Albert Einstein

Einstein. Viața și universul său

de / June 29th, 2020 / 117 vizualizari

Cu toții am auzit de Albert Einstein, iar când rostești acest nume te gândești automat la teoria relativității. Nu cred că există cineva pe lumea asta care să nu recunoască, aproape instantaneu, mustața stufoasă de pe chipul bonom, sub care se odihnea aproape întotdeauna nelipsita pipă, precum și privirea-i blândă și pătrunzătoare. Totuși, cu excepția faptului că a fost – și este încă, chiar dacă în alt plan, cel al recunoașterii și amintirilor – un fizician genial și vestit, cât de multe cunoaștem despre omul Einstein? Walter Isaacson ne propune, în biografia pe care a scris-o, să pornim în fascinanta călătorie de revelare a vieții unui om care a revoluționat lumea fizicii la început de secol XX. A descoperit Relativitatea spațiului și timpului, îndoirea fasciculelor de lumină și curbarea spațiului, iar în 1922 a primit Premiul Nobel pentru fizică. Dar ce l-a făcut atât de faimos, poate cel mai faimos fizician al tuturor timpurilor a fost binecunoscuta formulă E=mc2 (energia este egală cu masa înmulțită cu viteza luminii la pătrat), despre care se spune că puțini oameni o înțeleg. Cu siguranță eu nu mă număr printre ei. Dar în principiu și cu o prezentare extrem de simplificată aici, ecuația lui Einstein demonstrează echivalența dintre masă și energie.

Era un teoretician, prefera să gândească în loc să experimenteze. Era și definiția pură a savantului distrat, mereu cufundat în gânduri și idei îndrăznețe și inovatoare. “De exemplu, la o cină dată în onoarea lui, Einstein a fost atât de distras încât și-a scos carnețelul și a începu să mâzgălească ecuații. Când a fost prezentat, mulțimea  a izbucnit în ovații, însă el continua să fie pierdut în gânduri. Dukas i-a atras atenția și i-a spus să se ridice în picioare. A făcut-o, dar, observând mulțimea ridicată care îl aplauda, a presupus că era pentru altcineva și i s-a alăturat plin de zel. Dukas a trebuit să vină și să-l informeze că ovațiile erau pentru el.” povestește Isaacson în cartea sa. În același timp, se dovedea un nonconformist veritabil, mereu împotriva oricărei forme de autoritate. Probabil chiar nonconformismul său, pe lângă faptul că gândea în afara tiparelor, l-au ajutat să facă anumite descoperiri ale unor idei la care nu ar fi reflectat nimeni, sau cel puțin nu atunci, la început de secol XX. Dar oare cât de mult se baza Einstein pe deducție în demonstrarea teoriilor sale? Pentru că, la urma urmei, deducția e bună, dar rareori folositoare atunci când o teorie trebuie și dovedită, iar acest lucru se poate face numai dacă se recurge la matematică, prin ecuații și formule. Și aici era adevărata problemă, Einstein nu era foarte bun prieten cu matematica. Ca o paranteză, aici ne asemănăm parțial, nici eu nu sunt bun prieten cu matematica, dar nici nu o pricep, cred că de aceea eu nu voi deveni niciodată un fizician vestit. Însă Einstein o înțelegea foarte bine, mai ales că nu există fizică fară matematică. Este fals mitul problemelor pe care le avea la gimnaziu, nu a picat niciodată la matematică, deși nu simțea nicio atracție față de acest misterios domeniu, chiar dacă recunoscuse că fizica și matematica sunt complementare. În schimb, a picat la un curs de fizică practică, din simplul motiv al neprezentării la cursuri.

Einstein. Viața și universul său

Unele teorii științifice se bazează în primul rând pe inducție: analizând o mulțime de descoperiri experimentale și apoi găsind teorii care explică modelele empirice. Altele se bazează mai mult pe deducție: pornind de la principii și postulate elegante care sunt considerate sfinte și apoi deducând consecințele din ele. Toți oamenii de știință combină cele două abordări în proporții diferite. Einstein avea o predispoziție pentru descoperiri experimentale și s-a folosit de această știință pentru a găsi anumite puncte fixe pe care putea să construiască o teorie. Dar a pus accentul, înainte de toate, pe abordarea deductivă.

Avea și pasiuni boeme, precum muzica, îi plăceau în special vioara și pianul, la care învățase să cânte și la care chiar excela. La 16 ani scrie primul său eseu de fizică, dar prima lucrare publicată, la scurtă vreme după absolvire, a fost un semieșec. Începutul carierei l-a prins cumva pe picior greșit, norocul nu prea i-a surâs, s-a zbătut mult să găsească un loc de muncă în domeniul fizicii, însă fără succes. Cu greu a găsit într-un final un post, nu ca asistent al unui profesor de fizică, cum își dorea, ci la Biroul Elvețian de Brevete din Berna, unde a petrecut câțiva ani frustranți, în tot acest timp având repetate încercări de a obține postul la care visa.

