Jurnal de librar: hasta la vista, librărie!

de / August 20th, 2016 / 1,273 vizualizari

Am fost librar timp de 3 ani.

Anca ZahariaÎn acești 3 ani am avut zilnic revelația faptului că oamenii cretini sunt majoritari și i-am detestat în fiecare clipă. Cumpărători de 2 lei, educați direct la „Școala Vieți” din alte țări europene, care au aflat acolo că au drepturi și se întorc pe aici să ne educe și pe noi în același spirit, uitându-și obligațiile sau bunul simț între timp.

Totuși, în acești 3 ani mi-am dat seama, tot zilnic, de cât de faine sunt cărțile și cât de bine te poți simți când știi că oferi cuiva posibilitatea de a alege ceva care să-i placă sau siguranța că poți discuta cu cineva despre ultima carte citită, totul cu lejeritatea și naturalețea care, cred eu și-o să cred mereu – ar trebui să însoțească fiecare situație de acest fel.

Un alt lucru pe care l-am învățat e că librăria nu e piață. Iar dacă intri cu atitudine nașpa, pornit așa deja de acasă, strici zen-ul unor oameni care sunt acolo și se simt bine. Dacă vrei să te cerți, ia-te de vecinul care nu strânge rahatul javrei pe care o pupă-n bot cu fericire imediat după aia, nu veni la librărie urlând că suntem niște criminali pentru că ținem cartea lui Johannis și că o vindem pe-a lui Godină sau că prinzi librarul răsfoind ceva album al Casei Regale. Du-ți frustrările undeva, oriunde, dar departe!

Tot pentru că nu e piață, prețurile nu se negociază. Cel puțin nu cu amărâtul de librar. Vrei să-mi spui că sunt hoț că-ți cer 30 de lei pe o carte? Super, nu o cumpăra! Ceaușescu obliga lumea să citească? Permite-mi să mă îndoiesc nițel, asta în primul rând, iar în al doilea te rog să-ți pui mucusul din creier la oleacă de muncă și să pricepi diferențele dintre sistemul privat de dinainte de 90 și cel din ziua de azi. Librăria asta nu e a lui Ceaușescu, pe scurt. Și nici aia, și nici ailaltă. Și dacă aș avea vreodată bani suficienți, mi-aș face o librărie, dar una care să nu întindă suav limbuța spre orice tip de cumpărător, ci una care să aibă scris mare la intrare: „N-ai dormit bine, n-ai cu cine te certa acasă sau ești ciufut din naștere? Te rugăm să nu intri și chiar îți mulțumim.”

Și cum clienții de librărie au nostalgii cu vremuri demult apuse, proprietarii de astfel de afaceri nu se lasă mai prejos. Și nici măcar nu vreau să insist prea mult, pot spune că, de-a lungul celor 3 ani, la o librărie mi s-a propus un bonus serios dacă îi ajutam cu o chestie înainte de plecare (evident, nimic nu am primit); la o altă librărie mi s-a tot zis că nu-mi pot lua concediu iar, când mi s-a aprobat o săptămână amărâtă în final, am fost sunată și întrebată pe unde umblu și de ce nu-s la muncă (și la un moment dat, într-o situație absolut banală, mi s-a spus că nu-s angajată să gândesc), iar la alta am avut 20 zile de concediu medical (din cauza unei probleme la coloană cauzate tocmai de munca în librărie) și am fost informată că nu pot să mai am pretenții și la concediu de odihnă după aceea (tot ce cerusem erau vreo 3-4 zile), pentru că-n medical sigur m-am odihnit destul. Și dacă tot am fost plecată-n medical atâââta vreme, nu am de gând cumva să și demisionez? Păi, m-am gândit un pic și am zis că măcar demnitate să am și să nu fiu scutecul nimănui, să nu se cace nimeni pe mine și am zis „uite că, de fapt, da, demisionez.”

Și nici măcar nu e așa cum zic unii, că faci orice pentru jobul pe care îl iubești. Dacă-l iubești, nu mai e job, e pasiune. Iar pasiunea mea sunt cărțile, dar asta variază de la pipăit cărți, la scris și citit. Nu trebuie să pun mâna pe banii pe care îi scoate cumpărătoarea dintre țâțe ca să plătească pentru un album cu tehnici sado-maso și nu trebuie să bag eu mâna după mărunțiș în buzunarul lui nenea care rânjește cretin și (deja) satisfăcut.

Și salariul minim pe economie, răsplată pentru ture de 12 ore de stat în picioare… grozav mod de a recunoaște pasiunea cuiva, pe care acel om și-o pune în slujba ta. „Hai că-mi dau tot salariul pe cărți, le citesc noaptea, ziua vin praf la muncă, dar încerc să fiu cât mai apt și să recomand pe baza a ceea ce am citit din timpul meu și din banii mei.” Să mori tu, aș zice.

Ah, și pentru că tot ce înseamnă bani, calcule și matematici mă depășește, nu m-am uitat niciodată pe fluturele care aduce explicații legate de salariu, dar mi-a ajuns într-o zi un ochi pe respectivul fluturaș: 13 lei spor de weekend! Într-o lună! Eu am stat două sâmbete și două duminici a câte 12 ore fiecare în picioare și-n muzica damblagită a unora care cred că trebuie să simți că petreci non-stop ca să iau 13 lei în plus?! Dacă e așa, puteți să tăiați din salarii cei 13 lei minunați și să am toate weekendurile libere?

Dar e bine că nu va mai fi nevoie să-mi pun întrebarea asta. Exclud varianta de a ajunge vreodată preșul unui angajator, iar dacă asta înseamnă schimbarea unui job la fiecare câteva luni, so be it! Nu exclud însă posibilitatea de a mai lucra ca librar – o muncă atât de faină dacă e făcută-n locul potrivit, cu oamenii potriviți și cu vibe-ul corespunzător.

Așa că nu spunem „adio!” jurnalului de librar, ci doar un călduros „la revedere!”.

Citește toate episoadele din Jurnal de librar >>

Cartea Jurnal de librar este disponibilă pe Libris, aici, pe Cartepedia, aici,
și pe situl editurii Herg Benet, aici >>

 

SerialReaders.com folosește unelte de marketing afiliat. Cumpărând prin link-urile pe care le recomandăm, site-ul nostru primește un comision din partea retailerilor pe care îi promovăm. 

Sursă foto

# # # # # #

Anca Zaharia

Iubitoare de cuvinte scrise și matroană la Ancazaharia.ro. Autoare a cărților „Sertarul cu ură” (poezie) și „Jurnal de librar” apărute la Herg Benet.

19 Comentarii

Comenteaza

Scrie un comentariu

Alte articole
asemantoare