Propuneri pentru un Noiembrie “italiano vero”
De la o vreme, mă găsesc tot mai des visând la bella Italia. Poate are de-a face și cu pasiunea mea nestăvilită pentru tiramisu și paste, nu zic nu, dar cea mai mare parte din vină o au cărțile și filmele precum Under the Tuscan Sun și Letters to Juliet (le-ați văzut, nu?).
Și în starea asta a mea de dolce far niente, mi-au revenit în amintire și câteva dintre cărțile citite recent, care poartă semnătura unor autori italieni. Previzibil sau nu, mi-au plăcut. E ceva cu Italia asta: îmi plac peisajele, mâncarea, vinurile, limba, filmele, muzica și, cum altfel, cărțile ei. Cu oamenii nu sunt eu cea mai împăcată, dar nu mă plâng, căci perfecțiunea ar fi plictisitoare (cred). Așa că haideți să-l îndulcim pe Noiembrie cu cele mai frumoase cărți de sorginte italiană. Răscoliți prin rafturile inimii voastre și alegeți de acolo acele romane scrise de autori italieni care v-au impresionat sau pe cele care încă așteaptă, cuminți, șansa de a vă impresiona. Tot cuminți vom aștepta și noi propunerile voastre, cât mai numeroase și mai diverse.
Dacă titlul la care v-ați gândit nu este de găsit pe site, lăsați-ne un comentariu (aici sau pe Facebook), trimiteți-ne un mail sau apăsati pe Propune carte, în partea stângă (în site). În schimb, dacă volumul pe care doriți să îl recomandați este deja pe site, apăsați pe butonul Propune această carte de sub volumul respectiv.
Să ne fie toamna blândă și plină de lecturi memorabile!
3 Comentarii
Comenteazaanasylvi / September 9, 2017 la 10:24 am
Ce idee buna!
Acele cărți “siropoase” de care nu mă satur / September 11, 2017 la 7:13 am
[…] literară a lunii noiembrie de pe site-ul Serial Readers – autori italieni – mi-a amintit de o serie adorabilă pe care am citit-o acum câțiva ani. Este vorba de cartea […]
Și tu visezi la "bella Italia"? Votează cartea lunii noiembrie! / October 5, 2017 la 7:46 am
[…] Miss Valery mi-a spus de această temă, am zâmbit. Am spus că este o idee minunată. Nu știu când voi ajunge în Italia, fizic, dar cu […]