Heddi Goodrich

Heddi Goodrich: “Cartea aceasta este scrisoarea mea de dragoste pentru Napoli”

de / March 30th, 2020 / 467 vizualizari

Parcă nicicând nu simțim mai tare dorința de a face ceva ca atunci când suntem complet neputincioși. I-am luat interviu lui Heddi Goodrich în februarie, când încă eram liberi să ne facem tot felul de planuri, convinși fiind că avem un an întreg în față ca să le punem în aplicare. Un an întreg ca să devenim versiunea noastră mai bună, să ne îndrăgostim, să călătorim mai mult, să…, să…, să… Și uite că, o lună mai târziu, scriu aceste rânduri dintr-o autoizolare forțată (cuvântul carantină îmi displace profund) care mi-a dat toate planurile peste cap. Mie și întregii lumi.

În Aprilie, de Paște, ar fi trebuit să fiu în Napoli, orașul descris cu atâta dragoste de Heddi Goodrich în romanul ”Pierduți în Cartierul Spaniol”, apărut la editura RAO. De fapt, romanul ei mi-a influențat decizia, pentru că aveam de gând să vizitez locurile menționate în carte și să redescopăr orașul prin ochii ei. Da, sunt genul de persoană care cumpără bilete de avion după ce citește o carte a cărei acțiune are loc într-un anumit oraș – cu condiția să îmi placă mult cartea respectivă și să găsesc bilete la un preț convenabil. Și refuz să cred că sunt singura. Până când vom putea să ne bucurăm de propriul nostru Napoli, să ne facem încălzirea cu o plimbare prin cartierul spaniol, având-o drept ghid pe adorabila Heddi Goodrich. Ca să înțelegeți mai bine contextul, la 16 ani, Heddi a ajuns la Napoli într-un schimb cultural și a rămas acolo, cu excepția scurtelor vacanțe, timp de 10 ani.

  • Încep prin a-ți mărturisi că m-am bucurat foarte tare să citesc un roman scris din dragoste pentru Napoli, de o americancă. Mi se pare că este un oraș care nu are parte de o imagine prea bună și nu înțeleg de ce. Am fost acum câțiva (mulți) ani în Napoli și experiența mea a fost una foarte plăcută. Bine, Italia, în general, este o desfătare pentru mine.

Da, chiar cred că Napoli are o reputație proastă și pot să confirm că este un oraș în care este dificil de locuit. Napolitanii sunt primii când vine vorba de a-și critica propriul oraș, cu toate problemele și lipsurile sale. Dar tocmai aceste dificultăți sunt cele care îi conferă orașului o anumită aură și îl fac interesant, cele care determină transformarea ta ca persoană. Dacă ar fi fost un oraș în care e ușor să trăiești, ca Viena, de exemplu, atunci nu ai avea prea multe de prețuit. Iubesc complexitatea Napoli-ului.

  • Te-ai mai întors în Napoli după ce ai plecat? Măcar în vacanță?

M-am întors o singură dată, cu soțul meu, când încă nu aveam copii. Apoi, mai bine de 10 ani, nu am mai revenit deloc în Napoli. Deci, în tot acest timp în care încercam să scriu romanul de față eram la mare distanță de Napoli și aveam doar amintirile mele despre cum am simțit acest oraș, ce miros avea, ce sunete scotea. Dar faptul că m-am bazat doar pe amintiri a fost un lucru bun, am perceput lucrul acesta ca pe o perioadă de incubare – toate senzațiile au stat la marinat, devenind astfel mai intense, ba chiar transformându-se în ceva nou. Cred sincer că distanța geografică m-a ajutat să scriu despre Napoli.

  • Ca să înțeleg: te-ai întors în Napoli DUPĂ ce ai scris cartea? Ce ai simțit după atâta timp, ai perceput orașul diferit?

Da, a fost suprarealist. N-aș fi crezut vreodată într-un milion de ani că mă voi întoarce în Napoli și mi se vor lua interviuri pentru diverse reviste și că voi participa la ședințe foto profesioniste în Cartierul Spaniol, în prezența editorului meu, care este unul dintre editorii de top din Italia. Dacă cineva mi-ar fi spus că azi o să fiu aici, i-aș fi răspuns că e nebun și că asta nu o să se întâmple niciodată. Chiar a fost o experiență incredibilă și amuzantă, totodată. Am văzut o fațetă diferită a orașului: nu mai eram studenta, tânăra naivă de altădată, acum se presupunea că sunt o persoană adultă.

