De vorbă cu dr. Roberta Camelia Roșca despre nutriție, emoții, iubire de sine și cartea Dieta corporatistului

de / December 5th, 2018 / 315 vizualizari

Toată lumea are ceva de împărțit cu corporatiștii în ultima vreme. Hipsteri, tineri, şcoliţi şi dispuşi să stea peste program, omuleți “la muncă” în acvarii bine luminate, online-ul abundă de caracterizări care mai de care mai fanteziste și mai ilare la adresa angajaților din multinaționale. Căci, nu-i așa, bieții de noi suntem niște sclavi pe plantație, fără aspirații, fără personalitate, doar un număr de marcă și un card la pantalon. Dieta corporatistului de dr. Roberta Camelia Roșca apărută la Editura Meditative Arts m-a frapat și făcut curioasă în același timp mai ales datorită trimiterii la corporatiști. Cumva am pornit cu niște așteptări preconcepute, voiam să dărâm cartea, să îi demonstrez autoarei că nu are dreptate. Dar m-am înșelat. Titlul nu este deloc peiorativ, dar atrage. Cartea se adresează tuturor celor care aspiră spre o carieră în paralel cu o viață personală, ținând un echilibru între cele două. Aș zice că e greu, dar nu e imposibil. Nu s-a inventat încă dieta cu multă ciocolată, nopți nedormite și mutatul fundului de pe scaunul de la birou în cel din mașină (sau din avion). Iar eu nu am ambiția necesară să (mai) țin diete. Cine mă iubește, mă iubește așa cum sunt. Dar cel mai important e să mă iubesc eu însămi așa cum sunt. Mai am puțin, acum sunt mulțumită!

Dr. Roberta Camelia Roșca este medic de formație, lucrător al cuvintelor prin vocație, perfecționistă și conștiincioasă ca orice persoană care are în spate o carieră de peste 20 de ani în lumea corporatistă, liberă și fericită prin propria alegere. Este președinta Asociației pentru educație medicală și lifestyle „AlegeFericirea“, înființată cu scopul de a promova informația medicală corectă, susținută de studii și argumente științifice, de a încuraja un mod de viață care să mențină starea de sănătate prin echilibrul fizic și, mai ales, emoțional. Cartea este scrisă din propria perspectivă, cu exemple bune, cu exemple negative, dar cu mult accent pe mâncatul compulsiv, ca formă de a “echilibra” dezechilibrele emoționale. Cartea m-a atins mai mult decât mă așteptam, mi-am dat seama de greșelile pe care le fac, de modul în care încerc să peticesc cu mâncare golurile de suflet.

Entuziasmată peste măsură de redescoperirea roții, m-am gândit să stau puțin de vorbă, pentru voi, cu Roberta Camelia Roșca, pentru a afla mai multe despre ea, despre carte, despre legătura dintre ea și carte. Cu plăcere!

Roberta Rosca

Pentru persoanele care nu au avut ocazia să te cunoască, ne poți spune câteva lucruri despre tine, ceva ce nu găsim scris online?

În diferite momente ale vieții mele mi-am dorit să știe lumea despre mine cutare sau cutare lucru… Acum mi-aș dori să știe doar că sunt un OM. Toate celelalte roluri pe care le-am avut sau le mai am încă în viață nu mă definesc. Mi-am căutat și eu identitatea socială și am fost și eu tentată să-mi înșir atribute precum mamă, soție, iubită, văduvă sau funcțiuni sociale precum medic, scriitor, trainer, manager… sau, din contră, să mă focusez încercând să-mi comprim sensul vieții într-o frază: consultant pentru fericire sau healthcoach, de exemplu. Dar toate astea sunt ca bătăile de aripi ale fluturelui: pot schimba lumea sau pot doar înveseli clipa. Iar eu sunt doar un Om care trăiește. Așa cum poate, așa cum e datul…

Care a fost momentul în care scrisul a apărut în viața ta?

Probabil imediat ce am început să învăț să desenez litere. Prima mea poezie publicată am scris-o în clasa a doua. Și tot cam de atunci datează primele amintiri în care tot drumul de acasă până la școală și înapoi le povesteam colegilor cu care împărțeam același drum, povești… inventate ad-hoc. Nu aveam conștiința valorii proprii și îi mințeam că le citisem În volumele de ”Povești nemuritoare”, mizând pe faptul că nu apucă nimeni să citească toate acele volume. M-am oprit într-o zi în care cineva m-a întrebat în ce volum citisem ultima poveste, pentru că istorisirile mele erau mult mai frumoase decât ce citise în cărți…

Prima carte publicată s-a numit ”Ajutor în lupta cu kilogramele” și am scris-o acum 20 de ani, pentru că mă pasionează dintotdeauna alimentația corectă. Apoi am scris vreo 5 ani pe un blog al revistei Tango – Marea Dragoste.

