Paul Purea St. Johannes Hospital

St. Johannes Hospital. Între cruce și bisturiu, de Paul Purea (fragment în avanpremieră)

de / September 17th, 2019 / 161 vizualizari

Paul Purea St. Johannes HospitalNe uităm adesea, cu admirație și invidie, la medicii români ajunși în ”poziții cheie” în sistemele de sănătate ale Occidentului. Șefi de clinici, profesori, medici specialiști, cercetători, profesioniști apreciați. Emană o charismă a siguranței de sine, nepătate de suspiciunea șpăgii estului Europei. Conduc mașini scumpe, locuiesc în apartamente și vile elegante și răspund cu un zâmbet prietenos la apelativul ”Herr Doctor”.

Dincolo de toate acestea, regăsești în privirea lor anxietatea responsabilității vieții umane sub crucea amenințării malpraxisului (avocații occidentali nu glumesc cu acest lucru) și însingurarea socială a emigrantului dezrădăcinat.

Cartea doctorului Paul Purea este un roman social obiectiv autobiografic din anii imediați de după căderea ”cortinei de fier”, plin de umor și de dramatism, în egală măsură. Zugrăvind cu finețe angoasele chirurgului român cu dublă specializare (chirurgie generală și cardiovasculară) emigrat în Germania pentru următorul sfert de veac ”de singurătate”, între cruce și bisturiu, într-unul dintre cele mai mari spitale ale landului german Renania de Nord-Westfalia, St. Jahannes Hospital.

Cartea a apărut la editura Brumar și va fi lansată pe 27 septembrie în Timișoara.

St. Johannes Hospital. Între cruce și bisturiu,
de Paul Purea
(fragment în avanpremieră)

Sună telefonul. E ambulanţa. Cu elicopterul au fost aduse mama şi fiica ei de 9 ani, victime ale unui groaznic accident de circulaţie pe autostradă. N‑are importanţă care autostradă, nici numărul ei, nici kilometrul unde a avut loc dezastrul! Ora şi minutul, da…! Timpul, pentru chirurgi, are întotdeauna importanţă. Alerg. Le examinez cascadic în câteva secunde. Decid: „Mama în CT! Fetiţa imediat în sala de operaţii. Hemoragie internă masivă…! Probabil ruptură de splină, de ficat… Repede! Laparotomie exploratorie!” – exprim fulminant, pronunţând cuvintele cheie în ritm sacadat: „hemoragie”, „imediat”, „sală”, „laparotomie”. Alerg din nou. Pe coridor. Alături de copilul întins pe targă, cu tubul în gât, cu perfuzia în vene, cu tegumentele de culoarea varului de pe pereţi. Aud: „Hilde, repede la „Bancă…”, patru conserve B III şi două de plasmă!” Vocea colegului anestezist Hermann îmi ritmează paşii, alergând şi el alături de grup cu balonul de cauciuc în mână, umflându‑l, dezumflându‑l. În faţa noastră aleargă Hilde, sora de la anestezie.

„Şi dacă nu au B III?… E o grupă rară – gândesc cu străfulgerare de cer. Nu‑i nimic, e grupa mea, transfuzie directă, instantanee, din venele mele. Concomitent cu operaţia? Ce, nu se poate, doar nu e transplant de proprie mână!?”

Am început să mă spăl. Precipitat. Alături de sora Corina, cea din sală. Ceilalţi doi colegi ai mei, mai tineri, trebuie să sosească din clipă în clipă. Să mă ajute, să ţină depărtătoarele (retractoarele), să menţină „uşa” abdomenului deschisă, creându‑mi acces şi confort pe poteca spre splină…, ori spre ficat, cine ştie!? Mă spăl şi, la fiecare câteva secunde, îmi arunc privirile în sală. Piciorul drept al fetiţei e învelit într‑o „şină metalică”, fractură de tibie şi peroneu. „Voi vedea mai târziu, deocamdată n‑am timp de oase! Ficatul şi splina, ori… da, o să văd după operaţie! Dumnezeu a făcut la început scheletul tare, din calciu, din piatră. Apoi l‑a împodobit cu carne moale şi l‑a adăpat cu un lichid numit sânge. De culoare roşie. Ordinea de intervenţie în urgenţele chirurgicale e inversă decât cea primară, de creaţie divină: sânge, carne, oase – ordine chirurgicală, obligatorie! Să nu fi avut Dumnezeu, la început, cunoştinţe medicale? Unde am citit oare ordinea acestor priorităţi? Cred că nicăieri. Probabil e plăsmuirea de moment, de acum, a serotoninei mele cerebrale!”

Gata! Am intrat în sală. Sunt îmbrăcat în verde. Sora Corina mă priveşte direct în ochi. Aşteaptă cuvântul de oţel. Neprimindu‑l, întinde mâna. Un plescăit uşor se aude ieşind din palma mea dreaptă… Apoi din cea stângă… Un fel de fâşâit aidoma unui peşte sărind pe luciul unui lac de munte. Într‑un amurg târziu de vară intrat în crepuscular. Între lumină şi noapte.

Mănuşile de pe mâinile mele strălucesc. Uşor şi aproape imperceptibil. Ca două pietre opal acoperind rubinul din carne. Din carnea copilului de pe masă.

Capul meu rămâne pentru o secundă fix. Privirea, la fel. Mâna dreaptă parcurge mica distanţă dintre Corina şi pielea albă a fetiţei, cu o grijă fluidă. Ca o undă plină de cuantice tresăriri. Apoi, cu întârziere de o clipă, buzele mele pronunţă: „Foarfecă!” Tresar. Cele opt litere ale cuvântului îmi spintecă toracele. Direct, în dreptul inimii. Mâna mea dreaptă ţine în ea micuţa splină ruptă în două. Ca pe o durere mineralizată deasupra plăgii deschise. Mâna mea, cioc al unei păsări de pradă. Splina plânge. Fetiţa doarme. Ochii mei focalizează lumina.

Cuvintele sunt furnici. Într‑o sală de operaţie. Într‑o permanentă mişcare, du‑te‑vino, între gură şi muşuroiul de griji. Când plouă cu sânge şi nelinişti, cuvintele sunt triste. Oriunde s‑ar afla ele. Aidoma celor de aici, de acum… Nu ştiu de ce gândul mă poartă la copiii flămânzi din cartierele sărăcăcioase ale Bucureştiului. Şi din alte părți ale lumii.

Dar organele interne rupte? Au şi ele gură şi gânduri? Foame şi dezamăgiri? Vor să vorbească cu mâna chirurgului care le scoate din trupul amfitrion, din casa lor? O roagă să fie îngăduitoare?

Și amintirile? Amintirile suferă şi ele traumatisme şi operaţii de ablaţie?

Cartea a apărut la editura Brumar și va fi lansată pe 27 septembrie în Timișoara.
Pagina evenimentului aici >>

# # # # # # # #

Serial Readers

The Club Of Serial Readers este locul in care te intalnesti cu prietenii tai sau cu alti pasionati de lectura si discuti despre cele mai citite carti, cele mai interesante povesti.

Scrie un comentariu

Alte articole
asemantoare