  • Crezi că Heddi de acum ar mai putea locui în Napoli? Ar iubi la fel de mult orașul?

Nu, nu aș mai putea face asta. Când am plecat, am făcut-o pentru că am simțit că am depășit acea fază a vieții mele și că am învățat tot ceea ce trebuia să învăț. Napoli este un oraș complicat când vine vorba de condus și parcat mașina, de dus copiii la școală, pe scurt, este destul de dificil să ai o familie. Din toate aceste motive, nu m-aș gândi să locuiesc acolo. Dar Napoli a lăsat ceva în mine ce va rămâne acolo pentru totdeauna. M-a transformat, parte din el este tot timpul cu mine. Nu am această legătură cu niciun alt loc. Am o relație grozavă cu Noua Zeelandă (n.r.: Heddi trăiește în Auckland, Noua Zeelandă, împreună cu soțul și cei doi fii), iubesc țara asta din multe motive, dar Napoli face parte din identitatea mea. Nu ține de cultură, este ceva mai profund, nu pot explica, știu doar că este mereu cu mine.

  • Deci să nu ne așteptăm la o scrisoare de dragoste pentru Noua Zeelandă în viitorul apropiat?

Ba nu, tot ce se poate. Eu am o relație specială cu locurile din viața mea, diferită de relația pe care o au ceilalți oameni, pentru că nu am niciun atașament inițial față de un loc anume, așa că sunt deschisă către nou. Mă simt foarte conectată cu pământul, copacii, natura din Noua Zeelandă, sentiment pe care nu l-am mai experimentat până acum. Îmi place tipul de vegetație specific acestei zone. Și sunt și mulți vulcani, iar eu iubesc vulcanii. Și marea… Mă simt atașată de acest tărâm așa cum nu am fost față de Napoli. Prin urmare, este foarte posibil să scriu o carte a cărei acțiune să aibă loc în acest decor idilic.

  • Cum au primit napoletanii cartea ta?

Am fost extrem de surprinsă. Imaginează-ți, o străină care a îndrăznit să descrie orașul Napoli locuitorilor lui. Aproape că este o impolitețe, o aroganță chiar, din partea mea. Dar am făcut-o din inimă, astfel că napoletanii au rezonat cu mine. Au simțit că sunt sinceră și că îi port o dragoste profundă acestui oraș. Așa că cititorii napoletani au fost fantastici, mi-au mulțumit pentru cum am descris orașul, în cuvintele cele mai potrivite pentru asta, cuvinte pe care ei nu reușeau să le găsească. Mi-au spus că orașul lor chiar este așa cum l-am descris, iar, pentru mine, ăsta este cel mai mare compliment.

  • Într-adevăr, cu atât mai mult cu cât cuvintele potrivite despre care ai amintit mai devreme erau în italiană. Cred că faptul că ai scris cartea în italiană te-a adus și mai aproape de cititorii napoletani.

În mintea mea, cartea adevărată este în italiană. Orice altceva este un fel de reflecție a acesteia. Mă pot vedea pe mine însămi, așa cum sunt cu adevărat, doar în varianta italiană. Da, limba aleasă mă apropie de italieni, în general, și de napoletani, în special, mai ales că am introdus multe cuvinte în dialect. Nu am putut să scriu cartea în engleză; deși am încercat ani buni, nu îmi ieșea deloc.

  • Vrei să spui că versiunea în engleză a fost tradusă după originalul scris în italiană?

Eu am tradus-o. Dar a fost greu. La început am crezut că nu voi putea să o fac, noroc cu editorul meu care mi-a stat alături și m-a încurajat. Îmi era teamă că se va pierde esența cărții originale. Și da, ceva s-a pierdut în timpul traducerii, dar, în același timp, s-a adăugat ceva nou. Din acest punct de vedere, cred că traducerea în română oglindește mult mai exact varianta originală, datorită similarităților dintre cele două limbi. Nu pot spune acest lucru despre variantele în arabă, coreeană sau poloneză, de exemplu. Nici chiar despre varianta în engleză nu pot spune asta, deși este tradusă de mine.

