octombrie

Votează cartea lui șOctombrie!

de / September 4th, 2017 / 237 vizualizari

De fiecare dată când lansăm o temă pentru propuneri, mintea mea caută repede titluri care să se potrivească. Am citit oare astfel de cărți? Care sunt? Când le-am citit? Mi-au plăcut? Le-aș recomanda? De cele mai multe ori găsesc cel puțin un titlu sau două care să se potrivească și, credeți-mă, mă bucur tare mult. Nu de alta, dar mi-e mult mai ușor să vă povestesc despre ceva ce știu decât despre ceva ce am auzit sau mi-a fost recomandat.

În cazul de față, pentru tema lunii Octombrie, “cărți care să șocheze, care se ne lase cu gurile căscate, pulsul dereglat și ochii holbați a neîncredere“, amintirile mele au scos la iveală două titluri absolut geniale, dar care, din păcate, nu au ajuns printre propunerile intrate la vot. E vorba de Cimitirul animalelor scrisă de Stephen (The) King și Luni de fiere scrisă de Pascal Brucker. Deși foarte diferite, cele două titluri m-au zguduit un pic la momentul lecturii. Pe amândouă am simțit nevoia să le închid la un anumit punct, pe prima când eram acasă, în vârful patului, cu mult după miezul nopții, pe a doua am închis-o pe când citeam în metrou – mi-a întors stomacul pe dos.

Dar nu despre titlurile care m-au șocat pe mine vreau să discutăm acum, ci despre cele patru titluri care au intrat la vot, propunerile voastre. Una dintre ele va fi cartea lui #șOctombrie, iar voi sunteți cei care veți decide care merită să fie alături de noi o lună întreagă.

Iată care sunt propunerile:

Cine moare primul, de M. J. Arlidge
O mare de lacrimi, de Ruta Sepetys
Fata dinainte, de J.P. Delaney
Vânătorii de zmeie, de Khaled Hosseini

Ați citit cărțile propuse? Pe cel puțin două dintre ele le-am văzut recomandate pe bloguri, în grupuri. Sunt curioasă ce este șocant la fiecare dintre ele. Indiferent care vă este motivul, le-ați citit, ați citit alte titluri ale autorilor, vă plac copertele, eu vă aștept la vot – pe site (aici). Ați votat deja? Lăsați-ne un comentariu, mai jos, în care să ne spuneți pe care ați ales-o și de ce o recomandați. Poate veți convinge și alți cititori să voteze aceeași carte.

Nu uitați! Fiecare dintre voi poate vota o singură carte, o singură dată. Nu trebuie neapărat să o fi citit! Dacă vreți ca o anumită carte să primească cele mai multe voturi, invitați-vă și prietenii (cu like&share).

Cum votați? Simplu: intrați în club, vă logați în contul vostru și acordați votul uneia dintre cele patru cărți propuse.

Vreau să votez acum!

* Click pe titluri, mai sus, pentru a afla detalii despre cărți.
**Rămâneți alături de noi pentru a afla tema lunii NOIEMBRIE 2017!

# # # # # # #

Andres

Andres este co-fondatoarea clubului de carte www.serialreaders.com. Crede ca tot ceea ce ni se intampla in viata, se intampla cu un scop. Cartile pe care le citim, oamenii pe care ii intalnim, lucrurile pe care le vedem ne ajuta sa luam deciziile potrivite. Este autoarea cartii Inca o dorinta (www.incaodorinta.com). Blog personal: andreeaban.ro

Scrie un comentariu

Alte articole
asemantoare