e ok sa fii diferit

E OK să fii diferit! – 2 cărți și 2 filme pentru copii

de / December 4th, 2019 / 395 vizualizari

Nu am fost niciodată o persoană sociabilă, mereu m-am simțit diferită, mi-a fost greu să am aceleași idei sau preferințe ca cei din jurul meu, ba chiar am făcut lucruri ciudate ca să intru în rândul celorlalți, lucruri în care nu credeam sau nu mă regăseam. În ciuda firii mele extrovertite, în mine se ducea mereu o luptă interioară între creier și inimă, mă simțeam izolată și nu reușeam să mă conectez cu ceilalți datorită diferenței de reacții și gusturi. Târziu am descoperit că nu este o problemă că sunt diferită, că fiecare e unic în felul său propriu și personal și asta dă frumusețe lumii.

Îmi place să ies în evidență, dar nu cu orice preț! Mi-e greu să vorbesc despre mine și despre activitățile mele, mi-e teamă ca lucrurile să nu fie interpretate ca o laudă, căci lauda de sine nu miroase a bine. Vreau ca activitățile să fie văzute, nu să fiu eu ridicată în slăvi. Și nu-i ca și cum aș fi banală, nu sunt femeia fatală, dar am idei, am creativitate, am dorința și hotărârea de a fi altfel. Și am reușit totul prin propriile forțe. Sunt o feministă, cred în egalitatea de gen și șanse și susțin sus și tare, prin exemplu personal, că trebuie doar să vrei cu adevărat ca să poți.

Din păcate foarte multe persoane sunt convinse că a fi diferit e un lucru negativ și încearcă tot timpul să îi pună pe ceilalți în șabloane. Oamenii sunt speriați de ceea ce nu pot controla și deci încearcă să standardizeze totul, pentru confortul lor. Efortul de a fi altcineva este însă uneori enorm față de simplitatea de a fi tu însuți în mod autentic. Am trecut prin depresie, prin lipsă de acceptare a propriei personalități, prin burn-out și iar prin depresie. Așa că pe fiul meu am decis să îl cresc altfel, cu stimă de sine, cu încredere în propriile forțe, cu lipsa nevoii de validare și acceptare din partea celorlalți. Și lucrăm intens pe asta, prin filme, povești și discuții…

Îmi imaginam că o să fiu o mamă perfectă, gen Lorelei Gilmore, că nu o să țip niciodată la copilul meu, că o să am multă răbdare, că o să îi fiu sprijin mereu și înțelegătoare. Căci așa arăta societatea că trebuie să fii ca să fii acceptat. Părinții perfecți sunt cei care nu au copii, am învățat. Apoi am devenit părinte normal – diferit – și nu îmi pasă ce zice societatea, căci în sufletul meu știu că gura lumii numai pământul o închide și nu trebuie să îmi valideze alții cine sunt: mai și strig uneori, alteori, nu am răbdare nici să termine cuvântul din gură, alteori e el mai înțelegător decât mine. Nu sunt o mamă perfectă, deși uneori încă visez să fiu, dar sunt o mamă care învață din greșeli, mă bucur de copilul meu și încerc să îl văd pentru ce este el, nu pentru ce sunt eu, și să îl ajut să fie cine vrea el să fie, nu cine vreau eu sau societatea în care trăim.

Mă iubesc așa cum sunt de Jessica Sanders (Editura Litera)

Mă iubesc așa cum sunt și este o carte motivațională pentru fete, despre dragostea de sine și despre imaginea pozitivă asupra propriului corp. Este o carte care trebuie răsfoită înainte de a fi cumpărată, deoarece e posibil să nu fie pe placul tuturor, dar este o carte pe care eu o iubesc din tot sufletul.

Mi-ar fi plăcut ca, atunci când eram mică, să-mi spună și mie cineva că pot și trebuie să mă iubesc așa cum sunt. Că indiferent de cum arată corpul meu, el este al meu și nu trebuie să mă încadrez în niciun tipar social sau estetic impus artificial. Am crescut cu impresia că trebuie să arăt într-un anume fel pentru a fi acceptată în societate. Reclamele TV, emisiunile de tip reality show, revistele glossy, afișele stradale, hainele din magazine, jucăriile promovau modelul ”perfect” de corp sau hainele perfecte/încălțările perfecte/tunsoarea perfectă care să te facă să fii acceptat din punct de vedere social. 90-60-90. Nici acum nu mă recunosc în oglindă. Nici acum nu îmi găsesc sau găsesc cu greu haine în magazine, căci nu mă încadrez în standarde. În adolescență, mi-ar fi plăcut să știu că nu e o problemă că sunt diferită, că asta mă face unică, nu ciudată! Încă mai lucrez să MĂ IUBESC AȘA CUM SUNT!