  • Pură curiozitate: adresele de mail din carte chiar există? Nu te-ai întrebat niciodată care dintre cei doi protagoniști ar primi mai multe mesaje de la cititori?

Nu… Dar îți las adresa mea reală de mail dacă vrei. Am presupus tot timpul că adresele respective aparțin deja altcuiva. Poate cineva primește o mulțime de mailuri în momentul ăsta, o altă Heddi, poate o bunicuță din Germania citește acum mesajele de la fanii mei.

  • Pietro a citit cartea? (n.r. Pietro este italianul de care Heddi a fost îndrăgostită, povestea lor de dragoste fiind cea care a inspirat cartea)

Suntem încă prieteni, așa că i-am trimis un exemplar din carte, cu dedicație, persoanei care stă la baza personajului Pietro. S-a bucurat foarte mult de publicarea acestei cărți, dar nu știu dacă a avut timp să o citească. Nu a revenit cu o părere, dar mulți dintre cei care apar în carte nu mi-au dat niciun feedback, deci… Sunt curioasă să îi aflu părerea, recunosc, dar sunt conștientă că nu e ușor să fii omul din spatele protagonistului. Nu am fost pregătită pentru un asemenea succes și atâtea traduceri și mi-a fost greu să mă ofer pe tavă publicului și să mă expun criticilor. Este minunat, dar extrem de greu, în același timp. Așa că evident că mi-am făcut griji cum că nici el nu este pregătit pentru așa ceva. Ba chiar că este și mai puțin pregătit decât mine.

  • Dar soțul tău? El a citit cartea?

Da. Și i-a plăcut foarte mult, nu a fost și nu este gelos pe Pietro. Soțul meu știa de la început că vreau să mă folosesc de o poveste reală din viața mea pentru a contura un portret al iubirii care să fie valabil pentru cât mai mulți oameni. Știa că relația mea a fost doar un pretext pentru roman.

  • Ce-i drept, romanul spune, mai degrabă, povestea de dragoste dintre Eddi (așa cum îi spuneau italienii lui Heddi) și Napoli, relația dintre Eddi și Pietro rămâne undeva în plan secund, mai ales că știi încă de la început că cei doi nu vor sfârși împreună.

Mulțumesc, mă bucură cuvintele tale, pentru că exact acesta este motivul pentru care am scris cartea! Îmi lipsea nespus Napoli, eram foarte departe, în timp și în spațiu, și tânjeam să fiu din nou acolo. Deci aceasta este scrisoarea mea de dragoste pentru Napoli.

  • Da, și se simte lucrul acesta. Chiar mă gândeam, în timp ce citeam, că deși erai singura străină într-un grup de italieni, toți ceilalți căutau o modalitate de a evada, de scăpa din Napoli, doar tu căutai o modalitate de a rămâne.

Mă bucur că ai remarcat lucrul acesta, nu mulți oameni au făcut-o.

  • Spre finalul cărții, însă, mi se pare că intervine o schimbare în percepția ta și că începi să înțelegi de ce ar vrea cineva să plece din Napoli. Are vreo legătură cu despărțirea de Pietro și cu faptul că nu mai privești orașul cu ochii unui îndrăgostit?

Da. Heddi, cea din carte, capătă o luciditate, începe să vadă lucrurile clar, dar îi ia ceva timp. Se îndrăgostește, dar nu îl vede cu adevărat pe băiatul pe care îl iubește, nu de la început. Încet-încet, îl descoperă în toată complexitatea lui minunată și exact la fel se întâmplă și cu Napoli. În timp începe să observe problemele, ceea ce o face să dea înapoi, pe măsură ce relația ei cu Pietro se destramă. Ambele relații încep să se destrame, de fapt: atât cea cu Pietro, cât și cea cu Napoli. Mi-am dorit acest lucru de la început, ca ambele povești să meargă în paralel, una lângă cealaltă, dar la final să rămâi cu certitudinea că a fost dragoste adevărată la mijloc.

