Cele mai impresionante cărți citite în copilărie

Cele mai impresionante cărți citite în copilărie

de / May 29th, 2020 / 308 vizualizari

Îți mai amintești primele cărți citite de tine care au avut un impact direct asupra sufletului tău? Ce citim ne influenţează până în cele mai profunde resorturi ale fiinţei noastre, începând cu planul fizic, emoţional şi până la cel spiritual. Iar primele lecturi profunde cu impact emoțional major nu se uită niciodată!

Pentru mine, 3 cărți au avut un puternic impact emoțional, iar poveștile (șocante pentru sufletul meu) m-au lăsat într-un fel de confuzie mentală și sufletească care a persistat câteva zile bune după terminarea lecturii.

Titlul uneia dintre cărți nu mi-l amintesc și, sincer, nici măcar povestea în sine nu o țin minte, tot ce știu e că era vorba despre o fată care suferă putenic din dragoste și e super-mega dezamăgită, cartea avea format mic, coperta era albastră și făcea parte din colecția Biblioteca pentru toți. Ce pot să spun sigur e însă că am plâns îngrozitor citind acea carte, cuibărită într-un colț al patului, cu spatele întors la lumea reală (să nu mă vadă cineva că citesc și plâng, plâng și citesc). Dar tensiunea interioară creată de această poveste mi-a rămas întipărită în memoria emoțională.

Singur pe lume de Hector Malot

O carte de-o emoție extraordinară, o carte despre a nu avea dragoste și apoi de a o descoperi și a te pierde în brațele ei, una dintre primele cărți care m-au făcut să plâng și păstrez și acum emoția pe care mi-a provocat-o.

Deși povestea poate părea o telenovelă clasică, cu copil abandonat crescut pe străzi care apoi descoperă că de fapt este copilul pierdut demult al unei familii foarte bogate, felul în care este scrisă, este atât de sensibil și emoționant scrisă că îți rupe sufletul în bucăți.

La stăpân de Maxim Gorki

Cred că cel mai mult m-a impresionat la această carte faptul că am aflat că este povestea reală a autorului. Dacă e să îmi amintesc ceva specific din ceea ce am simțit după lectură, dincolo de emoția evidentă, este recunoștința de a avea posibilitatea de a învăța în condiții propice devoltării proprii, aceasta fiind singura mea responsabilitate în acea perioadă a copilăriei. Mulți ani după aceea, de câte ori mă plângeam că am prea mult de învățat, îmi reaminteam de acea poveste și tăceam rușinată.

Felul în care un copil reacționează la o poveste este diferit, principalii factori fiind: vârsta copilului, regiunea culturală și istorică în care trăiește, nivelul său de inteligență emoțională, suportul emoțional primit din partea familiei, momentul din viață în care citește povestea.

Mi-a venit ideea acestui articol după o discuție cu o mamă îngrijorată de reacțiile fiice sale după ce a citit o carte pentru copii: Malala si creionul magic – Malala Yousafzai. Cartea a avut un impact major asupra fetei, inducându-i sentimente de teamă și chiar ură.

În cazul copiilor, părinții și cadrele didactice au o responsabilitate foarte mare în ceea ce privește recomandarea cărților. Capacitatea de a decide ce e potrivit vine prin educare treptată, dar până se atinge această maturitate, responsabilitatea trebuie exersată împreună: căderea în extreme nu este bună niciodată!

Pe piața de carte, în librării (fizice sau online) există sute de titluri disponibile. Ce cărți vor citi copiii? Cine alege pentru ei? Sunt copiii capabili să își aleagă singuri ce să citească? Lectura responsabilă presupune ca micii cititori să lectureze cărți potrivite vârstei lor, pe care să le înțeleagă, care să îi provoace, să le stârnească interesul și să îi facă să își dorească să descopere și alte cărți, și altele, și altele, dar și să fie capabili să scrie despre ceea ce au citit, într-un mod obiectiv și sincer, în așa fel încât să devină o recomandare pentru copiii de aceeași vârstă.