Cum ți-a venit ideea scrierii acestei cărți? Ce scop ai urmărit cu apariția lui?

Se împliniseră 6 ani de când iubitul meu părăsise această lume. Iar eu îmi căutam bezmetică un rost, un sens. Decisesem cumva să nu-l urmez. Decisesem cândva că băiatul nostru avea nevoie de mine aici. Trăiam o existență monotonă și fără bucurii. Mă trezeam, duceam copilul la școală, luam metroul, mergeam la muncă, luam apoi metroul către casă, luam copilul de la aftreschool, găteam, mergeam la culcare și vorbeam cu iubitul meu în vis. A doua zi o luam de la capăt. Mă îngrijora orice durere fizică. Mă tulbura orice schimbare de plan. Mă agățam de orice ființă umană care părea că-mi oferă o brumă de simpatie. Încasam mizeriile tuturor celorlalți rechini, bucuroși la mirosul de sânge proaspăt. Rana sufletului meu era mereu nepansată…

Și, într-o dimineață, am avut revelația unei întrebări: dacă azi ar fi ultima ta zi pe acest Pământ, ce ai alege să faci? Mi-aș da demisia, a fost primul meu gând. Atunci am realizat că jobul pe care-l făceam cu drag, credeam eu, începuse să nu mă mai reprezinte. Șase luni mai târziu încheiam un capitol din viața mea profesională, acela de angajat la multinațională. Petrecusem acolo 22 de ani. Și m-am trezit cu ultimul salariu în cont și o mare de libertate în fața mea.

Eram obosită, deprimată, grasă, cu o hipertensiune arterială greu de controlat, insomniacă și isteric de sensibilă. De unde să încep recuperarea?

În acel an fusese dat publicității un studiu numit SMILES. Studiul s-a desfășurat în Australia, pe o perioadă de 12 săptămâni și a inclus 67 de adulți cu tulburare depresivă majoră. Concluziile studiului au fost acelea că includerea subiecților într-un grup de sprijin concentrat pe nutriție este mult mai benefică pentru pacienții cu depresie decât includerea într-un grup de sprijin social. Dr Jacka, psihiatrul care a condus echipa de cercetători, declara: ”SMILES este primul studiu intervențional care a demonstrat că, dacă persoanele sunt ajutate să își îmbunătățească dieta, se observă un impact masiv asupra simptomelor depresive”.

Pentru că, în urma cu 20 de ani scrisesem o carte despre nutriție, pentru că, prin natura meseriei, participasem de-a lungul timpului la numeroase Congrese naționale și internaționale cu acest subiect și pentru că era o constantă în preocupările mele, m-am gândit să coagulez în jurul meu o comunitate interesată de alimentația sănătoasă, în dorința mea de a ma re-integra social, de a-mi rezolva în primul rând problemele emoționale.

După aproape un an de blog și 14 kilograme pierdute, din ”lupta mea” s-a mai născut o carte. Editura Meditative Arts mi-a propus să o publice.

Dieta corporatistului

Care este fragmentul care să rezume mesajul pe care vrei să-l lași în urmă?

Sunt două:

  • Obezitatea este un simptom al neiubirii de sine,
  • Dacă vrei să slăbești, împacă-te cu tine, cu ceea ce ești.

Cât de importantă este cercetarea pentru tine atunci când scrii o carte?

Viața mea profesională a crescut odată cu implementarea ideilor de ”evidence based medicine” în România. Adică medicina bazată pe dovezi, pe studii clinice, pe date statistic semnificative. Deci da, documentarea este foarte importantă. Pentru cea mai recentă carte a mea, pe lângă bibliografia menționată, am mai citit alte zeci de cărți, zeci, poate sute de articole care m-au ajutat să înteleg, să-mi însușesc și să cred în teoriile pe care le-am dezvoltat în carte. Am citit punctele de vedere ale multor nutriționiști pentru ca să pot să-mi creez propria mea părere, să pot să înțeleg propria mea poveste.

Cartea este o confesiune asupra greșelilor proprii, alimentare și emoționale, și este prima carte despre diete pe care o citesc care spune lucrurilor pe nume: există o legătură direct între starea emoțională și creșterea în greutate. Cum s-au raportat colegii doctori la această cauzalitate?

