Colosul - imperiu modern sau simbol al libertății?

Colosul – imperiu modern sau simbol al libertății?

de / May 25th, 2020 / 60 vizualizari

Tărâmul tuturor posibilităților. Noua lume, locul unde orice se putea întâmpla, unde visele și dorințele puteau deveni realitate. Așa a fost percepută America, cel puțin în secolele 19 și 20, când a fost luată cu asalt de valurile de imigranți în speranța îmbogățirii. Sau măcar cu gândul la o viață nouă și prosperă. Înființate în 1776, după un război cu Marea Britanie, prin care voiau să-și dobândească independența, Statele Unite ale Americii au avut o ascensiune rapidă. Inițial o colonie a Albionului, având la început doar câteva state în componența lor, s-au dezvoltat cu abilitate și celeritate, devenind în scurt timp o putere recunoscută pe plan mondial. În scurtă vreme, la doar 100 de ani de la Declarația de Independență, America a devenit “Colosul” lumii.

Imagine de WikiImages de la Pixabay

Întrebarea predominantă care se pune în carte e dacă America a devenit un imperiu sau nu. Dar ce definește un imperiu? Mai ales în vremurile moderne, în era globalizării și a interdependenței dintre țări, dar și din perspectiva democrației pe care Statele Unite au adoptat-o ca politică reprezentativă. Pe de altă parte, care este diferența față de celelalte foste puteri? Și dacă este un imperiu, se pot raporta prin acțiunile lor la alte foste mari imperii, printre care putem sa enumerăm Imperiul Roman, Imperiul Otoman, Imperiul Austro-Ungar sau cel Britanic – de care s-a desprins? Ce au în comun toate aceste imperii, cu excepția faptului că au fost cele mai puternice la vremea lor? E simplu, nu mai există. Au avut perioada lor de dezvoltare, un apogeu în care asimilaseră popoare și culturi întregi, în care controlau o bună parte din populația și suprafața planetei, după care a urmat inevitabilul declin și destrămarea. Iar cele de mai sus sunt doar câteva exemple, de-a lungul istoriei omenirii au existat mult mai multe, care au devenit… istorie.

Dacă argumentăm în favoarea definirii Americii ca forță imperială, una dintre diferențe este politica externă și felul în care își exercită puterea. Spre deosebire de fostele imperii, Statele Unite nu recurg mereu la puterea militară, au și opțiunea puterii necoercitive (soft power) prin tratate, alianțe și acorduri comerciale. E o opțiune care nu întotdeauna își atinge scopul, și care nu ar da rezultate în cazul unei implicări forțate și nesolicitate, însă posibil necesare, în politica unor țări cu regimuri dure și dictatoriale. Iar implicarea aceasta am văzut-o destul de des de-a lungul istoriei recente. În cazuri ca acestea se folosește puterea coercitivă (hard power), prin acțiuni militare, blocaje comerciale, suspendarea unor ajutoare sau chiar sancțiuni. Așa cum s-a întamplat în cazul unor state precum Nicaragua, Vietnam, Filipine, Puerto Rico, Republica Dominicana, Irak etc., state în care SUA s-au implicat activ. Astfel apar alte întrebări de natură etică, dar și juridică, mai ales că au o politică foarte ambiguă referitoare la regimurile agreate sau nu: pe ce criterii sunt alese aceste țări si ce anume le dă dreptul să se implice în politica lor internă? O fac pentru că au anumite interese acolo, și doar pentru că pot? Pentru ca nu intervine nimeni altcineva în stoparea unor regimuri opresive și criminale? Democrația impusă cu forța se mai poate numi democrație? Un lucru e sigur, unele dintre aceste state, fie că e vorba de sărăcie, războaie sau regimuri violente și tiranice îndreptate împotriva populației, au nevoie de ajutor extern.

Ceea ce a scos la iveală criza rachetelor din Cuba a fost că, atunci când cele două superputeri s-au înfruntat “din priviri”, au descoperit că ajunseseră să semene una cu alta. Știm acum că ambele tabere au clipit în această înfruntare; poate că a fost din cauza surprinderii că și-au recunoscut imaginea în oglindă.

Niall Ferguson despre criza rachetelor cubaneze, incident petrecut între SUA și Uniunea Sovietică în 1962, care era cât pe ce să ducă la un război nuclear.