***

I-am întrebat și pe colegii mei din echipa Serial Readers care au fost cărțile cele mai impresionante citite în copilărie, cărți care i-au speriat de-a dreptul sau pur si simplu i-a impresionat și nu au putut să le uite vreodată…

Andreea (Andres)

Copil fiind, am crescut cu poveștile pe care mi le spuneau ai mei. Nu le citeau din cărți, pe atunci mi se părea normal ca ei să le știe: Capra cu Trei Iezi, Fata Babei și Fata Moșului, Alba-ca-Zăpada și cei șapte pitici, toate acele povești care au încântat generații întregi de copii. Prin clasele primare, am descoperit magia diapozitivelor. Mergeam la vecina de la etajul 6 (eu stăteam la 1) și mama ei ne punea diapozitive cu povești. Nu voi uita niciodată cum, după ce am văzut Capra cu Trei Iezi – una dintre poveștile pe care le ascultasem de nenumărate ori, am plecat acasă cu frica cuibărită în stomac. Da, imaginile cu lupul m-au marcat atât de tare, că cele câteva minute în care am coborât scările de la etajul 6 la 1 mi s-au părut a fi o eternitate. Unde mai pui că la unele etaje era întuneric. Simțeam respirația lupului în ceafă și alta nu! Cred că a fost unul dintre momentele pe care nu le voi uita vreodată, în special acela în care mama mi-a deschis ușa, iar eu m-am simțit în siguranță din nou.

Niște ani mai târziu, am descoperit minunea scrisă de Mark Twain: Aventurile lui Tom Sawyer. Am citit cu răsuflarea tăiată povestea lui Tom. M-au fascinat peripețiile prin care a trecut, goana după comori, dar și fricile pe care a reușit să le stăpânească. În vara aceea, pentru că eram la țară, la bunici, mi-am inventat propria poveste cu comori. Am desenat o hartă, și era cât se poate de bine realizată (am îngălbenit hârtia în ceai de tei și am ars-o pe margini cu mare atenție), am ascuns-o în pământ, apoi am pus la cale operațiunea “găsirea comorii”. Aveam și complici, desigur. Nu știu dacă copiii pe care am încercat noi să-i ademenim în acea aventură au crezut, dar ne-am distrat de minune zilele acelea.

Poate nu realizăm atunci când citim o carte sau când ni se spune o poveste, dar cred că acestea au un mare impact asupra noastră indiferent de vârsta pe care o avem. Poveștile ne modelează pașii, ne dezvoltă imaginația, ne ajută să căutăm soluții la probleme, să învingem răul de orice natură ar fi.

Anca

Dintre toate cărţile care mi-au marcat, pe rând, câte un episod al copilăriei, cel mai mult mă gândesc în această perioadă la 20000 de leghe sub mări, la toată lumea aceea imposibilă, colorată, fascinantă şi complet necunoscută în care am pătruns de vreo 5-7 ori, niciodată plictisită, mereu tot mai curioasă şi dispusă să las totul în urmă pentru o viaţă de aventură sub ape, printre creaturi misterioase, care aveau pe-atunci capacitatea de-a mă atrage ca un pericol iminent. Nu pricepeam atunci dimensiunea de vizionar a lui Jules Verne, cu atât mai uimitoare când o analizez cu ceea ce ştiu acum despre el şi alţii ca el, despre cum poţi să faci salturi în timp fără să fie nevoie să te mişti prea mult, ci doar luând parte la furtunile care în mintea ta schimbă tot.

Oana (Miss Valery)

De când mă știu, am fost înconjurată de cărți. Doar că, de fiecare dată, eram eu și cărțile, atât. Amintirile mele se rezumă la mine citind – nu zic că nu mi s-au spus povești, zic doar că nu îmi amintesc, neapărat, acele momente. Am fost așa de mândră de mine când am învățat să citesc singură, încât nici că mi-au mai trebuit povești spuse de alții. Să pot eu să citesc ce vreau, când vreau, asta da putere pentru un copil! Și am profitat la maxim de puterea aceasta: nu cred că există roman de aventuri în biblioteca de la țară care să fi scăpat necitit sau vreo carte de povești neboțită.