Îți mulțumesc mult că-mi spui asta. Legătura dintre emoții și tulburările alimentare este exact ceea ce mi-am dorit să transmit. Raportarea colegilor mei doctori a ținut de nivelul fiecăruia de dezvoltare profesională și umană vis a vis de subiect.

Au fost și sunt medici foarte buni care au înțeles exact demersul meu (eu nu sunt medic specialist în Diabet, Nutriție și Boli Metabolice și nici nu sunt medic nutriționist). Abordarea subiectului, făcută exclusiv pornind de la experiența proprie, dar condimentată cu informații științifice prezentate la nivel de medic de familie a stârnit evident controverse. Au fost medici care m-au susținut, cum a fost Dr. Oana Pârliteanu, care a avut inclusiv amabilitatea de a susține un discurs la lansarea cărții sau Dr. Simona Tivadar care m-a susținut pe rețetele de socializare. Dar au fost și medici specialiști în Boli Metabolice care și-au închis comunicarea cu mine pentru că s-au simțit ofensați că le ”calc” teritoriul, ei considerând că alimentația corectă este strict o problemă de disciplină. Eu cred că e mult mai mult de-atât, și realitatea numărului mare de obezi pe care-i vedem pe stradă (și mai ales copii) nu se datorează numai faptului că omul nu știe să mănânce sau că, din păcate, casa de asigurări nu decontează consultațiile pentru obezitate sau că nu ne-am gândit cu toții să ne tăiem stomacul… Dr. Mihaela Bilic, cea care, pe lângă specializarea în Boli de nutriție, a făcut și un masterat în psihonutriție la Paris, promovează și dumneaei ideea mâncatului emoțional ca principală cauză a obezității. Deci nu am inventat nici roata, nici apa caldă, prin cartea mea aduc doar un argument în favoarea abordării diferite a tratamentului obezității.

Lansare Dieta Corporatistului

Ce alte pasiuni mai ai pe lângă scris?

Într-o ordine aproape aleatoare: Băieții mei, vorbitul în public, poezia, casa mea, animalele (cățelușa mea), florile, decorațiunile interioare, relativitatea vieții…

Crezi în destin? Crezi că fiecare are puterea să decidă care ar trebui să fie pașii, pe care să îi urmeze în această viață sau există ceva mai presus de noi, care ne ghidează din culise?

Cred că există câte puțin din fiecare. Cred că există un destin pentru care suntem trimiși pe Pământ, dar ține de noi să-l găsim. Și o dată găsit, el este calea către fericire. Dar putem să-l căutăm toată viața și să nu fim capabili să-l vedem, deși poate trecem pe lângă el de multe ori. Și asta ne aduce multă mâhnire și multă greutate în viață…

În prezent lucrezi la o altă carte pe care urmează să o lansezi în viitorul apropiat? Există un alt subiect despre care ai dori să scrii sau pe care deja îl cercetezi?

Da, lucrez deja la a treia carte. Este o carte despre emoții. În ultimul timp m-am familiarizat cu două tehnici de echilibrare emoțională cu care am rezonat, e vorba de Thetahealing și de Terapia florală Bach și acum le abordez nu prin prisma terapeutului sau a pacientului, ci având revelația multitudinii de emoții pe care organismul nostru este construit de natură să le manifeste și forța sau, din contră, fragilitatea pe care aceste emoții o pot ”impune” corpului fizic.

Dieta corporatistului

Nu știu dacă mai e ceva de spus în încheiere, oare cartea Dieta corporatistului nu ar fi mai bine să se încadreze în categoria cărților de dezvoltare personală decât de nutriție? Doar un gând…

Comandă cartea pe Libris, aici, pe Cărturești, aici
sau pe situl editurii Meditative Arts, aici>

SerialReaders.com folosește unelte de marketing afiliat. Cumpărând prin link-urile pe care le recomandăm, site-ul nostru primește un comision din partea retailerilor pe care îi promovăm. 

# # # # # # # #

Patricia Lidia

Inginer, femeie și mamă în viața reală, autor de texte pentru copii și jurnalist cultural neoficial în viața virtuală...

Scrie un comentariu

Alte articole
asemantoare

Interviuri

Interviu cu un anume domn Désérable

de / November 6th, 2018

Recunosc, spășită, că până să primesc invitația la evenimentul de lansare al cărții ”Un anume domn Piekielny”, în prezența carismaticului autor, nu știam nimic nici despre François-Henri Désérable, nici despre domnul din titlu. Între timp, s-au mai schimbat puțin lucrurile:...

Citeste mai mult