Dan Persa, interviu

Dan Perșa: Cine citeşte cărţi e liber, pentru că imaginaţia e libertatea noastră

de / October 23rd, 2018 / 154 vizualizari

Spre rușinea mea, despre Dan Perșa am aflat târziu, odată cu colaborarea cu Editura Meditative Arts în ceea ce privește clubul de lectură de la Penitenciarul Timișoara. Cărțile sale au fost mai mult decât bine primite de persoanele private de libertate, unul dintre aceștia realizând o super recenzie la romanul Înapoi pe Solaris, despre care am scris AICI. În plus, am decis să trimit toate părerile lor autorului, pentru că un boost de încredere de sine nu strică nimănui! În schimb, deținuții și-ar fi dorit să îl cunoască personal pe Dan Perșa, să îl avem invitat la întâlnirea lunară cu un scriitor român, dar, din varia motive, acest lucru nu este posibil (cel puțin pe moment!), așa că am făcut o intermediere virtuală… prin acest interviu.

Pentru persoanele care nu au avut ocazia să vă cunoască, ne puteți spune câteva lucruri despre dumneavoastră?

Câteva date biografice sunt amuzante. M-am născut în Gherla (Cluj), ceea ce îi făcea pe unii colegi de-ai mei să mă întrebe la mişto: în cartierul civil? În data de 26 ianuarie 1960 şi, după cum se ştie, aceasta era şi data în care-şi sărbătoarea Nicolae Ceauşescu ziua (deşi era născut în 24 ianuarie). Nu venea nici un prieten pe 26 ianuarie la ziua mea. Toţi erau trişti. Însă mi-a purtat noroc într-o zi. Eram student la Bucureşti, mergeam la un examen, era iarnă, aveam gulerul la palton ridicat şi-am trecut strada departe de trecerea de pietoni, spre Biblioteca Centrală Universitară. Doi miliţieni s-au luat după mine, m-au oprit, mi-au cerut buletinul (culmea, îl aveam, deşi nu purtam niciodată acte la mine, dar profesoara cu care dădeam examen în acea sâmbătă îl pretindea), s-au uitat, au văzut când sunt născut şi-au spus, privind în sus, spre cer:
– O dată cu…
Eu am ştiut că nu se uită în sus spre Dumnezeu, ci spre Nicolae Ceauşescu şi-am dat neputincios din umeri, asta e! Mi-au spus că, în acest caz, mă iartă de amendă, dar să fiu atent de atunci înainte pe unde traversez. Cu banii „câştigaţi” astfel, i-am cumpărat iubitei mele flori.

Care a fost momentul în care scrisul a apărut în viața dumneavoastră?

Când scrii şi ajungi scriitor, ai impresia apoi că toată viaţa, de când te-ai născut, asta a fost steaua ta. Nu ştiu dacă e adevărat în ce mă priveşte, dar îmi amintesc că prin clasa a IX-a (primul an de liceu), nu mergeam seara la culcare, ci mă refugiam la bucătărie (ne mutaserăm de curând de la casă la bloc) şi aveam caiete studenţeşti în care aveam pretenţia că scriu romane. Erau cu tentă ştiinţifico-fantastică. Asta deoarece de prin clasa a VI-a mă apucase pasiunea pentru cărţi. Citeam noaptea, numai noaptea (ziua eram la joacă pe coclauri), uneori mă prindea dimineaţa citind. La început, romane poliţiste, apoi Jules Verne, Edgar Poe, Wells şi mulţi alţii, tot ce-mi cădea în mână (aveam şi o bibliotecă destul de bună în cartier – stăteam pe atunci la casă). Şi m-a prins pasiunea pentru SF. Aşa că am scris SF. Apoi m-a captivat şahul şi-am început să studiez zi de vară până-n seară şi să joc la cluburi şi în concursuri. Dar până la urmă pasiunea pentru literatură a învins, pentru că literatura e lumea totalei libertăţi. Cine citeşte cărţi e liber, pentru că imaginaţia e libertatea noastră. Altfel suntem adunaţi, toţi oamenii, pe un corp ceresc micuţ, Pământul, de pe care nu poţi să evadezi. Dar imaginaţia te poate duce oriunde, indiferent unde te-ai afla.

Dan Perșa

Cum v-a venit ideea scrierii romanelor Dincolo și Înapoi pe Solaris?

Fiecare roman pe care l-am scris a pornit dintr-un impuls interior.