Și deși port în suflet multe dintre lecturile de atunci – acum parcă mi-am depășit capacitatea de stocare și greu își mai găsesc loc pe hardul meu intern alte lecturi memorabile – primul titlu care îmi vine în minte când sunt întrebată despre cărțile care mi-au marcat copilăria și devenirea ca cititor este Singur pe lume, de Hector Malot. Prima carte la care am plâns, și nu cu lacrimi furișate, ci cu hohote și sughițuri, de s-au încrețit bietele pagini. Noroc cu finalul fericit, care mi-a adunat inima la loc, doar ca să mi-o spargă iar, în zeci de bucăți, Fetița cu chibrituri și toate tristețile care au urmat. Uneori, mă mir și eu de unde firea asta a mea așa de zen și pozitivă. Sau poate tocmai ăsta e secretul?

Cornelia

Hmm… nu rețin să mă fi marcat negativ vreo carte în copilărie, și nu pentru că nu ar fi avut părți mai puțin plăcute, ci pentru că am dat mai multă importanță celorlalte. Am o ediție veche din Albă ca Zăpada care e și cusută, căci îmi era citită și o răsfoiam destul de des. Când mă gândesc la momentele acelea, îmi aduc aminte doar căldura din brațele celor care îmi citeau, nicidecum mărul otrăvit. Apoi, când am început eu să citesc, mică încă fiind, am citit multe cărticele cu povești cu tâlc, multe din mica bibliotecă de la biserică. Da, frumoasă perioadă. Acum nu mai e biblioteca. Preotul ne încuraja să citim, ne punea întrebări din cărți și ne răsplătea în puncte pe care le valorificam când venea vremea să mergem vara în tabără. 

De fapt, acum că povestesc, îmi aduc aminte că am citit despre viața unei sfinte adolescente care m-a cutremurat puțin și vreo lună am foarte atentă cum mă port cu ceilalți, de frică să nu fiu pedepsită. Dar cred că la final am luat tot ce trebuia din carte, căci și acum mi-e dragă Sf. Maria Goretti.

Apoi, a mai fost o carte pe la începutul adolescenței… puțin macabră, cu cadavre îngropate în grădină și turnat ciment deasupra. Brrr, țin minte că mă uitam suspect la toate trotuarele și zonele cimentuite. 😅

Silvia

Am rămas cu impresia că în timpul copilăriei mele, cărțile pentru copii nu erau atât de atrăgătoare ca cele de acum, nici ca ilustrații și, multe dintre ele, nici ca poveste. Văzând cât de frumoase sunt actualele cărți pentru copii, cât de adorabil desenate sunt și ce narațiuni ingenioase conțin, aproape că înțeleg de ce nu m-au atras basme precum “Făt-Frumos din Lacrimă”, care avea un număr exorbitant de pagini, era păstrat limbajul arhaic și nu avea decât vreo 2 ilustrații în total. Totuși, a fost o carte care mi-a rămas în minte, marcându-mă în cel mai pozitiv mod – o poveste haioasă la care râdeam chiar și la a o suta citire: cartea se numea Isprăvile lui Ciopârțilă (autor – Tiberiu Utan) și este o povestioară în versuri, despre un copil poznaș care era mare meșter în stricăciuni, în gospodăria bunicii lui. Cu multe ilustrații simpatice, rime și poveste care pur și simplu te prinde, fără să o poți lăsa din mână, Ciopârțilă rămâne în amintirea mea, ca una dintre puținele cărți care mi-au marcat copilăria cu umor și pe care am citit-o și răscitit-o din plăcere.

Caută cărțile pe
Elefant, aici, pe Cartepedia, aici, sau pe Libris, aici>>

SerialReaders.com folosește unelte de marketing afiliat. Cumpărând prin link-urile pe care le recomandăm, site-ul nostru primește un comision din partea retailerilor pe care îi promovăm.

Foto cover: Pexels.com

# # # # # # #

Patricia Lidia

Inginer, femeie și mamă în viața reală, autor de texte pentru copii și jurnalist cultural neoficial în viața virtuală...

Scrie un comentariu

Alte articole
asemantoare