  • Poate e mult spus, dar mi se pare că putem considera vulcanul și cutremurele un fel de laitmotiv al cărții.

Cum văd eu cutremurele (și apropo, cutremurul menționat în carte chiar a avut loc, doar că nu în momentul respectiv, acolo e literatură): sub tot ceea ce facem, la baza tuturor relațiilor, alegerilor din carieră și a dialogurilor noastre, dedesubtul a toate acestea există o profunzime nevăzută. Complexitatea psihologică a tot ceea ce ne definește se află sub suprafață. Dar, la un moment dat, va ieși la suprafață. De aici analogia cu vulcanul –vulcanul este această ușă vizibilă spre lumea invizibilă de dedesubt. Și toată lumea știe că, în cele din urmă, va erupe. Așa că toată lumea așteaptă momentul respectiv, pentru că deși se teme de ceea ce este dedesubt, își dorește, în același timp, să treacă prin această experiență și să afle ce-i cu ea. Este o putere distructivă, dar și creativă.

  • Te-ai apucat de o noua carte? Și dacă da, în ce limbă scrii acum?

În italiană. Scriu doar în italiană, nu are rost să mai pierd timpul. Totul are mai mult sens, îmi este mai ușor așa. Vorbesc italiană zilnic, cu copiii mei. Mai am multe de învățat, în fiecare zi descopăr cuvinte și expresii noi, dar îmi vine mult mai firesc să mă exprim în italiană.

  • Mi se pare fascinant că îți este mai ușor să scrii și să te exprimi într-o altă limbă decât limba ta maternă.

Știu, este unul dintre acele lucruri ciudate la care nu te aștepți în viață. Pentru mine a fost o adevărată epifanie. Am scris toată viața mea, încă de când eram mic copil, și scriam în engleză. Cartea aceasta a fost scrisă și rescrisă în engleză de nenumărate ori, dar nu reușeam să îi dau o formă finală care să mă convingă. Până în ziua în care i-am dat mână liberă unei prietene care studia reiki să exerseze pe mine. Aceasta m-a avertizat că i se întâmplă uneori să aibă niște viziuni premonitorii în timpul ședințelor de reiki. Și chiar așa s-a întâmplat: a văzut cartea mea scrisă în italiană. Deci nici măcar nu a fost ideea mea. Mai mult chiar, am crezut că este nebună. ”De ce aș scrie în italiană când sunt profesoară de engleză?!” Am interpretat viziunea ei ca un semn că romanul meu urma să fie tradus în italiană, dar nu am găsit pe nimeni dispus să facă asta, pentru că nu aveam bani suficienți. Așa că mi-am zis să încerc eu… și iată-ne aici.

  • Ce citești în acest moment?

Tocmai ce am fost în Egipt, de unde mi-am cumpărat niște cărți scrise de autori egipteni (traduse în engleză, evident). Încerc să-mi amintesc numele scriitorului, dar titlul cărții este ”The Yacoubian Building”.

  • Nu cred, am citit-o! Este prima dată când mi se întâmplă, de obicei răspunsul la această întrebare nu face decât să îmi mărească lista de cărți de citit. Și da, e greu de reținut numele autorului: Alaa al-Aswani (e ușor când ai acces la Google, nu vă gândiți că mi-a venit numele lui în minte pe moment).

Și? Așa-i că vreți să vizitați Napoli? Dacă nu, mai vorbim după ce citiți cartea. Lectură plăcută!

Comandă cartea Pierduți în Cartierul Spaniol
la Cartepedia, aici, la Libris, aici, sau la Elefant, aici >>

SerialReaders.com folosește unelte de marketing afiliat. Cumpărând prin link-urile pe care le recomandăm, site-ul nostru primește un comision din partea retailerilor pe care îi promovăm. 

Sursa foto pentru cover: Twitter

# # # # # #

MissValery

Miss Valery este co-fondatoarea clubului de carte www.serialreaders.com. Cititoare in serie (cum altfel?) si pasionata de calatorii, filme si evadari, daca nu o vezi citind, inseamna ca e ori plecata prin cine stie ce locuri, ori la cinema, ori evadeaza din vreun escape room. O gasiti si la: viatasiacorddeoane.ro

Scrie un comentariu

Alte articole
asemantoare