Interviu Laurent Gounelle

Laurent Gounelle: ”Convingerea mea este că marea majoritate a oamenilor sunt oameni de bine și cu intenții bune”

de / November 5th, 2019 / 136 vizualizari

Cred cu tărie că există cărți care, citite la momentul potrivit, pot schimba vieți. Și mai cred că lectura este cea mai ieftină formă de terapie. Nu de puține ori mi s-a întâmplat să îmi găsesc motivația și optimismul între paginile unei cărți – cel mai probabil, tot lor le datorez și mentalitatea mea zen. Pe Laurent Gounelle l-am descoperit pur întâmplător, ca urmare a talentului meu, testat și răstestat, de a alege o carte după un algoritm ce implică titlul, coperta și descrierea. ”Ziua în care am învățat să trăiesc” a fost un neașteptat apel de trezire – m-a făcut să îmi regândesc prioritățile și mi-a insuflat o poftă teribilă de a trăi pe bune. Și, ca să fie fericirea completă, prietenii de la editura Trei mi-au oferit ocazia să îl cunosc personal și să îl iau la întrebări pe singurul om care zâmbește mai mult decât mine.  Adică tot timpul.

  • Cum a fost trecerea aceasta de la un om al cifrelor, un economist,  la un autor de cărți de psihologie? (n.r. Laurent Gounelle a lucrat ani buni în finanțe înainte de a debuta, la 42 de ani, cu romanul ”Omul care voia să fie fericit”)

Trecerea s-a produs firesc în momentul în care am încetat să-mi ascult temerile și am început să îmi ascult inima. Când eram tânăr aveam foarte multe temeri și, mai ales, aveam teamă de oameni. Prin urmare, am ales o profesie care să îmi permită să păstrez distanța față de oameni, toată ziua nu făceam altceva decât să analizez cifre. Atâta doar că am descoperit că nu asta era menirea mea. Când am început să-mi ascult inima, am realizat că, în mod paradoxal, eram atras de oameni, doar că îi evitam, lăsându-mă ghidat de fricile mele.

Laurent Gounelle
  • Mi se pare că povestea ta de viață ilustrează perfect ideea centrală din cărțile tale, aceea de a-ți urma inima și a te concentra pe ceea ce te face fericit. Sunt curioasă să aflu ce înseamnă fericirea pentru tine.

Pentru mine, fericirea înseamnă să duci o viață care se pliază exact pe dorințele tale interioare, ceea ce presupune să știi să îți asculți inima – lucru care nu este prea ușor în vremurile în care trăim. Asta pentru că acordăm prea multă atenție felului în care suntem percepuți de ceilalți și pentru că stăm mai tot timpul cu ochii lipiți de ecranele telefoanelor.

  • Mă declar vinovată!

Ne bazăm prea mult starea de bine pe postarea de imagini fericite pe Facebook și Instagram, așteptând reacțiile și aprecierile prietenilor virtuali. Asta înseamnă că ne reflectăm imaginea la exterior pentru a ne simți bine la interior.  Cu cât facem acest lucru pentru mai mult timp, cu atât mai greu ne va fi să ne ascultăm inima. Ăsta ar fi un prim răspuns.

Apoi, o viață fericită pentru mine înseamnă să poți să îți lași deoparte ego-ul, să ajungi în punctul în care să fii mulțumit de tine însuți, astfel încât să poți să interacționezi și cu ceilalți. Să vă explic. Când ești tânăr, e extrem de greu să te cunoști și ai tendința să te agăți de orice lucru care pare să îți aducă o aparentă validare în ochii altora. Dacă ai o meserie care te pune în valoare, precum jurnalist sau scriitor, ajungi să te identifici cu profesia. Și, fără să îți dai seama, aluneci într-un fel de rol – te joci de-a jurnalistul – considerând că în asta constă toată valoarea ta. Dar, de fapt, valoarea ta, ca persoană, trece dincolo de orice profesie. Alte persoane se agață, de exemplu, de aspectul fizic și consideră că valoarea lor se rezumă la frumusețe. Alții consideră că valoarea lor stă în nivelul de educație și vor depune toate eforturile pentru a vă convinge de vasta lor cultură. Am fi mult mai fericiți dacă am reuși să ne eliberăm de toate astea și să înțelegem că avem valoare independent de meseria noastră, de gradul de frumusețe sau nivelul de cultură. Pe măsură ce avansăm în vârstă, viața are grijă să ne ”scape” de toate aceste constrângeri: ieșim la pensie, ne pierdem frumusețea etc.

