Anticariat

D-ale anticariatului. De vorbă cu Nicolae Muscel, Anticarul cu Joben

de / July 10th, 2018 / 306 vizualizari

În lumea anticariatelor și a cărților vechi, sunt câțiva anticari care au facut din această meserie, sau pasiune, mai bine zis, o artă. Nicu Muscel, supranumit Anticarul cu Joben, este unul dintre aceștia, anticar din garda veche, căruia am avut ocazia să-i iau un interviu. Nu numai că este unul dintre cei mai cunoscuți anticari, dar a avut și o îndelungată prietenie și colaborare cu tatăl meu, Corneliu Beda, de asemenea anticar, colecționar și scriitor. Deși nu l-aș numi chiar un interviu, ci mai mult o discuție liberă despre negoțul cu cărți de mâna a doua, și nu numai. L-am găsit în micul anticariat Ant’Art de pe Hristo Botev, înconjurat de cărți vechi, istorie și multe povești.

joben

În primul rând, aș vrea să vă întreb despre începuturile dvs. ca anticar. A fost o întâmplare sau chiar asta v-ați dorit să faceți?

Întotdeauna mi-au plăcut cărțile, încă de mic am început să citesc și până n-am terminat biblioteca școlii nu m-am lăsat. După aceea, mergeam la alte biblioteci din comunele apropiate. Îmi aduc aminte că aveam pauză de la 12 la 13 și preferam să mă duc să iau cărți în loc să mănânc. De atunci m-am lipit de carte. La început, de nevoie vindeam cărți, dar și cumpăram, mergeam prin librării și anticariate. Le citeam, după care, neajungându-mi banii, le vindeam înapoi la anticariat ca să-mi iau altele.

Și așa a început…

Nu, asta a fost când eram copil. Pot să zic că startul a fost pe la 26 de ani. Fiica mea s-a născut în iunie ‘85, în august i-am depistat niște probleme de sănătate și a trebuit să o internăm într-o clinică pentru copii în apropiere de Ferentari. Nu o zonă foarte bună. După un an de zile mi-au dat-o acasă. Dar ca să o țin acolo în toată această perioadă, îmi trebuiau bani. Așa că am luat cele 150-200 de cărți pe care le aveam acasă și am mers să le vând în Obor. Ei, și când am externat-o, a trebuit să fac iarăși niște cadouri. Pentru asta am luat din cărțile pe care cu greu le recuperasem și le-am vândut din nou. Dar deja mă-nvățasem, începusem să bat drumurile la Obor. Am văzut că se poate și am început să frecventez mediul ăsta. Asta era înainte de ‘90 și înainte de a-l cunoaște pe domnul Beda. Cam așa aș zice că a fost începutul.

La un moment dat am prins și niște cărți mai vechi, franțuzești, de pe la 1850.

Ceva ediții interesante?

Nu chiar, erau clasici francezi, greci și latini. Dar unde să mă duc cu ele? Cel mai apropiat anticariat era pe Calea Moșilor. Cine era acolo?? Dom’ Beda… Se uită la mine, se uită la cărți și mă întreabă: ce vrei să faci cu ele? Să le vinzi sau să le evaluezi? Și începe: asta nu face nimic! asta e bună! Și tot așa. Apoi mi-a spus: când ai timp, în fiecare sâmbătă vii la mine timp de oră și te învăț eu. Și de atunci mergeam acolo în fiecare sâmbătă.

anticarul cu joben

Avea răbdare să vă explice toate dedesubturile meseriei?

Sigur că da, eu stăteam lângă el pe scaun și-l asaltam cu întrebările. Îmi răspundea, răbdator, la toate întrebările și curiozitățile mele despre cărți. Și, după Revoluție, prin 91, am dobândit experiență și am început să mă ocup numai cu asta. Mai ales că se desființase și firma unde lucram.

Dar era și o plăcere pentru dvs…

Era o plăcere și înainte. Iubeam cărțile oricum. Se întâmpla uneori chiar să le mângâi mai ceva ca pe o femeie. Mai ales dacă era o raritate cu o legătură mai deosebită.

Cum e cu târgurile? V-am întâlnit de curând, ca participant, la Astrofest, ne-am văzut și la Gaudeamus. Dar, de ceva vreme, nu ați fost și pe la târgurile dedicate, de profil.     

Nu, alea sunt de antichități, obiecte vechi. Nu prea știu să mai fie un târg de carte veche, în care să găsești numai carte veche.

Cum a apărut Anticarul cu Joben? Îmi aduc aminte că vă întâlneam, acum mulți ani, la Târgul anticarilor de la Obor, unde împărțeați același stand cu tatăl meu, de fiecare dată. Și amândoi purtați joben, mereu.

A început dintr-o glumă. M-am dus la cineva acasă și avea un joben care s-a potrivit perfect pe cap. L-am luat și până la următorul târg aveam și joben, și ceas de buzunar, și veston. Ce mai, un adevărat jobenar. Toți îmi ziceau ce bine-mi șade. De atunci îl purtam la fiecare târg și așa a rămas numele.

Aveți și o pagină pe Facebook (Anticarul cu Joben).

Da, acolo sunt tot Anticarul cu Joben.

Dar acolo nu vindeți. Aveți un site unde să faceți asta? Mai ales că a luat amploare vînzarea prin intermediul online-ului.

Nu prea s-a concretizat. Mi-a luat un an să pun pe un site 3000 de cărți, din care am vândut foarte puține. Imaginează-ți cât ar fi fi durat să bag peste 15000, câte am aici. Nu merită efortul.

Putem să facem o comparație între piața de carte veche din anii ‘90-2000 și cea de acum, de după criză?

E adevărat că internetul e la putere acum, dar au rămas nostalgicii, bibliomanii și bibliofilii. Pentru ei, cititul e mult mai important decât calculatorul. Cartea veche încă se vinde.

Așa este, însă în ultimii ani au început să apară din ce în ce mai multe reeditări a unor titluri vechi, pe care le găseai doar prin anticariate. Lucru care duce, automat, și la scăderea prețurilor.

Da, păi reeditările nu mai au aparatul critic de atunci, cuvântul înainte, informațiile despre carte sau autor, bibliografia, erata. Chiar și micile defecte sau imperfecțiuni care făceau cartea unică contează.

Când a apărut anticariatul Ant’Art?

Pe 10 noiembrie 1996. Face 22 de ani în toamnă.

Cum ați reușit să rezistați atâția ani, mai ales că s-au închis anticariate mai mari?

Au trecut 33 de ani de când vând carte. Lumea mă știe, sunt cunoscut în breaslă. Clienții știu că la mine găsesc carte aleasă.

Cu părere de rău a trebuit să închei interesanta discuție, începuseră să apară mușterii. Eu cu siguranță aș mai fi stat la palavre cu domnul Muscel, mai ales că are multe amintiri pitorești și cuvinte de luat aminte.  Dar vă invit să-i faceți o vizită la prăvălie, îl găsiți pe strada Hristo Botev nr. 31, colț cu Calea Călărașilor. Cu puțin noroc și răbdare, nu se știe niciodată peste ce comori puteți da acolo.

# # # # # # #

Costin Beda

Îmi place deopotrivă trecutul și viitorul, deși sunt bine ancorat în prezent. Trăiesc mai multe vieți prin cărțile pe care le citesc. Ai putea să dai de mine prin vreo librărie, cu nasul într-un roman de Stephen King, sau poate colind străzile făcând fotografii. Dacă nu, sigur mă ascund într-un local, ascultându-l pe Bob Marley.

Scrie un comentariu

Alte articole
asemantoare