Recunoașterea internațională a venit în 1919, când, după o expediție a unor savanți britanici care urmăreau o eclipsă, a fost confirmată teoria gravitației în corelație cu relativitatea. De atunci a început să fie invitat la diferite conferințe și întâlniri, mai ales în SUA, unde se bucura de o faimă și prețuire deosebite. Dar atenție, a nu se confunda relativitatea cu conceptul de relativism, care e în opoziție cu ideea de absolut, indiferent de domeniu. Deci în opoziție și cu legile fixe ale fizicii. Potrivit lui Einstein, dar și din perspectiva mecanicii cuantice, o ființă, un obiect sau o particulă poate avea toate stările – sau invers, să nu se afle în nicio stare – atâta timp cât nu există un observator. Prezența observatorului influențează realitatea și starea în care se află ființa, obiectul sau particula. Aceasta se numește acțiune fantomatică la distanță sau entaglement. Sper să nu vă alarmați, este inevitabil să întâlnim astfel de teorii în carte, vorbim totuși despre un om care și-a dedicat întreaga viață științei și fizicii. Însă nu sunt foarte multe, iar majoritatea sunt ușor de înțeles. Și dacă vreți să vă aprofundați cunoștințele în acest domeniu, aflați că Einstein, împreună cu Leopold Infeld, a scris Evoluția fizicii, o istorie a fizicii care a apărut în 1937 și care a ajuns la ediția cu numărul 44.

Pacifist convins, mai ales în prima jumătate a vieții, era susținătorul ideii de înființare a unei  organizații mondiale de menținere a păcii, care să determine toate națiunile să renunțe la război pentru totdeauna. Mai târziu a înțeles că era o dorință imposibilă, și că acest ideal nu se poate realiza fără a recurge tot la acțiuni militare, dar numai atunci când diplomația se dovedea ineficientă. Ironia sorții a făcut să contribuie, prin unele din teoriile lui, la crearea celei mai distrugătoare invenții a omului, bomba nucleară. În zadar a încercat, împreună cu alți colegi fizicieni, să-l convingă pe președintele Roosevelt cu privire la distrugerile pe care le putea provoca o asemenea armă, și asta s-a văzut la sfârșitul celui de-al doilea război mondial, când americanii au bombardat nuclear orașele japoneze Hiroshima și Nagasaki. O acțiune extrem de îndrăzneață și necugetată, însă care a dus la încheierea războiului. Altă ironie, deși una foarte amară.

A fost o lectură pe care am savurat-o pe îndelete. Mai mult, a fost ca și cum aș fi pășit alături de Einstein pe străzile din Berna, Berlin sau New Jersey, ori prin cuante și macrounivers; ca și cum aș fi mers în vârful picioarelor prin povestea vieții lui. Am citit detalii mai puțin cunoscute despre viața amoroasă și copiii lui, despre rivalitățile, prieteniile și colaborările pe care le-a avut cu alți proeminenți oameni de știință. A fost o călătorie edificatoare și captivantă. Nu este chiar fizicianul pe care să-l admir cel mai mult, cred că se situează imediat după Nikola Tesla, pe care îl consider “cel mai cel”, dar incursiunea între paginile biografiei lui m-a făcut să-l prețuiesc mai mult decât o făceam înainte. Nu a fost perfect, nimeni nu e, totuși mereu a încercat să facă ce credea că e bine pentru el și ceilalți. Și de cele mai multe ori a reușit. Iar prin aceste rânduri aduc un elogiu celui care a schimbat lumea și percepția asupra ei, ca și asupra universului, în atâtea moduri.

Caută cartea pe
Elefant, aici, pe Cartepedia, aici, sau pe Libris, aici>>

SerialReaders.com folosește unelte de marketing afiliat. Cumpărând prin link-urile pe care le recomandăm, site-ul nostru primește un comision din partea retailerilor pe care îi promovăm.

Foto: arhiva personală, publimix.ro

# # # # # # #

Costin Beda

Îmi plac deopotrivă trecutul și viitorul, deși sunt bine ancorat în prezent. Trăiesc mai multe vieți prin cărțile pe care le citesc. Ai putea să dai de mine prin vreo librărie, cu nasul într-un roman de Stephen King, ori poate colind străzile făcând fotografii. Dacă nu, sigur mă ascund într-un local, ascultându-l pe Bob Marley.

Scrie un comentariu

Alte articole
asemantoare

Cenușa Angelei cover

Recomandări

Povestea unei copilării irlandeze

de / September 28th, 2020

Copilăria lui Frank McCourt, povestită în romanul autobiografic “Cenușa Angelei. O copilărie irlandeză“, reprezintă o carte remarcabilă, diferită din toate punctele de vedere de celelalte cărți citite anul acesta și de majoritatea pe care le-am citit. Bănuiesc că efectul pozitiv...

Citeste mai mult