  • Dar cultura rămâne, nu?

Eu am 53 de ani și, sincer, am început să uit ce citesc sau întrebările jurnaliștilor. Abia când rămâi fără acele lucruri care credeai că te definesc, îți dai seama că, de fapt, nici nu aveai nevoie de ele. S-a făcut un sondaj recent prin care oamenii erau întrebați dacă sunt fericiți. Concluzia sondajului a fost că oamenii sunt cu adevărat fericiți în jurul vârstei de 60 de ani.

  • Ai dat exemplu meseria de scriitor, ca fiind una care aduce multe satisfacții personale, dar eu consider că te și expune la critici și păreri negative. Tu cum faci față recenziilor nefavorabile?

Mă concentrez asupra faptului că sunt sincer în ceea ce fac. Sunt o persoană amabilă, care vrea binele și care face bine. Uneori se poate să mă destabilizez puțin ca urmare a reacțiilor negative, dar încerc să mă repliez. Pentru că da, se întâmplă, este normal. Dar convingerea mea este că marea majoritate a oamenilor sunt oameni de bine și cu intenții bune. Iar dacă se întâmplă să aibă un comportament problematic sau neplăcut, asta își are originea în ego-ul lor, în greutățile cu care se confruntă, în fricile lor. Ego-ul nostru este cel care ne mână să dovedim întregii planete că suntem mai inteligenți, mai frumoși, mai capabili decât ceilalți. Asta înseamnă că undeva există o suferință. Cu siguranță că nu trebuie să acceptăm totul, dar dacă înțelegem că există o suferință în spatele unui comportament neplăcut și reușim să îndrăgim persoana respectivă în ciuda acestui lucru și să vedem omul bun din spatele acestor aparențe, atunci persoana respectivă se va destinde și totul va reveni la normal. Vă asigur că asta se aplică în 99% din cazuri.

  • Dacă tot ai amintit de procente, cât la sută din cărțile tale se bazează pe propriile experiențe?

Ceea ce mă dinamizează atunci când scriu un roman este să mă vizualizez pe mine însumi în acea situație, ca și cum aș trăi în acel roman.  Spun la un moment dat, într-una din cărțile mele, că toți suntem într-o continuă interacțiune. În ”Omul care voia să fie fericit” povestesc o experiență prin care am trecut când studiam la Universitatea Santa Cruz din California: un cercetător pune un senzor pe vârful degetelui pentru a capta sensibilitatea pielii. Știți deja că rezultatul poate fi influențat de transpirație, care este în afara controlului nostru. Ce a făcut cercetătorul? Ne-a legat pe toți patru între noi și vedeam pe un ecran, pe perete, curbele care arătau conductivitatea electrică. Așadar, aveam patru persoane și patru diagrame diferite.  Apoi ne-a adresat niște întrebări cu semnificație personală și vedeam cum diagramele se modificau. După aceea ne-a pus să ne privim reciproc și să încercăm să înțelegem ce am putea avea în comun, ce ne leagă, de fapt, cu adevărat. Am intrat în joc, ne-am privit în ochi, am încercat să ne citim, și, în mod uimitor, am observat cum, la un moment dat, cele patru diagrame începeau să semene între ele.

Laurent Gounelle
  • Am două comentarii legate de cărțile tale. În primul rând, toate procesele de învățare și transformare sunt facilitate de un mentor, sau de o altă persoană din exterior. Niciunul dintre personaje nu evoluează pe cont propriu. În al doilea rând, toate transformările, oricât de drastice, se petrec într-un timp foarte scurt, în 7 zile, 9 zile, pe acolo.

În asta constă forța romanului. În viață durează mai mult.

  • Da, chiar nu cred că este posibilă o transformare atât de vizibilă în doar o săptămână.