Dincolo

A venit acea zi când, cel mai bun prieten al meu, bolnav şi pe moarte, mi-a spus: „Dane, dacă nu există o lume de dincolo, atunci viaţa aici nu are nici un sens”. Din acea clipă am vrut să scriu un roman, „Dincolo”, prin care să arăt, lui şi celorlalţi oameni, că există o lume de dincolo, că viaţa ca oameni e trecătoare, dar ne aşteaptă o alta în cealaltă lume. Cu asta, mi-am schimbat treptat şi opiniile privitoare la rolul scriitorului. Mi-am spus că scriitorul trebuie să le insufle oamenilor speranţă, bucurie, putere sufletească. Asta este ce am încercat în „Dincolo”, având permanent în minte dialogul lui Platon „Phaidon” şi cuvintele lui Constantin Noica (parcă el le-a spus), că mulţi au murit având la căpătâi cartea lui Platon, prin care dobândeau încredere în soarta sufletului după moartea trupului…

Înapoi pe Solaris

L-am scris atunci când multe dintre ideile mele despre literatură s-au schimbat şi am vrut să fac să fuzioneze un gen de roman, romanul de „dragoste dulce”, dar în varianta lui dramatică, aşa cum e cunoscut din „Romeo şi Julieta” şi „Love story”, cu romanul ştiinţifico- fantastic. Să încerc să împac două genuri de cititori. Era un pariu literar, care cred că se va încheia peste mulţi ani.

Ce scop ați urmărit cu apariția lor?

Nu urmăreşti niciodată un scop anume când scrii un roman. Pur şi simplu îl scrii pentru că îţi oferă o anumită plăcere. De a te simţi liber, de a te purifica, de a exulta. Îl scrii, îl publici şi apoi te bucuri dacă un cititor sau altul simte şi el libertate, se purifică, exultă atunci când îl citeşte.

Dincolo și Înapoi pe Solaris au fost intens citite și discutate la clubul de lectură pe care îl moderez în cadrul Penitenciarului Timișoara, persoanele private de libertate fiind foarte impresionate de ele. Cum vi se pare ideea unui club de lectură într-un penitenciar?

Cred că a fost o idee excepţională şi, din câte îmi dau seama, a avut un succes pe măsură. Cred că acest succes e cel mai bun „barometru” care să măsoare importanţa acestei iniţiative. Oamenii au nevoie de cărţi în general, dar în mod special au nevoie de cărţi cei care, într-o formă sau alta, sunt privaţi de libertate. Cât de mult se citea înainte de 89, când trăiam ca într-un lagăr (aşa şi era numit, „lagărul comunist”). A venit democraţia şi îndată oamenii au citit mai puţin. Pentru că erau liberi şi nu mai simţeau nevoia aceea puternică de se elibera pe altă cale, pe calea cărţilor, pe calea imaginaţiei. Exact acelaşi lucru cred că se întâmplă şi cu oamenii privaţi de libertate dintr-un penitenciar. Îşi pot oferi libertate citind cărţi, chiar dacă se află între ziduri. Dincolo de rigorile realului, de constrângeri, de temeri, de conflicte – imaginaţia o ai cu tine oriunde te duci, nu ţi-o poate lua nimeni şi ea te poate elibera interior. Visul nu ţi-l poate lua nici un gardian.

Cum ați primit părerile persoanelor private de libertate despre cărți?

Le-am citit cu mare interes, considerând că oamenii care le-au citit cunosc viaţa şi ceea ce spun vine din experienţa lor şi din gândurile lor. Criticii literari sunt interesaţi de tehnici literare, de stilistică, de gramatică. Dar un roman este o carte despre viaţă şi ceea ce este important să comentezi este despre viaţa cuprinsă în ea. Un roman este, de fapt, povestea unor sentimente cuprinse într-o tramă epică, a unor întâmplări din viaţa oamenilor. Aşa că am fost încântat să citesc comentariile, care au fost exact din perspectiva dorită de mine. Dacă unuia sau altuia dintre cei care au citit, îi vine gândul să scrie şi el, să-şi povestească viaţa? Nu am intra, citindu-l, în lumea lui?

Cât de importantă este cercetarea pentru dumneavoastră atunci când scrieți o carte?

