Tata este gras, lansare cu zâmbet

de / December 9th, 2015 / 240 vizualizari

Când ați fost ultima dată la o lansare de carte care v-a plăcut atât de mult încât să vă doriți să nu se termine? O lansare precum o carte bună… Atunci când îți place foarte mult o carte, ai vrea ca după ultima pagină să mai fie o pagină și, de ce nu, o continuare. Aceasta a fost senzația cu care am rămas după lansarea cărții Tata este gras.

Marți, 8 decembrie, a avut loc evenimentul de lansare al cărții Tata este gras semnată de Jim Gaffigan și al audiobook-ului cu același nume înregistrat în lectura îndrăgitului actor de teatru și film, Radu Gheorghe.

După o scurtă prezentare a cărții și a proiectelor editurii Act și Politon (proiecte care merită urmărite!), am avut plăcerea de a-l asculta pe Radu Gheorghe într-un moment de stand-up. De fapt, a fost ceva mai mult decât un simplu stand-up. A fost momentul în care cel a cărui vocea ne va capta atenția pentru mai bine de opt ore (da, atât durează acest audiobook) a urcat pe scenă și ne-a convins că această carte merită citită, merită ascultată. Nu toți suntem atrași de varianta audio a unei cărți, dar dacă se întâmplă ca vocea care citește cartea să fie pe placul celui care ascultă, atunci, cu siguranță, va dori să audă iar și iar acea voce.

Radu Gheorghe

Recunosc că nu sunt o fană a audiobook-urilor. Primele pe care le-am ascultat (de fapt, pe care am încercat să le ascult) mi-au dat o stare de somnolență după primele zece minute… Unul dintre primele audiobook-uri ale editurii Act și Politon mi-au dovedit că vocea contează foarte mult. E vorba de Ușa secretă către succes, audiobook pe care l-am recomandat și îl recomand ori de câte ori am ocazia (recenzia aici).

tata este gras - serial readers

Radu Gheorghe m-a convins să ascult un nou audiobook, Tata este gras, prin citirea câtorva fragmente din carte. Voi reda mai jos unul dintre ele, acesta fiind chiar începutul cărții:

Dragi copii,
Eu sunt tatăl vostru. Tatăl vostru, al tuturor celor cinci creaturi palide. Luând în considerare cât de atractivă şi de fertilă este mama voastră, este posibil să fiţi mai mulţi până veţi ajunge să citiţi această carte. Dacă citiţi chestia asta, probabil că sunt mort. Aş presupune asta pentru că nu pot, sincer, să-mi imaginez nicio altă situaţie în care voi să fiţi interesaţi de vreun lucru pe care l-am făcut eu. În clipa aceasta, voi sunteţi mai interesaţi să mă împiedicaţi pe mine să fac lucruri cum ar fi să lucrez, să dorm şi să zâmbesc. Glumesc, desigur. Într-un fel. Vă iubesc din toată inima dar voi sunteţi probabil motivul pentru care sunt mort.

În regulă, nu m-aţi ucis voi. M-a ucis mama voastră. Ea rămânea mereu însărcinată! Nu ştiu cum. Nu vă gândiţi la asta. Asta are să vă înfioare. La un moment dat, m-am temut că a rămas însărcinată în timp ce era însărcinată. Ea era atât de fertilă încât nici măcar nu am lăsat-o să ţină în mână vreun avocado. Oricum, asta este o carte doar despre tot ceea ce am observat eu în timp ce eram tatăl vostru când voi eraţi foarte mici şi eu mai aveam ceva păr în anul de fericită amintire 2013.

Aşa că, de ce o carte? Ei bine, de când aţi intrat în viaţa mea, voi aţi fost o sursă constantă de spectacol scoţându-mă totodată din minţi. Am simţit că trebuie să-mi scriu observaţiile despre voi într-o carte. Şi de asemenea, pentru bani, pentru ca voi să aveţi ce mânca şi să puteţi strica în continuare lucruri. Apropo, îmi pare rău că am ţipat atât de mult şi că am făcut chestia aia zgomotoasă cu bătutul din palme. Eu uram momentele în care tatăl meu făcea chestia aceea zgomotoasă cu bătutul din palme, aşa că de fiecare dată când eu fac chestia aceea zgomotoasă cu bătutul din palme, mă simt îndurerat în multe feluri. Cea mai mare parte a durerii apare deoarece chestia aceea zgomotoasă cu bătutul din palme chiar îmi face mâinile să mă doară.

Poate că vă întrebaţi cum am scris această carte. De la o vârstă foarte fragedă, voi toţi aţi ştiut, instinctiv, că eu nu sunt un tip chiar aşa de strălucit. Probabil aţi ştiut de fiecare dată când a trebuit să mă corectaţi atunci când nu puteam să citesc toate cuvintele din The Cat in the Hat (Pisică din pălărie). Ce dracu, mie mi se pare că scrierea e-mailurilor este o corvoadă. (Îţi mulţumesc, funcţie de autocorectare!) Am scris această carte cu ajutorul multor persoane dar mai mult cu ajutorul mamei voastre. Mama voastră nu este doar singura femeie pe care am iubit-o vreodată ci şi cea mai amuzantă persoană pe care o cunosc. Când mama voastră nu se afla în travaliu, ţipând la mine, ea mă făcea să râd atât de tare.

Cu dragoste,
Tata

Alături de Radu Gheorghe a fost și Mihai Bisericanu care a citit, de asemenea, un fragment din carte. Îl puteți asculta pe pagina noastră de Facebook, aici >>

Indiferent dacă sunteți părinți sau nu, vă recomand această carte. Am reușit să o răsfoiesc puțin și vă garantez că e plină de umor. Este o carte atipică de dezvoltare personală, povestea unui comediant – tată a cinci copii –, care s-ar putea să vă facă să râdeți cu lacrimi.

Cartea poate fi cumpărată de pe situl editurii, aici >>

# # # #

Andres

Andres este co-fondatoarea clubului de carte www.serialreaders.com. Crede ca tot ceea ce ni se intampla in viata, se intampla cu un scop. Cartile pe care le citim, oamenii pe care ii intalnim, lucrurile pe care le vedem ne ajuta sa luam deciziile potrivite. Este autoarea cartii Inca o dorinta (www.incaodorinta.com). Blog personal: andreeaban.ro

Scrie un comentariu

Alte articole
asemantoare