Jurnal de librar: ori pasiune, ori bani

de / September 16th, 2019 / 221 vizualizari

Au trecut niște ani (mai buni, mai răi) de când nu mai lucrez în librărie, deci nu mai țin un „jurnal de librar”. Mi-e dor aproape zi de zi, intru în librării și mă apuc să așez noutățile în șir drept, scot la copertă și mă prind pe unde sunt depozitele pentru cărțile ale căror teancuri s-au subțiat, așa că pun până nivelez totul frumos, entuziasmată și eu la gândul bucuriei omului care se va duce la raft și va găsi ușor ce îmi imaginez eu că îi trebuie. Nu se bucură nici toți librarii, nu am remarcat nici extaz în privirile cumpărătorilor de carte, dar e o chestiune care mă mulțumește ca mângâiatul de copii din vecini pe care-l face vreo mămăiță ai cărei nepoți sunt plecați din țară de multă vreme.

Mă întreabă des prietenii, având în vedere cele povestite mai sus, de ce nu mă întorc la jobul de librar. Și tot găsesc scuze și explicații alambicate, cu siguranță adevărate, dar motivul principal rămâne unul cât se poate de non-boem: salariul de librar. Oricât mi-ar povesti toată lumea (jur, se simte ca și cum toată planeta ar zice același lucru) că o treabă o faci ori din pasiune, iar asta îți aduce +1 la mulțumire și 0 la bani sau cam pe acolo, ori faci un compromis (în limba română doar pe „gustos” îl urăsc mai mult decât pe „compromis”) și, evident, nu mai ai cum să fii mulțumit, dar astfel faci rost de banii cu care să alini suferința cauzată de 8 ore pe zi petrecute făcând ceva ce detești. Or, eu vreau și cu cărțile în traistă, și cu toată biblioteca în Rai, iar la aproape 30 de ani nu mai sunt capabilă să trăiesc cu 2 lei pe zi.

Când am început librăritul (nu mai știu, parcă era 2013), aveam salariul de 900 de lei. Mi s-a tot povestit că e mare pentru începător în domeniu, că alții dau mai puțin. Da, la Cărturești era 700 de lei atunci. Am ajuns la alte librării pe 900, 950, 1000 și parcă undeva aproape de 1200 de lei. Cu duminici lucrate, cu sâmbătă seara la 22 încă în librărie, că nici nu știi când apare iubitorul de Cărturărescu și nu se duce la librăria lui, la Cărturărești, să-i critice cărțile pe care, desigur, clientul nostru le-ar fi scris mai bine, dar lasă, așa îi dă șansa „ăstuia” să facă și el ceva cu viața lui.

Și nu prea ai de ales, trebuie să îi suporți și pe oamenii aceștia, asta în vreme ce cu o mână scanezi și pui în pungă și încasezi și dai punga și bonul, cu alta faci completare la raft și cauți și-n sistem ce ar trebui să mai ai prin librărie și nu găsești, cu alta arăți degetul mijlociu copilului care lipește muci pe geam și apoi îi linge, cu nasul turtit pe sticlă, iar cu alta îți faci vânt, că te-ai agitat și e greu de respirat și poate că aer condiționat nu ai.

Iar dacă e să faci toate acestea, nu-i așa că altfel le faci când primești pentru munca depusă și ceva pe lângă echivalentul chiriei? O fi extrem de non-poetic din partea mea să gândesc cu stomacul și cu capul dornic de așezat pe perne (nu musai moi), dar un salariu de librar e acum 1500 de lei lunar (am cam făcut sondaje printre prietenii rămași în librărie și am făcut o medie cu matematica mea de filoloagă). Cam atât e chiria unei garsoniere sau a unui apartament cu două camere, probabil nemobilate.

Știți că, oricât de mult ar trăi în lumi imaginare, și librarii au de plătit facturi în lumea asta? Că majoritatea nu sunt studenți (și e foarte bine să nu fie, îi admir cu atât mai mult pe cei care sunt acolo ca să acumuleze informații, să crească și să rămână în domeniul cărților), deci poate au familii și cel puțin câte o persoană, minoră sau nu, în întreținere?

Să dau explicații concrete: dintr-un salariu de 1500 de lei aș reuși să găsesc o chirie de 1000 de lei – în cel mai bun caz. Facturile lunare ar fi cam 200 de lei, cumpătată știindu-mă. Aș renunța, desigur, la Netflix și HBO Go, frivolități de om care nu ar trebui să fie la curent și cu adaptări cinematografice ale cărților pe care le vinde. Aș face economie pentru că nu aș mai cumpăra cărți (nu prea reușeam să citesc când lucram printre cărți și nici bani nu aveam), cel mult le-aș răsfoi pe cele care m-ar interesa între doi clienți și o descărcare de marfă. M-aș bucura că nu-s bărbat doar dacă ar exista un bărbat în colectivul de librari – se știe că ei manipulează zecile de kilograme de cutii cu cărți grele ca niște saci cu ciment; dar dacă nu e, nu e, așa am ajuns și la câțiva pași distanță de operație la coloană. Aș rămâne cu 300 de lei, da? Aș mânca o dată pe zi, mereu de 10 lei? Și asta ar fi tot?

Nu mi-aș permite un copil, oricât ar crește PSD-ul alocațiile. Nu mi-aș permite un concediu și probabil aș avea nevoie de sprijin financiar de la rude ca să îmi cumpăr ocazionalele painkillers ca să mai duc o zi pe picioare. M-aș urî, așa cum m-am urât vreme de 3 ani, că aleg pasiunea în detrimentul sănătății – fizice și la creieraș, lucru care înseamnă bani.

Așa că, mai înțeleaptă cu niște ani, insist că se poate și să faci ceva cu pasiune, și să îți permiți o cafea într-o dimineață în care te trezești mai devreme ca să verifici dacă n-au început totuși să cadă frunzele prin parcuri. Pe un salariu decent (nu zic mare sau uriaș), m-aș întoarce oricând. Pentru un program nu ca de mall, m-aș întoarce oricând. Pentru motivație și respect și mai ales pentru colegii care mi-au fost mereu minunați, aproape că m-aș întoarce și acum, aproape că-s gata de compromis și de ales ori pasiune, ori bani. Aproape.

Cartea Jurnal de librar este disponibilă
pe Elefant, aici, pe 
Libris, aici sau pe Cartepedia, aici>>

SerialReaders.com folosește unelte de marketing afiliat. Cumpărând prin link-urile pe care le recomandăm, site-ul nostru primește un comision din partea retailerilor pe care îi promovăm. 

# # # # # #

Anca Zaharia

Iubitoare de cuvinte scrise și matroană la Ancazaharia.ro. Autoare a cărților „Sertarul cu ură”, „Jurnal de librar” și "Suicid" apărute la Herg Benet.

Scrie un comentariu

Alte articole
asemantoare