laugh

Propuneri pentru un Aprilie cu haz

de / February 12th, 2019 / 95 vizualizari

În bula mea cititoare e soare, miroase a zambile, toate cărțile au un final fericit și e aproape Mai, cea mai frumoasă lună din an (veți afla la momentul potrivit de ce, dacă nu știți deja). Cu soarele ne mai amăgim puțin, cu zambilele se rezolvă rapid, numai mâine nu e Mai, dar ce facem cu cărțile? Ce facem întotdeauna: apelăm la voi.

După iubirea din Februarie și femeile puternice din Martie, ne îndreptăm atenția literară către comedii, satire, chick lit, proză scurtă și orice altceva în stare să ne deseneze (măcar) un zâmbet pe chip. În Aprilie ne-am propus să râdem cu poftă. În timp ce scriu aceste rânduri, îmi amintesc ce mă distrau pățaniile lui Nică din Amintirile lui Creangă și cum izbucneam într-un râs isteric la unele faze din Cișmigiu & Comp., de Grigore Băjenaru. Să nu mai zic de Cireșarii lui Constantin Chiriță: îmi lua minute bune să mă pot opri din hohotele de râs și să le explic alor mei ce e așa de amuzant. Ați încercat să pronunțați cuvântul ”hahaleră” în timp ce vă îndoiți de râs? Credeți-mă, nu e chiar ușor. Din lecturile recente, îmi amintesc cu zâmbet de cărțile lui Sophie Kinsella (și cam orice carte din categoria chick lit care are o protagonistă aiurită). Dar cam atât mi s-a întipărit în memorie și refuz să cred că nu mai sunt și alte exemple de cărți amuzante. Așadar, vă predau ștafeta. Citim și râdem, râdem și citim. Dar ce? Cu ce cărți ne delectăm în Aprilie? Ce titluri credeți că sunt suficient de amuzante încât să intre la vot? Vă așteptăm propunerile cu haz până la final de Februarie.

Dacă titlul la care v-ați gândit nu este de găsit pe site, lăsați-ne un comentariu (aici sau pe Facebook), trimiteți-ne un mail sau apăsați pe Propune carte, în partea stângă (tot pe site). În schimb, dacă volumul pe care doriți să îl recomandați este deja pe site, apăsați pe butonul Propune această carte de sub volumul respectiv.

Cu zâmbet, înainte!

Photo by Tim Mossholder from Pexels

# # # #

MissValery

Miss Valery este co-fondatoarea clubului de carte www.serialreaders.com. Cititoare in serie (cum altfel?) si pasionata de calatorii, filme si evadari, daca nu o vezi citind, inseamna ca e ori plecata prin cine stie ce locuri, ori la cinema, ori evadeaza din vreun escape room. O gasiti si la: viatasiacorddeoane.ro

Un comentariu

Comenteaza

Scrie un comentariu

Alte articole
asemantoare