Nu este posibil, vă confirm. Totuși, există un psihiatru american, Milton Erickson pe numele lui, care este părintele hipnozei medicale și care este recunoscut pentru rezultatele incredibile obținute cu pacienții săi în urma unei singure ședințe de psihoterapie. Am petrecut mai mulți ani studiind acest fenomen. Este pur și simplu fascinant. Păcat că nu am avut șansa să îl cunosc personal, pentru că a murit în anul 1980, dar am lucrat cu unul dintre elevii lui foarte apropiați și am avut foarte multe de învățat de la el.

  • Ai descoperit lucruri neștiute despre tine în timp ce scriai sau aveai deja o imagine clară despre cine ești în momentul în care te-ai apucat de scris?

Da, pot să spun că tot procesul ăsta de scriere m-a ajutat foarte mult să mă cunosc, pentru că, așa cum am mai zis, mi-am imaginat tot timpul că sunt eu însumi parte din acel roman. Pentru că, dacă nu aș fi simțit din adâncul meu ceea ce scriam, cred că tonul romanului nu ar fi fost suficient de credibil și nici la fel de interesant.

  • Primești mesaje de la cititori care și-au schimbat viața, influențați fiind de cărțile tale? Și dacă da, aș vrea să știu ce roman a avut cel mai mare impact asupra publicului. Nu este nepărată nevoie să fie dintre cele traduse în română.

Mă întâlnesc frecvent cu cititorii la diverse sesiuni de autografe, iar romanul care este adesea menționat de aceștia ca fiind cel care i-a influențat cel mai mult este ”Omul care voia să fie fericit”.

  • Îmi imaginez că și titlul a contribuit foarte mult la acest impact. Până la urmă, toți ne dorim să fim fericiți, nu?

Da, și ai menționat mai devreme că majoritatea romanelor se bazează pe această relație între maestru și discipol, lucru care este adevărat. Dar este cu atât mai adevărat pentru această carte, ”Omul care voia să fie fericit”.  Practic, aici nu avem neapărat o poveste – este, în esență, o discuție între maestru și discipol.

  • Tu în ce categorie ți-ai încadra cărțile?

Nu-mi place să categorizez, dar jurnaliștii le încadrează la ”feel good books”, lecturi care te fac să te simți bine. Nu-mi place neapărat eticheta asta (n.r. deși chiar așa este, am testat pe pielea mea), pentru că ambiția mea nu se rezumă doar la a face oamenii să se simtă bine. Sper ca, prin cărțile mele, să le aduc ceva în plus în ceea ce privește viziunea asupra vieții. Ca să răspund totuși la întrebare, le-aș pune în categoria romanelor estetice, filosofice.

Laurent Gounelle
  • Cred că mi-ar fi plăcut mult mai mult filozofia în liceu dacă aș fi avut astfel de cărți la îndemână, care să apeleze la ficțiune pentru a prezenta concepte de bază pe înțelesul tuturor.

Exact. Aș putea să spun că cel mai mare talent al meu în asta constă: să iau idei complexe și să le prezint simplu și cu exemple aplicate.

  • Poate (și) de aceea se simt oamenii bine după ce îți citesc cărțile: au înțeles, în sfârșit, ceea ce se presupune că trebuiau să știe de mult. Te așteptai ca romanele tale să fie atât de bine primite când te-ai apucat de scris?

Da, dar nu neapărat pentru că aveam pretenția asta. Ține, mai degrabă, de o anume naivitate. Știam că sunt foarte sincer și că îmi doream să scriu pentru oameni, cărți care să le fie utile tuturor. Așadar, mi se  părea normal ca romanele mele să-și croiască drum către cititori. Naiv, după cum spuneam.

Cea de-a treia carte, care nu este una dintre cele mai bune – ”Le philosophe qui n’était pas sage” (n.r.: nu a fost tradusă în limba română la momentul publicării acestui interviu) – a fost cel mai dificil de scris. Am scris prima carte, am găsit o editură care să o publice. Mi-au spus că o vor publica într-un an, așa că m-am reapucat de scris și am finalizat și cea de-a doua carte. Primul roman nu a avut un succes imediat, a durat cam un an, prin urmare, în momentul în care au început să crească vânzările, eu aveam deja terminată noua carte. În momentul în care m-am apucat de al treilea roman, știam deja că acesta avea să fie citit de un milion de persoane. Este o cu totul altă experiență să scrii o carte care știi că va fi citită de milioane de persoane. Simți presiunea. Am fost foarte tentat să mă identific cu succesul, dar foarte conștient, în același timp, de riscuri. Așa am reușit să păstrez distanța între mine și succesul cărților mele.