Despre carte aici: Mă iubesc așa cum sunt >>

Polly și Buster. Vrăjitoarea rebelă & Monstrul sentimental de Sally Rippin (Editura Humanitas)

Cine a mai auzit de o vrăjitoare şi un monstru care să fie prieteni? Toată lumea ştie că vrăjitoarele nu se amestecă cu monştri! Micuţa vrăjitoare Polly şi Buster, monstrul haios, care îşi schimbă culoarea în funcţie de starea sufletească, sunt prieteni dintotdeauna. Dar ăsta e secretul lor şi numai al lor. Până într-o zi, când, pe neaşteptate, totul se schimbă…

Polly și Buster. Vrăjitoarea rebelă & Monstrul sentimental este lectura perfectă pentru micii cititori care nu mai sunt chiar la început de drum. Dincolo de povestea amuzantă a vrăjitoarei Polly şi a celui mai bun prieten al ei, monstrul Buster, acest prim volum al seriei se opreşte şi asupra unor teme importante – familia, prietenia, dificultăţile de învăţare, loialitatea, toleranţa, emoţiile, bullying-ul, prejudecăţile – pe care le tratează cu tact şi fără emfază. Dar poate cea mai important temă este cea a integrării în grup, influența anturajului și compromisurile făcute pentru a te supune așteptărilor celorlalți, de a nu mai vrea să te simți diferit…

Despre carte aici: Polly și Buster: Vrăjitoarea rebelă și Monstrul sentimental >>

Familia Addams

Am fost cu Greuceanu să vedem Familia Addams. Aveam amintiri plăcute cu acest film din copilăria mea, era diferit față de alte filme, plin de replici delicioase, am văzut trailerul în faza de reclame de la cinematograf și abia așteptam să văd și animația. Și am fost surprinsă să descopăr nu (doar) un film cu personajele deja binecunoscute ale mărcii Addams, ci un film cu un adevărat substrat educativ și psihologic, despre ce înseamnă să te integrezi atunci când ești diferit. Familia Addams este o comedie de acţiune ce va spune povestea membrilor familiei Addams, ale căror vieţi încep să fie serios afectate odată ce sunt puşi faţă în faţă cu şireata gazdă a unui reality-show, în vreme ce se pregătesc de o mare reuniune de familie, pentru a sărbători un eveniment major, în stilul caracteristic clanului Addams. Din film nu lipsesc replicile savuroase de care îmi aminteam și au fost momente în care în sală râdeau doar părinții, dovadă că regizorii și scenariștii nu ne-au uitat și pe noi, copii în trupuri mari, care am crescut cu aceste personaje legendare.

Eu filmul l-aș recomanda pentru copiii preadolescenți și adolescenți, deci 9+, pentru a înțelege mesajul poveștii, despre provocările preadolescenței, atunci când copiii vor să testeze și altceva, nu se regăsesc în propria piele, dar și despre obsesia părinților de a-și înghesui copiii în standardele lor, în așteptările lor, fără a ține cont de dorințele sau înclinațiile lor – De ce să fii diferit când poți fi obișnuit e un cântec ce mi-a rămas din acest film… Și, desigur, despre puterea pe care o are social media de a face bine sau rău, în funcție de cine o folosește.

Vezi trailerul aici: The Addams Familly (2019) >>

Emoji – Filmul. Aventura zâmbăreților

Filmul ne dezvăluie lumea ascunsă în telefoanele noastre, Textopolis, un oraș aglomerat unde trăiesc toate semnele emoji preferate, sperând să fie alese de utilizatorul telefonului. În această lume, fiecare emoji are o singură înfățișare, cu excepția lui Gene, care este și se simte diferit – un emoji exuberant care a apărut fără un filtru și are multe expresii faciale. Hotărât să devină normal ca ceilalți, Gene cere ajutorul unor prieteni. Împreună, ei pornesc într-o aventură prin aplicațiile din telefon ca să gasească un cod care îl va repara pe Gene. Dar când un pericol mai mare amenință telefonul, soarta semnelor emoji depinde de acești prieteni neobișnuiți care trebuie să-și salveze lumea înainte să fie ștearsă pentru totdeauna.

Dorința lui Gene de a nu mai fi special este o reflectare a nevoilor copiilor de a-și găsi propria personalitate și de a se putea integra printre semeni, fără a fi nevoit să renunțe la propria persoană, dar și fără să fie stânjenit de ceilalți.

Deși emoticoanele sunt ceva absolut obișnuit în zilele noastre, cu toată tehnologia ce ne înconjoară, aș recomanda filmul copiilor între 10 și 12 ani mai ales, datorită nevoii de a înțelege anumite sugestii tehnice ale poveștii: firewall (zidul de foc), cloud (nor)..

Vezi trailerul aici: The Emoji Movie (2017) >>

SerialReaders.com folosește unelte de marketing afiliat. Cumpărând prin link-urile pe care le recomandăm, site-ul nostru primește un comision din partea retailerilor pe care îi promovăm. 

Foto cover: pexels.com

# # # # # # # # # #

Patricia Lidia

Inginer, femeie și mamă în viața reală, autor de texte pentru copii și jurnalist cultural neoficial în viața virtuală...

Scrie un comentariu

Alte articole
asemantoare