asistență în conducere autonomă în care eram implicată.

Întâlnirile mele cu copiii au loc în cadrul atelierelor de lectură, așa că e normal să îmi susțin afirmațiile cu povești din cărți.

Fata de laborator. O poveste despre plante, știință și dragoste de Hope Jahren

fata de laborator

Hope Jahren a construit trei laboratoare în care a studiat arbori, flori, seminţe şi tipuri de sol. Fata de laborator, primul ei volum, este un tratat revelator despre viaţa plantelor, dar și o carte despre muncă, dragoste şi munţii care pot fi mutaţi din loc de acestea două puse laolaltă. Este o carte despre copilăria din Minnesota rurală, alături de o mamă neînduplecată şi un tată care o încuraja să se joace ore în şir în laboratoarele de la şcoala la care preda, despre cum şi-a găsit un refugiu în ştiinţă şi a învăţat munca de laborator făcută „şi cu inima, şi cu mâinile” şi despre inevitabilele dezamăgiri, triumfuri şi descoperiri entuziasmante ale muncii ştiinţifice.

Însă în centrul cărţii se află povestea legăturii lui Jahren cu un om minunat şi rănit pe nume Bill, care devine partenerul ei de laborator şi cel mai bun prieten. Aventurile lor ştiinţifice – uneori neortodoxe – îi duc din Midwest până în cealaltă parte a Americii şi înapoi, peste Atlantic, până la cerurile veşnic luminate ale Polului Nord şi în tropicalul Hawaii. Privirea scrutătoare a lui Jahren asupra plantelor, tenacitatea uimitoare a spiritului ei şi descrierile amănunţite ale naturii dau viaţă fiecărei pagini a acestei cărţi extraordinare. Fata de laborator îţi deschide ochii către mecanismele minunate şi complicate din fiecare frunză, fir de iarbă şi petală. Este o dovadă vie a ce se poate întâmpla când ai puterea, pasiunea şi simţul sacrificiului necesare pentru a trăi din ce-ţi place cu adevărat, descoperind pe parcurs cine eşti.

Despre această carte a scris minunat colega mea, Oana Grecea, aici>>

Femei în știință. 50 de femei temerare care au schimbat lumea de Rachel Ignotovsky

Femei în știință. 50 de femei temerare care au schimbat lumea

Carte educativă, minunat scrisă și ilustrată, aduce în prim-plan contribuțiile a 50 de femei notabile în domeniul științei, tehnologiei, ingineriei și matematicii (STEM), din Antichitate și până azi. Acest volum, plin de ilustrații unice și fascinante, conține și infografice pe teme importante precum echipamentul de laborator, procentul femeilor care lucrează în domeniile STEM și un glosar științific ilustrat.

Portretele acestor deschizătoare de drumuri cuprind figuri binecunoscute, precum primatologa Jane Goodall sau pioniere mai puțin cunoscute, precum Katherine Johnson, fiziciană și matematiciană de culoare care a calculat traiectoria misiunii Apollo 11 pe Lună.

Este dovedit științific: femeile sunt tari!

Nesupusele. 100 de femei pentru 100 de ani de România modernă de Adina Rosetti, Cristina Andone, Iulia Iordan, Laura Grunberg, Victoria Pătrașcu

Nesupusele

Nesupusele este un proiect al De Basm – Asociația Scriitorilor pentru Copii și Adolescenți, care propune o recuperare cultural-istorică a 100 de personalităţi feminine (individuale sau colective) despre care tânăra generaţie nu are ocazia să afle multe lucruri prin intermediul şcolii sau instituţiilor media. Recuperarea este inedită din mai multe puncte de vedere. Nu este vorba despre un dicţionar de personalităţi feminine, ci de o carte în două volume, conținând 100 de poveşti inspirate din viaţa acestor femei. Sunt texte de ficțiune, bazate pe o documentare bogată (arhive, cărţi, interviuri etc.) şi completate de ilustraţii.

Nesupusele sunt femei din România de ieri şi de azi, de vârste, profesii, etnii, religii diferite, care au creat, au făcut ştiinţă, au militat pentru diverse drepturi, au crescut copii şi au avut grijă de familiile lor, au alinat suferinţele celor de pe front, au plecat în lume pentru un trai mai bun pentru cei din jurul lor, au făcut performanţe în sport, au fost deschizătoare de drumuri pentru alte femei. Femeile colective sunt femei aparent fără renume pe care au dorit să le recupereze istoric şi cultural. Sunt femeile care au făcut, fac și vor face întotdeauna munca nevăzută de acasă sau care îmbină foarte bine cariera cu gospodăria, sunt femeile din spatele frontului, cele care se implică în viața comunității, cele care au avut dreptul să participe la Marea Unire şi au fost prezente la eveniment.

Vezi toate cărțile pe Libris, aici, pe Elefant, aici, pe Cartepedia, aici
sau click pe titluri pentru linkuri directe>>

SerialReaders.com folosește unelte de marketing afiliat. Cumpărând prin link-urile pe care le recomandăm, site-ul nostru primește un comision din partea retailerilor pe care îi promovăm. 

Foto cover: Natasa Dzoha @ The Culture Trip

# # # # # # #

Patricia Lidia

Inginer, femeie și mamă în viața reală, autor de texte pentru copii și jurnalist cultural neoficial în viața virtuală...

Un comentariu

Comenteaza

Scrie un comentariu

Alte articole
asemantoare