happiness

Manualul cititorului zen

de / September 6th, 2019 / 151 vizualizari

Sunt întrebată, tot mai des și de către tot mai multe persoane, cum de reușesc să fiu așa de zen în viața de zi cu zi  – zen fiind aici, cel mai probabil, doar o formă politicoasă de a mi se spune că sunt nepăsătoare. Nu-i bai, chiar sunt. Nu nepăsătoare la modul ”nu e circul meu și nici maimuțele nu îmi aparțin”, dar suficient cât să nu pun la suflet toate polemicile din online și cât să nu mă las acaparată de negativismul din jur.

O știți pe-aia cu: ”număr până la 3 și respir ușor”? Funcționează. Dacă nu are un impact asupra populației de pinguini a planetei, de exemplu, și nici nu afectează în mod direct viața mea și a următoarelor cinci generații de cititori, îmi permit să tratez anumite subiecte cu cel mai sincer ”ignore”. Avem atâtea motive serioase pentru care să ne preocupăm, încât nu înțeleg cum de ne mai rămâne timp pentru dramele sentimentale și polemicile din online. Pe cât posibil, încerc să îmi fac plinul de oameni faini și lucruri pozitive și să răspândesc, la rândul meu, mai departe, această viziune optimistă asupra vieții. Dacă intrați pe profilul meu de Facebook, veți vedea multe cărți, șosete, poze din diverse locuri și escape rooms, postări despre filme și Eurovision, clipuri de pe YouTube cu piese prea puțin cunoscute și… cam atât. Mai un îndemn la vot și câte o glumiță, rară, cu substrat politic. Am îndrăznit, la un moment dat, să susțin că dragostea e dragoste și că toți avem dreptul la iubire  – lucru în care cred în continuare – expunându-mă astfel în fața celor care aveau grămezile de pietre pregătite pentru aruncat, dar la atât s-a redus rebeliunea mea.

happy faces

M-am decis să îmi ușurez viața: nu țin de nicio sectă, așa că interesul meu nu este să convertesc poporul să creadă că părerile mele sunt purtătoarele adevărului absolut. Mi-ar plăcea, însă, să știu că am motivat, fie și o singură persoană, să citească. Sau că v-am făcut să dați play la video-urile lui Savoretti sau să vă cumpărați bilete pentru Paris. Pentru mine, asta înseamnă rețelele sociale: oameni care mă inspiră și mă determină la acțiune. Chiar îmi place această poleială specifică Instagramului și Facebookului, mă încarcă de energie pozitivă. Îmi ajung toate nenorocirile de la știri și tot ceea ce văd în jurul meu când nu sunt cu ochii într-o carte. Suntem departe de a trăi într-o lume faină, dar nici nu văd cum se pot îmbunătăți lucrurile dacă ne plângem constant. Și nu mă refer că ne plângem de încălzirea globală, de efectele nocive ale plasticului sau de legile deficitare din România. Nu. Mă refer la situațiile alea în care îi sari în cap unui om care a îndrăznit să declare că i-a plăcut un roman considerat de duzină, sau te zvârcolești noaptea în pat de grija tuturor analfabeților în libertate. Sau când scrierea cu ”â„ și „î” devine un subiect mai fierbinte decât codurile galbene-portocalii-roșii ale RO-ALERT-ului. Serios acum, dacă tu, ca scriitor auto-proclamat nu știi cum stă treaba cu cratimele și diacriticele, eu de ce mi-aș bate capul cu asta? Nu e ca și cum aș cumpăra vreodată cărțile tale. Și nici nu consider că trebuie să le deschid ochii altora – dacă nu își dau seama singuri cum stă treaba, atunci merită să citească acea carte.

Nu îmi plac grupurile (de Facebook, whatssap, etc), deși le înțeleg utilitatea. Mi se pare că acum a devenit foarte ușor să îți transmiți angoasele și frustrările mai departe și, făcând asta, influențezi și starea de spirit a celorlalți membri. Ori, eu nu sunt psiholog. Dacă ai nevoie să te ascult sau să îți dau un sfat neavizat, trebuie să mă tragi de mânecă și să ne retragem într-o fereastră separată de chat (sau, de preferat, într-o cafenea cochetă). Altfel, cel mai probabil, mă voi pierde printre sutele de replici și meme și voi rămâne un spectator tăcut.

keep calm

Iar cu dramele sentimentale… Serios acum, am ajuns la 34 de ani și tot fără prințul proverbial mi-s. Ați văzut să mă plâng de asta? Am rate la bancă, același job de mult timp, nu cred că am realizat nimic din lista de lucruri de făcut până la 30 de ani (bine, poate doar partea cu călătoritul), dar păstrez aceste detalii pentru mine și prietenii apropiați. Viața perfectă chiar nu există, atâta doar că nu doresc să gârbovesc umerii nimănui cu o povară în plus. Nu mă las doborâtă de tristețe, fiindcă sunt tot timpul conștientă de faptul că este doar o picătură dintr-un nesfârșit ocean și pentru că simt că trebuie să îmi păstrez optimismul ca să compensez pentru toți cei care și l-au pierdut.

Vă  admir pe cei care vă agitați, care nu vă temeți să dați glas temerilor și vorbiți răspicat și articulat despre orice, doar să nu aveți pretenția să mă alătur.  Eu am îmbătrânit, prefer liniștea.

Cu optimism, înainte! Pentru toate celelalte, există, cu siguranță, un grup dedicat.

Sursa foto: Pexels

# # # # # # # #

MissValery

Miss Valery este co-fondatoarea clubului de carte www.serialreaders.com. Cititoare in serie (cum altfel?) si pasionata de calatorii, filme si evadari, daca nu o vezi citind, inseamna ca e ori plecata prin cine stie ce locuri, ori la cinema, ori evadeaza din vreun escape room. O gasiti si la: viatasiacorddeoane.ro

Scrie un comentariu

Alte articole
asemantoare