Continentul barbar

Continentul barbar: Europa după al II-lea război mondial

de / November 6th, 2019 / 71 vizualizari

S-au scris sute de cărți și mii de pagini despre al II-lea război mondial, despre lupte și sacrificii, despre violența care l-a caracterizat sau despre personajele importante care au influențat cursul evenimentelor. Însă s-a scris mai puțin despre haosul rămas în urmă, despre orașele și viețile distruse la încheierea războiului, dar și despre consecințele provocate de acesta. Mai puțin despre oameni și victime. Keith Lowe, în Continentul barbar, scrie despre toate aceste lucruri. E o carte care parcă vine firesc după o alta – Cei învinși, scrisă de Robert Gerwarth – ce tratează un subiect asemănător și unde face o relatare a urmărilor unui alt război devastator.

Deși primul a fost numit Marele Război, al doilea a fost mult mai devastator, cu mult mai numeroase victime și distrugeri, angrenând în desfășurarea sa națiuni și state de pe tot cuprinsul lumii. Oficial, acesta s-a încheiat pe 7 mai 1945 prin capitularea Germaniei, la scurt timp urmându-i și Japonia, care a semnat încheierea ostilităților pe data de 2 septembrie. Neoficial, focare de luptă au continuat să existe în teatrele de operațiuni, fronturi au rămas deschise timp de zile întregi, poate chiar săptămâni. Lucru absolut normal, bucuria populației civile la sfârșitul războiului trebuie că a fost de nedescris, dar asta nu însemna că lucrurile stăteau perfect, și că totul va intra cu ușurință în normalitatea dinainte. Uzura psihică după atâția ani de lupte și victime colaterale a dus la dezumanizare și la ignorarea principiilor morale, foametea, violența, distrugerile și starea continuă de război declanșau instincte primare și anulau inhibiții, determinând oamenii să lupte pentru a rămâne în viață prin orice mijloace. Mulți au supraviețuit mental și psihic păstrând amintirile vieților trecute, cele dinaintea războiului, ca un fel de iluzie autoindusă.

Continentul Barbar

La scurtă vreme rolurile s-au schimbat, prigonitorii s-au transformat în prigoniți, iar cei care luptau de partea puterilor Axei au gustat din propriul medicament, devenind prizonieri ai lagărelor de concentrare. Însă războiul nu s-a terminat cu adevărat, el a continuat, paradoxal, tot sub masca diferențelor de rasă sau etnie. Au izbucnit războaie locale și teritoriale între polonezi și ucrainieni, germanii rămași pe teritoriul Poloniei au început să fie persecutați; Iugoslavia a fost cea mai afectată, acolo au avut loc cele mai multe crime pe motive etnice. Chiar dacă A Treia Convenție de la Geneva – din 1929 – reglementa statutul prizonerilor de război, au fost capturați și duși în lagăre de muncă 11 milioane de prizonieri, din care au decedat aproximativ 10%. Copiii născuți din tați germani în timpul războiului au devenit și ei victime, umiliți și alungați, neacceptați de societate și stat, nu au reușit să-și găsească nicăieri locul. Parcă un val de cruzime cuprinsese întreaga Europă postbelică, iar violențele au escaladat sub justificarea răzbunării. Supraviețuitorii ororilor cereau sânge, la rândul lor. Și l-au primit.

Ca să punem capăt ciclului de ură și violență trebuie să facem exact opusul acestor lucruri. Trebuie să arătăm cum viziuni concurente asupra istoriei pot coexista. Trebuie să arătăm cum atrocitățile din trecut se potrivesc în contextul lor istoric și cum vina nu este neapărat doar a unei părți, ci a mai multor părți diferite. Trebuie să ne străduim să descoperim adevărul, mai ales când vine vorba despre statistici, și apoi să lăsăm acel adevăr la locul lui. Este, pînă la urmă, istorie și nu ar trebui lăsată să ne otrăvească prezentul. În pofida numeroaselor exemple deprimante ale modului în care istoria a fost folosită pentru a resuscita vechi uri, există și simboluri ale speranței.

Sigur că au existat și consecințe de ordin politic. Printre cele mai importante se numără Conferința de la Potsdam și celebra întâlnire de la Ialta, dintre Roosevelt, Churchill și Stalin, unde se spune că cei trei și-ar fi împărțit sferele de influență asupra Europei. Apoi să nu uităm de înființarea statului Israel, acesta situându-se pe o fostă colonie deținută de Imperiul Britanic din acea vreme. Tot atunci a început și supremația nucleară a S.U.A. prin detonarea celor două bombe atomice desupra orașelor japoneze Hiroshima și Nagasaki, determinând astfel capitularea Japoniei. Încheierea luptelor a pavat drumul pentru adepții comunismului, aceștia obținând rezultate mai mult decât satisfăcătoare la alegeri, lucru care a dus la declanșarea Războiului Rece și a dictaturii impuse de Rusia sovietică, ce s-au întins pe durata a zeci de ani.

Conferința de la YALTA
Sursă: Wikipedia

Keith Lowe spune că “istoria nu ar trebui lăsată să ne otrăvească prezentul“. Însă istoria e cea care determină prezentul și, implicit, viitorul. De aceea, prin intermediul unor cărți ca aceasta, trebuie să ne cunoaștem istoria, trebuie să ne cunoaștem trecutul, chiar dacă doare, chiar dacă e greu de acceptat. Pentru că doar așa ne vom cunoaște pe noi înșine.

Caută cărțile pe Libris, aici, pe Cartepedia, aici
sau pe Elefant, aici>

SerialReaders.com folosește unelte de marketing afiliat. Cumpărând prin link-urile pe care le recomandăm, site-ul nostru primește un comision din partea retailerilor pe care îi promovăm. 

# # # # # #

Costin Beda

Îmi plac deopotrivă trecutul și viitorul, deși sunt bine ancorat în prezent. Trăiesc mai multe vieți prin cărțile pe care le citesc. Ai putea să dai de mine prin vreo librărie, cu nasul într-un roman de Stephen King, ori poate colind străzile făcând fotografii. Dacă nu, sigur mă ascund într-un local, ascultându-l pe Bob Marley.

Scrie un comentariu

Alte articole
asemantoare