Nikola Tesla, Invențiile mele. O autobiografie

de / January 8th, 2019 / 197 vizualizari

Pe 10 iulie 1856, o dată de o importanță crucială pentru istoria noastră, cât și pentru prezent, apărea pe lume Nikola Tesla, una dintre cele mai misterioase personalități din lumea științei și a inventicii, un personaj care mă fascinează și pe care îl admir de multă vreme. Așa că m-am bucurat când am aflat că editura Herald a publicat Invențiile mele, autobiografia celebrului om de știință născut în Croația de astăzi, pe atunci parte a Imperiului Austro-Ungar. Dar de ce spun că are o importanță crucială? Pentru că Tesla se află în spatele unor invenții și tehnologii de care suntem, mai mult sau mai puțin, dependenți chiar și astăzi. Mai ales astăzi.

Nikola Tesla

Dezvoltarea treptată a omului depinde în mod vital de invenție. Aceasta este cel mai important produs al minții sale creatoare. Scopul suprem este ca mintea omului să devină stăpână absolută peste lumea materială, să utilizeze forțele naturii în slujba nevoilor omului. Aceasta este sarcina dificilă  a inventatorului, care adesea nu este înțeles și nici răsplătit. Dar găsește o compensație generoasă în plăcerea de a-și exercita puterile și în conștentizarea faptului că face parte din acea clasă excepțională și privilegiată fără de care rasa umană ar fi pierit de mult în lupta crâncenă împotriva stihiilor nemiloase.

A fost ultima carte citită în 2018, terminată aproape chiar înainte de a se încheia anul. Și câtă satisfacție am avut ajungând la ultimele rânduri. Nu numai datorită faptului că lecturasem o carte extraordinară, deși mi-ar fi plăcut să fie mult mai lungă decât cele aproximativ 200 de pagini pe care le are (da, e cam scurtă). Ci și pentru că aflasem informații inedite despre una dintre cele mai strălucite minți care a existat vreodată. O minte vizionară, un om cu mult înaintea timpului său, care a prevăzut lucruri din prezentul nostru cu o acuratețe uimitoare. Aproape ca și cum ar fi călătorit peste decenii până în zilele noastre și apoi s-ar fi întors în vremea lui. Altfel cum se explică faptul că descrie – bineînțeles, raportat la nivelul și limbajul  tehnologic care era propriu începutului de secol XX – atât de bine telefoane mobile și sateliți?

Cartea începe cu o prefață de Anca Irina Ionescu, profesor la Universitatea București, care s-a îngrijit și de traducere. Și aici părerile mele sunt împărțite, poate chiar ușor contradictorii. Mi-a plăcut prezentarea pe care a făcut-o cunoscutului fizician și inventator, dar parcă a fost cam prea lungă și plină de detalii care se găsesc și în conținutul propriu-zis al cărții. Aș fi preferat să-l descopăr direct, prin propriile sale cuvinte. Tesla își începe povestea cu relatări despre aventurile specifice copilăriei, presărată cu întâmplări mai puțin obișnuite, care îi vor dovedi înclinația evidentă către știință și fizică aplicată. Ne vorbește despre rivalitatea cu Edison (al cărui angajat a și fost, pentru o perioadă) și Einstein, cu a cărui teorie a relativității nu era de acord. A fost prieten cu celebrul scriitor Mark Twain, care era și el pasionat de știință, acesta vizitându-l deseori în laboratorul său. Nu este o autobiografie amănunțită, în care să găsești multe detalii despre viața lui, dar e suficient ca să-ți dai seama ce fel de om a fost.

Mama sa l-a numit “copilul luminii”, datorită faptului că s-a născut în timpul unei furtuni cu descărcări electrice. Cu timpul a ajuns stăpânul luminii, reușind să controleze energia electrică prin invențiile sale. Energie despre care afirma că se găsește liberă pe Pământ și în Univers, sperând ca într-o zi s-o ofere oamenilor, fară niciun fel de costuri. Un alt vis de-al lui era tehnologia wireless, la care se gândea încă de pe atunci, la începutul secolului XX, și prin care aspira la o comunicare facilă și instantanee între oameni, fără restricții. Tesla era convins că războaiele ar putea fi evitate dacă oamenii vor comunica mai mult. Deci iată că teoretizase o tehnologie care e acum parte integrantă a vieților noastre. A mai descoperit, pe lângă multe altele, radarul, razele X sau curentul electric alternativ. Și poate ar fi fost și mai multe, dacă laboratorul lui n-ar fi ars în 1895, pierzându-se documente și note foarte importante. Mă-ntreb dacă există vreun domeniu al fizicii pe care să nu-l fi studiat.

Tesla

Războiul nu poate fi evitat atât timp cât nu este înlăturată cauza fizică a declanșării lui, iar aceasta este, în ultimă instanță, spațiul uriaș al planetei pe care trăim. Numai prin anihilarea distanței sub toate aspectele, precum transmiterea informațiilor, transportul pasagerilor și proviziilor și transmiterea de energie se vor crea într-o zi condițiiile care să asigure relații amicale permanente. Ceea ce ne dorim acum cel mai mult este un contact mai strâns și o mai bună înțelegere între indivizi și comunități, pe întreg Pământul, și eliminarea devotamentului fanatic față de idealuri exaltate de egoism și mândrie națională, devotament care tinde întotdeauna să cufunde omenirea în barbarism primitiv și în vrajbă.

Una peste alta, o recomand cu tărie, a fost o reală plăcere s-o citesc. E scrisă într-un mod ușor de înțeles, nu e deloc împânzită de teorii și formule, cum probabil te-ai putea aștepta văzând titlul. În plus, e o bună ocazie, mai ales pentru pasionați, de a îl descoperi pe omul din spatele multor invenții care se folosesc astăzi și care ne ușurează viața.

Comandă cartea Invențiile mele de Nikola Tesla
pe Elefant, aici, pe 
Libris, aici sau pe Cartepedia, aici>>

SerialReaders.com folosește unelte de marketing afiliat. Cumpărând prin link-urile pe care le recomandăm, site-ul nostru primește un comision din partea retailerilor pe care îi promovăm. 

Foto: playtech.ro, arhiva personală

# # # # # # # # # #

Costin Beda

Îmi plac deopotrivă trecutul și viitorul, deși sunt bine ancorat în prezent. Trăiesc mai multe vieți prin cărțile pe care le citesc. Ai putea să dai de mine prin vreo librărie, cu nasul într-un roman de Stephen King, ori poate colind străzile făcând fotografii. Dacă nu, sigur mă ascund într-un local, ascultându-l pe Bob Marley.

Scrie un comentariu

Alte articole
asemantoare