Există o teorie larg răspândită care afirmă că SUA ar fi interesate de petrolul din Orientul Mijlociu, și că acesta ar fi fost, în principal, motivul invaziei Afganistanului și implicării în politica Irakului. Niall Ferguson o demontează, susținând că rezervele proprii sunt suficiente, și că ar fi renuntat la “controlul asupra rezervelor de petrol arabe”. Să acționeze atunci acolo doar cu scopul de reducere a terorismului, și pentru păstrarea păcii globale? Să fie cu adevarat “jandarmul lumii”, așa cum singuri s-au autointitulat? Sau e doar un eufemism prin care sugerează că ei dictează ora exactă? Oricum, cert e că nu s-au limitat la a acționa în America Latina, Asia sau Orientul Mijlociu. Au intervenit și în Europa (vezi cazul Kosovo și războiul etnic din Serbia și Iugoslavia). O altă deosebire de fostele imperii este dezinteresul pentru colonizare, SUA nu și-au dorit niciodată să zăbovească prea mult în țările în care intervin, poate cu excepția Irakului; de obicei îi ajută economic și financiar, oferă suport pentru reconstrucția națională și refacerea infrastructurii în cazul unui război, eliminând vechile practici de cucerire, colonizare și guvernare, și apoi se retrag. Deci, este America un imperiu? Dacă da, este un imperiu necesar azi, unul de care să fie cu adevarat nevoie, care să poată menține un echilibru de forțe in lume? Ferguson înclină să creadă că da, cu toate că este un imperiu care are nevoie de aliați și care este debitor către alte state, în totală opoziție cu definiția clasică a termenului. Este un colos cu picioare de lut ori Atlasul pe umerii căruia se sprijină lumea?

Imagine de Armelion de la Pixabay

Cartea lui Niall Ferguson este o analiză interesantă a felului în care stau lucrurile la nivel global, mai ales că acesta susține că nu este numai o carte de istorie, ci și o “lucrare de economie politică contemporană”. Personal, ca pasionat de acest domeniu, mi-ar fi plăcut să fie mai multă istorie decât tabele cu statistici, grafice si indicatori economici, elemente care au îngreunat lectura și i-au cam răpit din fluență și cursivitate. A nu se înțelege greșit, este și istorie, dar prea puțină și axată în general pe a doua jumătate a secolului 20 și începutul secolului 21, însă doar până în 2004, când a fost publicată. Ediția de la Polirom a apărut abia în 2019, sub traducerea lui Paul Aneci, și cred că e nevoie de un update, poate de un al doilea volum care să trateze ultimele evenimente internaționale, dar și cele petrecute între granițele Americii după administrația Bush Jr. Iar de evenimente și subiecte nu ducem lipsă, de la alegerea lui Barack Obama, primul președinte de culoare, care a avut și două mandate, până la controversatul Donald Trump, care pare că ar vrea să ducă modernul imperiu al Statelor Unite la izolaționismul de altădată.

Comandă cartea Colosul. Ascensiunea și decăderea imperiului american pe Elefant, aici, pe Cartepedia, aici, sau pe Libris, aici>>

SerialReaders.com folosește unelte de marketing afiliat. Cumpărând prin link-urile pe care le recomandăm, site-ul nostru primește un comision din partea retailerilor pe care îi promovăm.

Foto: arhiva personală, Pixabay

# # # # # # #

Costin Beda

Îmi plac deopotrivă trecutul și viitorul, deși sunt bine ancorat în prezent. Trăiesc mai multe vieți prin cărțile pe care le citesc. Ai putea să dai de mine prin vreo librărie, cu nasul într-un roman de Stephen King, ori poate colind străzile făcând fotografii. Dacă nu, sigur mă ascund într-un local, ascultându-l pe Bob Marley.

Scrie un comentariu

Alte articole
asemantoare

Cenușa Angelei cover

Recomandări

Povestea unei copilării irlandeze

de / September 28th, 2020

Copilăria lui Frank McCourt, povestită în romanul autobiografic “Cenușa Angelei. O copilărie irlandeză“, reprezintă o carte remarcabilă, diferită din toate punctele de vedere de celelalte cărți citite anul acesta și de majoritatea pe care le-am citit. Bănuiesc că efectul pozitiv...

Citeste mai mult