  • Ce sfat i-ar da Laurent Gounelle, cel de acum, lui Laurent Gounelle, cel de la vârsta de, să zicem, 20 ani?

I-aș spune să fie încrezător în forțele proprii. Marea mea problemă dintotdeauna a fost frica. Astfel că scopul vieții mele a fost să trec de la teamă la iubire și încredere. Dragostea este scopul suprem al fiecăruia dintre noi. La 20 de ani, încrederea îmi lipsea cu desăvârșire, nu mă apreciam deloc, mă temeam chiar că nu îmi plac oamenii.  Am înțeles, mai târziu, că era un mod de a mă proteja: mi-e teamă de ei, dar nu vreau să recunosc, așa că mai bine spun că nu îmi plac, e mai simplu. Am avut ceva de lucru cu mine, așadar.

Când ai o astfel de problemă, indicat este să nu îți concentrezi atenția asupra fricii, pentru că nu va mai dispărea. Concentrează-te pe încredere, doar așa vei scăpa de teamă.

  • Ce carte citești în momentul de față?

Citesc o carte a fizicianului italian Carlo Rovelli, am început-o în avion și aproape am terminat-o. Este o carte despre timp, fascinantă și extrem de complexă, totodată. Dacă vreodată voi vrea să scriu o carte despre timp, voi avea mult de lucru pentru a o face simplă.

  • Obișnuiești să citești mai mult non-ficțiune și studii? De fapt, ce vreau eu să știu este dacă ți s-au schimbat gusturile literare odată cu trecerea de la cititor la scriitor.

Citesc și-și. Știi care era teama mea cea mai mare? Nu te surprinde, cred, faptul că mi-am readus temerile în discuție, am stabilit deja că așa funcționez. Când am început să scriu, mă îngrijoram că poate nu o să-mi mai placă să citesc, în condițiile în care cititul era una dintre cele mai mari bucurii ale vieții mele. Mă temeam că voi deveni mult prea conștient de felul în care scriu autorii mei preferați. Din fericire, nu a fost cazul, așa că mă bucur în continuare de cele mai variate lecturi.

  • A venit momentul să îți destăinui și eu una dintre temerile mele cele mai mari: cum că într-o zi voi cunoaște unul dintre autorii mei preferați și voi descoperi că este o persoană tare neplăcută. Cum spuneai și tu, mă bucur să raportez că nu a fost cazul. Nici în trecut, nici acum (mai ales) și, sper eu, nici pe viitor.

Laurent Gounelle a fost tot un zâmbet atât pe parcursul interviului, cât și la evenimentul de lansare a cărții ”Îți promit libertatea” și la sesiunea de autografe de după. Este o prezență caldă și pozitivă, încât e de înțeles că lumea uită că este scriitor și nu psiholog, deși are studii aprofundate în domeniu.

Omul ca voia sa fie fericit, Laurent Gounelle

Închei cu mulțumiri pentru traducătoarea Marcela Ganea, fără de care nu știu ce mă făceam, și pentru cei de la Grupul Editorial Trei, că tare fericită m-au făcut! Abia aștept următoarele cărți!

Comandă cărțile lui Laurent Gounelle
pe Libris, aici, pe Cartepedia, aici sau pe Elefant, aici>

SerialReaders.com folosește unelte de marketing afiliat. Cumpărând prin link-urile pe care le recomandăm, site-ul nostru primește un comision din partea retailerilor pe care îi promovăm. 

# # # # # # # #

MissValery

Miss Valery este co-fondatoarea clubului de carte www.serialreaders.com. Cititoare in serie (cum altfel?) si pasionata de calatorii, filme si evadari, daca nu o vezi citind, inseamna ca e ori plecata prin cine stie ce locuri, ori la cinema, ori evadeaza din vreun escape room. O gasiti si la: viatasiacorddeoane.ro

Scrie un comentariu

Alte articole
asemantoare