Practic, orice roman are la bază o „cercetare” continuă asupra oamenilor şi lumii în care trăim şi asupra trăirilor celui care scrie. Sunt şi romane, cum sunt cele istorice, în care ai nevoie de documentare. Pentru Război ascuns, de pildă, m-am documentat ani în şir, finalul constând într-o documentare la Biblioteca Academiei. Trebuie să cunoşti bine istoria despre care scrii, ca să pui în context oamenii, viaţa lor.

Care este fragmentul care să rezume mesajul pe care vreți să-l lăsați în urmă?

Nu există un mesaj, ci mai multe. Există de exemplu un mesaj artistic. Un mod de a scrie altfel roman decât s-a scris până la tine. O înnoire a limbajului. Când am publicat primul roman, Vestitorul (1997), s-a spus aşa ceva. N-am mai scris despre istoria eroică a neamului, aşa cum se făcea înainte de 89, ci am scris despre viaţa oamenilor prinşi în istorie ca într-un păienjeniş. A fost ceva nou. Mult mai târziu, prin 2015, a făcut şi cinematografia acest pas, cu filmul „Aferim!” al lui Radu Jude.

Ce alte pasiuni mai aveți pe lângă scris?

Foarte multe. Muzica, filmele, ba mai joc şi câte un joculeţ când şi când. Dar, cum zice Ecleziastul, totul e să ne bucurăm de câteva mărunţişuri care ne fac plăcută viaţa, restul e „deşertăciune şi vânare de vânt”.

Credeți în destin?

Probabil că parcursul vieţii unui om ţine de câteva lucruri ce-i sunt date la naştere. În primul rând de noroc. E norocos sau nu. Norocul e ceva foarte ascuns, poţi crede la un moment dat că nu ai noroc, dar de fapt să n-ai noroc în unele şi să ai în altele, încât viaţa să-ţi fie bine orânduită. Deci să te naşti cu norocul ca viaţa să-ţi fie bine orânduită şi să ai satisfacţii sufleteşti. Mai depinde de anumite talente cu care te naşti. Unul are un talent, altul are un alt talent. Nu ţi le alegi tu şi mergi pe drumul deschis de talentul tău. În felul acesta ai un destin, stabilit la naştere. Dar poţi oricând lua orice alt drum, depinde de hotărârea ta. Îşi poate ieşi în cale un noroc sau un ceas rău, care îţi poate schimba viaţa. Nu cred în destin ca în ceva predeterminat de un zeu.

Dan Perșa

Credeți că fiecare are puterea să decidă care ar trebui să fie pașii, pe care să îi urmeze în această viață sau există ceva mai presus de noi, care ne ghidează din culise?

Cum suntem creştini, Dumnezeu ne-a lăsat libertatea să facem absolut orice ne taie capul, El asumându-şi doar rolul de Judecător. Dacă ne-ar constrânge să-i respectăm legile, atunci nu ar mai fi nevoie să ne judece, deoarece am fi lipsiţi de liber arbitru şi am face totul ca la carte. Se mai spune că orice om are cel puţin doi îngeri protectori, care îl ajută în clipele grele. Dar nu intervin făţiş.

În prezent lucrați la o altă carte pe care urmează să o lansați în viitorul apropiat?

Da, o carte cu personajul din romanul Dincolo, Petrache, cel care îi duce asina albă lui Dumnezeu pe vârful muntelui. Celelalte personaje s-au împlinit, dar Petrache a rămas în lume, să continue periplul. În linii generale, viaţa unui om este o reluare a drumului de patimi făcut de Iisus spre Golgota. Orice om urmează această cale a Fiului, dar presărată cu multe satisfacţii, care să-i uşureze pătimirea.

 

Comandă cărțile lui Dan Perșa pe Libris, aici, pe Cărturești, aici sau
pe situl editurii Meditative Arts, aici>>

SerialReaders.com folosește unelte de marketing afiliat. Cumpărând prin link-urile pe care le recomandăm, site-ul nostru primește un comision din partea retailerilor pe care îi promovăm. 

# # # # # # # #

Patricia Lidia

Inginer, femeie și mamă în viața reală, autor de texte pentru copii și jurnalist cultural neoficial în viața virtuală...

Scrie un comentariu

Alte articole
asemantoare

Interviuri

Interviu cu un anume domn Désérable

de / November 6th, 2018

Recunosc, spășită, că până să primesc invitația la evenimentul de lansare al cărții ”Un anume domn Piekielny”, în prezența carismaticului autor, nu știam nimic nici despre François-Henri Désérable, nici despre domnul din titlu. Între timp, s-au mai schimbat puțin lucrurile:...

Citeste mai mult