Optimismul în vremea pandemiei

Optimismul în vremea pandemiei

de / June 1st, 2020 / 163 vizualizari

Mai știți când ne plângeam că avem atâtea cărți de citit, dar atât de puțin timp pentru asta? Ei bine, sper că ați reușit să micșorați teancul de ”to be read” în perioada aceasta de izolare, altfel înseamnă că lipsa timpului a fost doar un pretext. Eu am profitat și am citit mult și variat, dar am căutat, pe cât posibil, cărțile cu un mesaj optimist, care să mă ajute să îmi păstrez mentalitatea #zen. Eu, obișnuită să zburd toată ziua, am petrecut mai mult timp în apartamentul meu, între patru pereți, decât în toți cei 15 ani ai mei de București, la un loc. Cum să nu o iei razna? Simplu. Citind.

Bine, a ajutat și faptul că persoanele dragi erau la doar un apel distanță sau la un mesaj pe Messenger, Whatssap, Instagram. Am descoperit Zoom-ul și funcția de apel video de pe Facebook, mi-am instalat aplicații de comenzi online, m-am adaptat la lucratul de acasă, ba chiar a început să-mi placă. Am avut un episod scurt de disperare când am realizat că ziua mea pică în starea de urgență și că vârsta rotundă de la care aveam atâtea așteptări (35, nu mă ascund) mă va găsi singură, în izolare. Eu, cea atât de dependentă de prieteni, obișnuită să petrec ca în povești, 3 zile și 3 nopți, ca să apuc să împac pe toată lumea, am supraviețuit și acestei aniversări atipice. De fapt, privind retrospectiv, chiar a fost o zi faină. Am realizat că oamenii care țin la tine vor găsi o cale să-ți arate asta, oricâte bețe în roate le-ar băga pandemia, universul sau Mercur retrograd.

Așa că iacătă-mă-s, tot zen și zâmbitoare,  mai ales că de-acum parcă întrezăresc licărind luminița de la capătul tunelului. Și vreau să le mulțumesc, în acest post dedicat, acelor cărți care au avut grijă de moralul meu și m-au ținut pe linia de plutire în aceste zile de încercări. Oamenilor care au făcut asta vreau să cred că le-am mulțumit deja.

Ca niciodată, am citit TOATE cărțile intrate la vot pentru luna iunie. Și mi-au plăcut toate nespus de mult. Mi-au oferit exact ce aveam nevoie, fix la momentul în care aveam nevoie. Nu mi-au salvat viața, nu m-au schimbat fundamental ca persoană, nu mi-au produs revelații, dar mi-au adus un zâmbet (uneori și o lacrimă) și mi-au hrănit speranța în viitor și încrederea în oameni. Și m-au plimbat prin locuri altfel inaccesibile (internetul nu se pune), alimentându-mi dorul de ducă. Mi-ar fi greu să spun care mi-a plăcut mai mult, dar ”Dragă Edward” câștigă detașat la emoții, iar ”O să înțelegi când o să fii mai mare”, la hohote de râs. Virginie Grimaldi este noua mea slăbiciune literară, după ce m-a cucerit anul trecut cu ”Era și timpul să aprind iar stelele”, o poveste caldă și amuzantă despre familie și o instigare la trăit clipa, și mă bucur să constat că nu dezamăgește nici de această dată. Deși ”O să înțelegi când o să fii mare” atinge subiecte sensibile precum efemeritatea vieții, iar acțiunea se petrece, preponderent, într-un cămin de bătrani, reușește să te binedispună și să te facă să-ți reanalizezi relațiile cu cei dragi. De fapt, dacă stau bine să mă gândesc, toate aceste cărți despre care scriu acum gravitează în jurul ideii de familie, dar nu neapărat în sensul clasic al cuvântului. Sper că am înțeles toți, până acum, că familia nu ține doar de legăturile de sânge și de un certificat de căsătorie.

”Dragă Edward” mi-a făcut inima bucățele, apoi mi-a vindecat-o, doar ca să îmi mai stoarcă niște lacrimi la final. Lacrimi de ușurare, de emoție – finalul a venit ca o răsuflare profundă, când am dat ultima pagină am simțit ca și cum am uitat să respir pe întreg parcursul lecturii, așa că am expirat toate temerile, toate îngrijorările și durerea acumulate și am lăsat loc unui aer nou, purificat, cu concentrație mare de optimism. ”Dragă Edward” este o carte eminamente umană, deși pleacă de la o premisă sfâșietoare, dar puțin probabilă – un băiat de 12 ani este unicul supraviețuitor în urma prăbușirii unui avion, în accidentul respectiv pierzându-și viața inclusiv părinții și fratele lui. Aș zice să nu o ratați, povestea lui Edward e o adevărată lecție de viață.

”Mâine poate am să rămân” vine să îmi confirme faptul că Lorenzo Marone face treabă bună. Când am o zi proastă, știu sigur că mă pot refugia în cărțile lui, pentru o porție zdravănă de optimism, dar servită cu o garnitură bogată de sarcasm. Încadrate în genul ”grump–lit” (cu precădere ”Tentația de a fi fericit”), romanele lui Marone ne prezintă niște personaje frumoase în esență, dar care fac tot ce le stă în putere pentru a ne convinge de contrariu. Evident că nu reușesc, iar mie, cel puțin, îmi este imposibil să nu rezonez cu îmbufnatul septuagenar Cesare sau cu cinica avocată Luce di Notte (adică ”lumină de noapte”, cum să nu o iubești?).

”Camera minunilor” este o mică minune. Poate că subiectul nu este tocmai unul nemaiîntâlnit, dar căldura cu care este scrisă te face să treci peste sentimentul de deja-vu. Plus că eu îi iert multe unei cărți care mă motivează să trăiesc clipa. ”Minunile” din titlu sunt experiențele pe care Louis, un puști de 12 ani (vârsta fatidică, aparent), și-ar dori să le trăiască. Asta dacă viața nu ar fi avut alte planuri pentru el. Așa că Thelma, mama lui, se decide să experimenteze tot ce își propusese Louis. Dar, după cum vă puteți imagina, nu e tocmai ușor să trăiești visurile unui adolescent când ai aproape 40 de ani.

Cam atât, pe scurt, despre colacii mei literari de salvare. Dar cum nu mă satur de astfel de cărți, lista rămâne deschisă, în așteptarea propunerilor voastre. Cu optimism, înainte!

Caută cărțile pe
Elefant, aici, pe Cartepedia, aici, sau pe Libris, aici>>

SerialReaders.com folosește unelte de marketing afiliat. Cumpărând prin link-urile pe care le recomandăm, site-ul nostru primește un comision din partea retailerilor pe care îi promovăm.

# # # # # # # #

MissValery

Miss Valery este co-fondatoarea clubului de carte www.serialreaders.com. Cititoare in serie (cum altfel?) si pasionata de calatorii, filme si evadari, daca nu o vezi citind, inseamna ca e ori plecata prin cine stie ce locuri, ori la cinema, ori evadeaza din vreun escape room. O gasiti si la: viatasiacorddeoane.ro

Scrie un comentariu

Alte articole
asemantoare

Cenușa Angelei cover

Recomandări

Povestea unei copilării irlandeze

de / September 28th, 2020

Copilăria lui Frank McCourt, povestită în romanul autobiografic “Cenușa Angelei. O copilărie irlandeză“, reprezintă o carte remarcabilă, diferită din toate punctele de vedere de celelalte cărți citite anul acesta și de majoritatea pe care le-am citit. Bănuiesc că efectul pozitiv...

Citeste mai mult